Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Franţa: Luare de ostatici la o băcănie, în estul Parisului. Cel puțin două persoane au murit

Publicat de , 9 ianuarie 2015, 15:55 / actualizat: 9 ianuarie 2015, 17:48

UPDATE, ora 17:50 Francezul Amedy Coulibaly, un cunoscut islamist radical, în vârstă de 32 de ani, este presupusul autor al luării de ostatici de vineri dintr-o băcănie kosher din Paris şi este suspectat că a ucis joi o tânără poliţistă, la Montrouge, la periferia sudică a capitalei franceze, informează EFE.

Potrivit presei franceze, Coulibaly, un bărbat de culoare, a fost condamnat în 2010 la cinci ani de închisoare deoarece a încercat să înlesnească fuga islamistului Smain Ait Ali Belkacem, fost membru al Grupului Islamic Armat (GIA, organizaţie teroristă algeriană), care a comis un atentat în gara d’Orsay din Paris, în 1995, soldat cu 30 de răniţi.

Belkacem reprezintă legătura dintre Coulibaly şi Cherif Kouachi, cel mai mic dintre cei doi fraţi consideraţi presupuşii autori ai atentatului de miercuri împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo. Cherif ar fi avut şi el legătură cu încercarea de a-l ajuta pe Belkacem să fugă, ba chiar a fost arestat pentru această faptă, însă ulterior a fost pus în libertate fără ca împotriva lui să fie formulate acuzaţii.

Ali Belkacem a fost condamnat în 2002 la închisoare pe viaţă pentru implicarea sa în atentatul din octombrie 1995. Potrivit France Presse, care citează surse apropiate dosarului, Chérif Kouachi şi Amedy Coulibaly au fost văzuţi împreună în 2010 în timp ce-l vizitau pe Djamel Beghal, un alt reprezentant al islamismului radical din Franţa.

Poliţia franceză a publicat vineri fotografia lui Coulibaly şi a iubitei acestuia, Hayat Boumeddiene, în vârstă de 26 de ani, pe care îi suspectează că au luat parte la atacul comis joi, în sudul Parisului, în care a fost împuşcată mortal o poliţistă. Totodată, potrivit poliţiei, Amedy Coulibaly ar fi implicat în luarea de ostatici de vineri de la un magazin care vinde produse evreieşti. Este posibil să fie înarmaţi şi sunt periculoşi, a avertizat poliţia franceză, care a cerut ajutorul cetăţenilor pentru a-i putea reţine.

Potrivit postului France Info, Coulibaly locuieşte în Fontenay-aux-Roses, nu departe de Montrouge, şi ‘se află sau s-a aflat’ în contact cu gruparea jihadistă numită ‘reţeaua din Buttes Chaumont’, în arondismentul al XIX-lea al Parisului, unde s-a radicalizat şi Cherif Kouachi. De altfel, Le Point.fr scrie că fraţii Koauchi şi Coulibaly ‘sunt cu toţii produsele aceleiaşi filiere jihadiste din Buttes-Chaumont’.

TF1 citează declaraţiile unui specialist în domeniul poliţiei şi al justiţiei, Christophe Moulin, care a spus că Coulibaly ar putea fi al treilea individ implicat în atentatul împotriva redacţiei Charlie Hebdo. Moulin vorbeşte chiar despre ‘o operaţiune concertată’.

În ceea ce o priveşte, Hayat Boumeddiene este partenera de viaţă a lui Coulibaly din 2010 şi a locuit în casa acestuia cât timp Coulibaly şi-a ispăşit pedeapsa cu închisoarea, informează Le Monde.

UPDATE, ora 15:50 Conform DPA, bărbatul care a luat ostaticii este înarmat cu două mitraliere. Potrivit AFP, unul dintre cei cinci ostatici, un angajat al magazinului, a reuşit să fugă.

‘Atacatorul de la Montrouge’ (periferia sudică a Parisului)’ este implicat în această luare de ostatici, a declarat o sursă apropiată dosarului, citată de AFP.Potrivit EFE, înainte de luarea de ostatici, suspectul s-a adresat poliţiştilor, cărora le-a spus: ‘Ştiţi deja cine sunt’, aparent o aluzie la acţiunea de joi din Montrouge, din sudul Parisului, în care a fost ucisă o poliţistă.

Străzile din apropierea băcăniei în care au fost luate ostatice cel puţin cinci persoane, conform mai multor surse concordante, au fost parţial evacuate. De asemenea, locuitorii din împrejurimi au primit instrucţiuni să nu-şi părăsească locuinţele.

Potrivit Le Parisien, poliţia încearcă să ia poziţii pe acoperişurile din jurul băcăniei kosher în care au fost luaţi ostaticii. Între timp, la solicitarea expresă a preşedintelui Francois Hollande, ministrul de interne Bernard Cazeneuve a ajuns la faţa locului.

