Ascultă Radio România Iași Live

Acord al celor 27 de state membre UE privind ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina

Acord al celor 27 de state membre UE privind ajutorul de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina

Publicat de Andreea Drilea, 1 februarie 2024, 13:33

Cele 27 de state membre UE au ajuns la un acord joi privind pachetul de 50 de miliarde de euro de ajutor pentru Ucraina pe patru ani, până în prezent blocat de premierul ungar Viktor Orban, a anunţat joi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, relatează agenţiile internaţionale de presă.

‘Avem un acord. Unitate. Toţi cei 27 de lideri s-au pus de acord asupra unei anvelope suplimentare de 50 de miliarde de euro pentru a susţine Ucraina în cadrul bugetului UE. Acest acord garantează o finanţare stabilă, previzibilă şi pe termen lung pentru Ucraina. UE preia conducerea şi responsabilitatea în sprijinul pentru Ucraina; ştim care este miza’, a scris înaltul responsabil european pe X, fostă Twitter, la începutul summitului extraordinar de la Bruxelles.

Potrivit acordului, ce survine la câteva săptămâni după vetoul exprimat de premierul ungar Viktor Orban, liderii statelor UE ”vor avea în fiecare an o dezbatere” privind implementarea acestei finanţări pentru Ucraina, care acoperă următorii patru ani.

Documentul mai arată că ”dacă este necesar, în doi ani Consiliul European va invita Comisia să facă o propunere pentru revizuirea” finanţării.

În ajunul summitului UE din decembrie, Comisia Europeană a decis deblocarea a 10 miliarde de euro pentru Ungaria ce fuseseră îngheţate până atunci. Însă alte 20 miliarde de euro destinate Ungariei rămân blocate, ca urmare a îngrijorărilor Bruxellesului legate în special de dreptul de azil în ţară, libertatea academică şi drepturile persoanelor LGBT+.

Potrivit unui diplomat european citat de Reuters, fondurile UE pentru Ungaria vor rămâne îngheţate, în pofida acordului convenit joi de liderii statelor membre privind suplimentarea asistenţei pentru Kiev.

Liderii statelor UE i-au cerut constant Rusiei să înceteze imediat acţiunile militare, să-şi retragă necondiţionat toate forţele şi echipamentele militare din Ucraina şi să respecte deplin integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei.

Ca răspuns la agresiunea militară, Uniunea Europeană a extins masiv sancţiunile împotriva Rusiei, adăugând un număr semnificativ de persoane şi entităţi pe lista sancţiunilor şi adoptând măsuri restrictive fără precedent. Blocul comunitar european a dat dovadă de solidaritate şi i-a oferit Ucrainei sprijin umanitar, politic, financiar şi militar.

La 18 decembrie 2023, Consiliul a adoptat al 12-lea set de măsuri restrictive economice şi individuale având în vedere continuarea războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei.

Măsurile se referă la sectoare cu valoare ridicată ale economiei ruse şi fac dificilă eludarea sancţiunilor UE. Ele includ interdicţii privind diamantele, inclusiv bijuteriile, clauza ‘fără Rusia’ (o clauză nouă care se aplică exportatorilor din UE şi care interzice reexportul către Rusia şi reexportul în vederea utilizării în Rusia a anumitor produse), controale şi restricţii referitoare la importuri şi exporturi, asigurarea respectării plafonului preţului petrolului, interdicţii privind fierul şi oţelul.

(AGERPRES/FOTO – imagine ilustrativă)

Etichete:
Rusia a atacat cu drone oraşele Odesa şi Harkov din #Ucraina
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 09:03

Rusia a atacat cu drone oraşele Odesa şi Harkov din #Ucraina

Rusia a atacat cu drone oraşele ucrainene Odesa şi Harkov în noaptea de duminică spre luni, atacuri în urma cărora mai multe infrastructuri au...

Rusia a atacat cu drone oraşele Odesa şi Harkov din #Ucraina
A murit scriitorul Mario Vargas Llosa
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 08:35

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa

Scriitorul câştigător al Premiului Nobel, Mario Vargas Llosa a murit în Lima, la vârsta de 89 de ani. Moartea sa a fost anunţată de fiul său,...

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa
România este prezentă cu un stand impozant la Festivalul Naţional de Carte de la Paris
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 11:18

România este prezentă cu un stand impozant la Festivalul Naţional de Carte de la Paris

La Paris se deschide astăzi Festivalul Naţional de Carte, cel mai mare eveniment literar al anului din capitala Franţei. Participă 450 de...

România este prezentă cu un stand impozant la Festivalul Naţional de Carte de la Paris
China impune taxe vamale de 125% pentru bunurile din Statele Unite
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 11:00

China impune taxe vamale de 125% pentru bunurile din Statele Unite

China va impune taxe vamale de 125% pentru bunurile americane, începând de sâmbătă, mai mult faţă de nivelul de 84% comunicat anterior, a...

China impune taxe vamale de 125% pentru bunurile din Statele Unite
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 06:30

Autorităţile din Republica Dominicană au confirmat moartea a 218 persoane în tragedia din clubul Jet Set

Echipele de salvare din Republica Dominicană continuă să scoată trupuri deînsufleţite de sub dărâmăturile unui club de noapte, la peste 48...

Autorităţile din Republica Dominicană au confirmat moartea a 218 persoane în tragedia din clubul Jet Set
Internaţional joi, 10 aprilie 2025, 19:18

UE suspendă pentru 90 de zile taxele vamale împotriva SUA, după ce şi Trump a suspendat taxele vamale suplimentare

Uniunea Europeană va amâna cu 90 de zile aplicarea taxelor vamale decise asupra importurilor din SUA, după ce preşedintele american...

UE suspendă pentru 90 de zile taxele vamale împotriva SUA, după ce şi Trump a suspendat taxele vamale suplimentare
Internaţional joi, 10 aprilie 2025, 13:49

Uniunea Europeană şi Ucraina prelungesc acordul privind transportul rutier până la sfârşitul anului 2025

Comisia Europeană (CE) a anunţat joi că UE şi Ucraina şi-au prelungit acordul privind transportul rutier până la 31 decembrie 2025, pentru a...

Uniunea Europeană şi Ucraina prelungesc acordul privind transportul rutier până la sfârşitul anului 2025
Internaţional joi, 10 aprilie 2025, 12:49

Eurostat: Bulgaria, Ungaria, Letonia, România, cel mai redus salariu minim din UE

În ianuarie 2025, zece state membre UE aveau salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (551 euro), Ungaria (707 euro), Letonia (740 euro),...

Eurostat: Bulgaria, Ungaria, Letonia, România, cel mai redus salariu minim din UE