AEM a autorizat vaccinul anti-COVID-19 fabricat de compania americană Novavax
Publicat de gabrielarotaru, 21 decembrie 2021, 17:50
Agenţia Europeană a Medicamentului anunţă că pentru moment nu se ştie cu exactitate dacă este nevoie de un vaccin adaptat la noua variantă Omicron a coronavirusului.
Şefa Agenţie, Emer Cooke, a spus astăzi că mai este nevoie de date suplimentare în privinţa eficienţei serurilor, dar şi pentru a avea un răspuns clar legat de necesitatea unei compoziţii diferite.
Ieri, agenţia a avizat utilizarea în Uniunea Europeană a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de compania americană Novavax.
Este cel de-al cincilea pe care îl au la dispoziţie statele membre.
Între timp – scrie Reuters – Danemarca a anunţat că tulpina Omicron a devenit dominantă pe teritoriul acestei ţări, iar Franţa a precizat la rândul ei că una din trei infectări din prezent este pusă pe seama noii variante, mult mai contagioase. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)