Horoscop 1 noiembrie 2018. Află ce îţi rezervă astrele
Publicat de , 31 octombrie 2018, 17:32
Berbec
Astăzi te comporţi ca şi cum ai fi neputincios, începător în unele privinţe şi priveşti la cel cu mai multă experienţă decât tine ca la eroul tău! Îi recunoşti valoarea, superioritatea şi stai cu urechile pâlnie la tot ce are de transmis, pentru că ai multe de învăţat de la o astfel de persoană.
Taur
Simţul artistic este foarte bine dezvoltat astăzi. Poate visai să-ţi foloseşti mai mult talentele cu care eşti înzestrat, dar, prins într-un angrenaj material, ai considerat că arta nu te poate hrăni, dar dacă acest vis a rămas în inima ta ca o sămânţă care nu a dat roade, poate ar fi momentul s-o laşi să încolţească.
Gemeni
Astăzi simţi că nu îţi găseşti locul printre unii oameni. Ei sunt, toţi, uniţi în jurul unui scop comun sau al unei idei în care cred cu toţii, dar tu eşti exclus din acest spaţiu, ori pentru că tu preferi să faci opinie separată, pentru că nu eşti în asentimentul lor. Nu este deloc aşa cum crezi!
Rac
Ceva îţi spune să nu cheltuieşti acum suma pe care ai reuşit să o aduni într-un cont de economii, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vei avea nevoie exact de acea sumă. Cineva te îmbie să cumperi ceva acum, să dai tot ce ai pe un obiect care îţi face cu ochiul, dar ar fi bine să ţii cont de multiplele piedici care te ţin pe loc, pentru că nu sunt deloc întâmplătoare.
Leu
A venit vremea să recunoşti ajutorul primit din partea unor prieteni în rezolvarea problemelor tale actuale. Totul s-a aşezat cu bine şi răsufli uşurat, dar dacă tot ai ajuns în acest punct, n-ar strica să scoţi în evidenţă recunoştinţa ta pentru cei care au participat alături de tine.
Fecioară
Deşi ar fi suficiente motive de bucurie în jurul tău, anturajul e cel care strică atmosfera. Nimereşti printre oameni trişti, nervoşi, care caută nod în papură chiar şi la cele mai frumoase veşti şi, în loc să celebrezi victoria, te trag şi pe tine într-o zonă sumbră a îndoielii, a temerilor, a întrebărilor cu tentă pesimistă. Nu te lăsa influenţat de astfel de oameni.
Balanţă
Te afli într-o companie cam rigidă, printre oameni autoritari care vor să deţină controlul. E greu să taci, să te supui unor rigori atât de severe, să respecţi orbeşte date fixe, termene clare, restricţii şi interdicţii atât de dure, dar nu prea te poţi opune. Ceilalţi sunt mai puternici decât tine şi o eventuală rebeliune din partea ta se poate termina chiar şi cu sancţiuni.
Scorpion
Astăzi joci un rol esenţial în activităţile tuturor celorlalte zodii. Cine te are alături, astăzi, are numai de câştigat pentru că tu deţii o mulţime de informaţii, de resurse, de calităţi care, puse în slujba celorlalţi, îi va scoate din cele mai complicate situaţii. Eşti motor de energie, susţinător, prieten,ca atare implică-te mai mult.
Săgetător
Deşi eşti, de regulă, un mare visător, azi deţii şi toate instrumentele să construieşti ceea ce visezi. Eşti ca un arhitect care creează planurile în cele mai mici detalii, dar după aceea pune şi mâna pe unelte ca să pună în aplicare ce a gândit. Fii sigur că ideile tale vor duce acolo unde visezi.
Capricorn
Fii curajos şi scoate-ţi mai mult în evidenţă atuurile, calităţile, lucrurile unice care te diferenţiază de ceilalţi. Nu te privi prin ochii celor din jur, pentru că lumea nu te cunoaşte aşa cum eşti cu adevărat. Nu te lăsa etichetat, nu accepta să fii pus în aceeaşi oală cu cei slabi sau mediocri doar pentru că ai avea ceva în comun cu ei.
Vărsător
După o zi încărcată, te întorci în sânul familiei cu drag și acolo eşti răsfăţat cu gesturi de afecţiune, de prietenie, de simpatie, perfecte pentru a te relaxa şi a uita de toate. Persoana iubită, jumătatea ta de suflet, e alături de tine necondiţionat şi totul merge excelent între voi, formând o echipă unită.
Peşti
Ai ajuns la finalul unui proiect de lungă durată la care ţi-ai adus contribuţia şi tu alături de un grup extins de persoane. Fiecare a jucat un rol în atingerea acestui nivel, iar acum, la final, a venit vremea strângerii recoltei şi a sărbătoririi succesului.
(Claudia Ciornilă/FOTO b365.ro)