Ascultă Radio România Iași Live

Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu pensiile speciale ale aleşilor locali

Publicat de andreeadaraban, 27 decembrie 2015, 14:07

Guvernul a sesizat Curtea Constituţională a României în legătură cu obiecţiuni privind Legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene, informează Executivul, printr-un comunicat de presă.

Potrivit Guvernului, sesizarea vizează încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală prin instituirea unor privilegii pentru anumiţi aleşi locali şi ridică problema impactului financiar al aplicării actului normativ care ar duce la un deficit bugetar peste cel agreat cu Parlamentul, de aproape 400 milioane de lei.

De asemenea, în forma adoptată, potrivit Guvernului, exista cel puţin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii.

Potrivit legii privind Statutul aleşilor locali, adoptate de Senat, ca for decizional, în ultima şedinţă de plen a sesiunii parlamentare, primarii, viceprimarii, preşedinţii de Consilii judeţe şi vicepreşedinţii acestora care îndeplinesc condiţiile vârstei de pensionare vor putea primi, la încetarea mandatului, o „indemnizaţie pentru limită de vârstă” (pensie specială), în acelaşi regim cu senatorii şi deputaţii.

Condiţiile de acordare sunt ca aleşii locali să nu fie realeşi pentru un nou mandat şi ca aceştia să nu fi fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie precum luarea sau darea de mită şi traficul de influenţă. De subliniat că aceste dispoziţii se aplică doar în cazul în care condamnarea survine ca urmare a săvârşirii infracţiunii în calitatea oficială de ales local. (Radio Iași/ FOTO expressdebanat.ro)

Etichete:
MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 06:00

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu

România îşi reafirmă angajamentul de a se încadra în deficitul de 7% din PIB în 2025 şi, totodată, va continua această traiectorie şi în...

MF: România se va încadra în ţinta de deficit asumată prin Planul Bugetar – Structural Naţional pe Termen Mediu
DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 05:21

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR

Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui tip de fraudă în creştere, în care sunt folosite apeluri...

DNSC atenţionează asupra unui scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliţiei Române şi BNR
Camera Deputaţilor/Proiectul cu privire la pensiile magistraţilor – raport de adoptare la Comisia pentru muncă
Naţional miercuri, 23 aprilie 2025, 05:18

Camera Deputaţilor/Proiectul cu privire la pensiile magistraţilor – raport de adoptare la Comisia pentru muncă

Proiectul cu privire la pensiile magistraţilor, iniţiat de liderii coaliţiei de guvernare, a primit marţi raport de adoptare de la Comisia pentru...

Camera Deputaţilor/Proiectul cu privire la pensiile magistraţilor – raport de adoptare la Comisia pentru muncă
Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 11:30

Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro

În bugetele programelor derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu, este prevăzută majorarea valorii ecotichetului pentru cumpărarea unei...

Ecotichetul se majorează de la 5.100 la 7.500 euro
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:37

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie

România se confruntă cu pagube însemnate în sectorul horticol, întrucât culturile au fost grav afectate de valul de frig de la începutul lunii...

Culturile, grav afectate de valul de frig de la începutul lunii aprilie
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:30

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților

Camera Deputaţilor va dezbate şi vota, săptămâna aceasta, ca for decizional, proiectul de lege care oferă protecţie financiară pentru...

Proiectul privind dezvoltatorii imobiliari și pensiile magistraților, în dezbaterea deputaților
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:28

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online

Parolele lungi nu garantează siguranţa online, avertizează Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Instituţia spune că în loc să...

DNSC: Parolele lungi nu garantează siguranţa online
Naţional marți, 22 aprilie 2025, 10:25

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane...

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional