Galaţi: Municipalitatea se va implica anul viitor în patru proiecte culturale
Publicat de , 27 octombrie 2015, 15:46
Primarul Galațiului, Marius Stan a anunțat, astăzi, că municipalitatea se va implica, începând de anul viitor, în patru proiecte culturale.
Palnul cuprinde extinderea Teatrului Muzical ‘Nae Leonard’, reînfiinţarea Filarmonicii și a Festivalului Kalas, dar și lansarea unui ponton-scenă plutitoare.
Astfel, Teatrul Muzical ‘Nae Leonard’ va avea până în anul 2017 o nouă înfăţişare, iar numărul de locuri va fi suplimentat.
În plus, edilul a anunţat că în cadrul Serbărilor Galaţiului, timp de nouă zile, se va desfăşura Festivalul Kalas.
Marius Stan a mai spus că a preluat de la Poliţia de Frontieră un ponton pe care vrea să-l transforme în scenă plutitoare pentru manifestări artistice, cu spaţii de cazare dedesubt.
(Agerpres/ FOTO ro.wikipedia.org)