Zeci de agenţi ai forţelor de ordine se află în zonă, care este survolată de un elicopter. Potrivit site-ului L’Humanite, un angajat al unui magazin situat la 200 de metri de locul luării de ostatici a descris pentru FranceTv info ‘o adevărată scenă de război’, cu ‘poliţişti peste tot’ şi ‘maşini care circulă în toate direcţiile’.

UPDATE, ora 15:20 Cel puţin doi oameni au murit vineri în schimbul de focuri şi în luarea de ostatici ce a urmat, la o băcănie kosher din Porte de Vincennes (în arondismentul XII din estul Parisului).

Un bărbat a luat ostatice mai multe persoane într-o băcănie din Pont de Vincennes, în estul Parisului, a informat astăzi postul de televiziune BFMTV, informează EFE.

Postul citat a adăugat că este posibil ca autorul luării de ostatici să fie aceeaşi persoană suspectată că a ucis joi o poliţistă. (Agerpres/ FOTO economica.net)

Etichete:
Moscova vizată de un atac ‘masiv’ cu drone ucrainene, anunţă primarul
Internaţional marți, 11 martie 2025, 06:04

Moscova vizată de un atac ‘masiv’ cu drone ucrainene, anunţă primarul

Un atac ‘masiv’ cu zeci de drone ucrainene a vizat Moscova în cursul nopţii de luni spre marţi, a indicat primarul capitalei, Serghei...

Moscova vizată de un atac ‘masiv’ cu drone ucrainene, anunţă primarul
Austria va interzice telefoanele mobile în şcoli, anunţă ministrul educaţiei
Internaţional luni, 10 martie 2025, 17:56

Austria va interzice telefoanele mobile în şcoli, anunţă ministrul educaţiei

Telefoanele mobile vor fi interzise în şcolile din Austria, a anunţat luni ministrul educaţiei, Christoph Wiederkehr, transmite dpa. Chiar dacă...

Austria va interzice telefoanele mobile în şcoli, anunţă ministrul educaţiei
Sute de zboruri, anulate în Germania pe fondul unei greve a lucrătorilor din aeroporturi
Internaţional luni, 10 martie 2025, 14:40

Sute de zboruri, anulate în Germania pe fondul unei greve a lucrătorilor din aeroporturi

Sute de zboruri au fost anulate în Germania, din cauza grevei la nivel naţionale organizate de lucrătorii din aeroporturi. Acţiunea, iniţiată...

Sute de zboruri, anulate în Germania pe fondul unei greve a lucrătorilor din aeroporturi
Canada: Mark Carney ales pentru a-l înlocui pe premierul Justin Trudeau
Internaţional luni, 10 martie 2025, 07:17

Canada: Mark Carney ales pentru a-l înlocui pe premierul Justin Trudeau

Partidul la putere în Canada l-a ales duminică pe Mark Carney ca noul său lider şi viitor prim-ministru federal, în locul lui Justin Trudeau,...

Canada: Mark Carney ales pentru a-l înlocui pe premierul Justin Trudeau
Internaţional duminică, 9 martie 2025, 06:01

Poziţii exprimate de părţile ucraineană, americană şi rusă înainte de convorbirile care vor avea loc la Riad, în Arabia Saudită

Ucraina începe săptămâna viitoare cu speranţe în negocierile de pace cu Rusia. Se pregătesc primele convorbiri cu reprezentanţi americani,...

Poziţii exprimate de părţile ucraineană, americană şi rusă înainte de convorbirile care vor avea loc la Riad, în Arabia Saudită
Internaţional sâmbătă, 8 martie 2025, 08:05

Cel puţin 11 răniţi în urma unui atac armat, la Toronto

Poliţia canadiană a anunţat că cel puţin 11 persoane au fost rănite în timpul unui atac armat, la Toronto. Incidentul a avut loc vineri noapte...

Cel puţin 11 răniţi în urma unui atac armat, la Toronto
Internaţional vineri, 7 martie 2025, 10:42

Şefii de stat major ai armatelor europene se întâlnesc în Franţa, la invitaţia preşedintelui Emmanuel Macron

Şefii de stat major ai armatelor europene se întâlnesc săptămâna viitoare în Franţa, la invitaţia preşedintelui Emmanuel Macron, după ce...

Şefii de stat major ai armatelor europene se întâlnesc în Franţa, la invitaţia preşedintelui Emmanuel Macron
Internaţional vineri, 7 martie 2025, 07:30

Uniunea Europeană a pus la punct un plan de înarmare agreat de liderii statelor membre

Uniunea Europeană a pus la punct un plan de înarmare agreat aseară de liderii statelor membre, plan care va avea ca prioritate întărirea...

Uniunea Europeană a pus la punct un plan de înarmare agreat de liderii statelor membre