Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Alegeri parlamentare în Statele Unite ale Americii

(UPDATE) Alegeri parlamentare în Statele Unite ale Americii

Publicat de Andreea Drilea, 8 noiembrie 2022, 18:30


UPDATE – Americanii au început să voteze azi, pentru a decide viitoarele majorităţi în Camera Reprezentanţilor şi Senat, în tradiţionalele alegeri la jumătate de mandat.

Potrivit France Presse, primele rezultate ar putea fi anunţate începând cu ora 00:00 GMT, iar majoritatea sondajelor recente arată că republicanii ar putea câştiga între 10 şi 25 de mandate în plus în Camera inferioară, suficient pentru a înclina balanţa în favoarea lor.

Primele urne s-au deschis la 11:00 GMT pe coasta de est, dar 40 de milioane de americani au votat deja anticipat în acest scrutin, care va arăta dacă democraţii mai au sau nu susţinere populară. Alegătorii vor desemna pe congresmenii din legislativ, 470 în total, precum şi guvernatorii a 36 din cele 50 de state.

De asemenea, în California, Vermont, Kentucky şi Michigan, electoratul se va pronunţa în privinţa dreptului la avort, temă principală pentru democraţii care încearcă să asocieze un vot pentru republicani cu un vot împotriva democraţiei.

AFP scrie însă că inflaţia de 8,2% e cea care îi îngrijorează acum cel mai mult pe americani, iar republicanii au pariat de partea lor pe noul slogan al fostului preşedinte Donald Trump, „Salvaţi visul american”. Miliardarul, care a pierdut în 2020 alegerile prezidenţiale în faţa lui Biden, speră că îşi va putea lua revanşa şi ar putea candida în 2024. El a promis, de altfel, că va face un anunţ important la jumătatea lunii.

Şi la aceste alegeri, cele mai scumpe din istoria acestui scrutin, statele-cheie sunt Pennsylvania şi Georgia. Noii aleşi îşi vor începe mandatul pe 3 ianuarie anul viitor.

Republicanii au ameninţat că vor deschide mai multe anchete dacă preiau majoritatea, inclusiv una împotriva fiului lui Biden, şi vor suspenda ancheta privind atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.

(RADOR)


În Statele Unite au loc astăzi alegeri parlamentare. Este vorba de aşa numitul scrutin midterm, de la jumătatea mandatului preşedintelui ţării.

Se va alege o nouă componenţă a Camerei Reprezentanţilor şi o treime din Senat. De asemenea, sunt în joc şi posturi de aleşi locali, în special de guvernatori şi procurori.

Comentatorii consideră acestei alegeri ca un referendum asupra politicii preşedintelui Joe Biden, astfel încât rămâne de văzut dacă acesta va păstra majoritatea fragilă din congres sau va preda republicanilor controlul celor două camere. De la Washington, transmite corespondenta noastră Doina Stanciu.

Reporter: Analiştii electorali spun că republicanii au o puternică şansă de a câştiga majoritatea în Camera Reprezentanţilor. Este incert însă dacă ei vor putea prelua şi controlul asupra Senatului. Experţii electorali avertizează că ar putea trece zile întregi înainte de a devent clar cine va controla Camera Reprezentanţilor sau Senatul. Într-un an marcat de o economie în dificultate, de eliminarea dreptului federal la avort, de ample şi serioase îngrijorări privind viitorul democraţiei, ultimele sondaje de opinie au revelat clar care sunt, în ziua alegerilor, primele preocupări ale alegătorilor: economia şi inflaţia. Cert este că rezultatele alegerilor midterm vor avea un puternic impact asupra ultimilor doi ani ai actualului mandat al preşedintelui Biden, de la cheltuielile guvernamentale, la sprijinul militar pentru Ucraina. La un eveniment de campanie, preşedintele Biden s-a declarat totuşi optimist în legătură cu şansele democraţilor în alegeri. „ťDemocraţia este în pericol. Ţineţi minte: puterea Americii stă în voturile voastre. Lumea mă întreabă de ce sunt atât de optimist: datorită vouă! Sunteţi generaţia cea mai educată, cu cele mai puţine prejudecăţi, cea mai angajată şi implicată din istoria Americii”ť. Fostul preşedinte Trump este un factor puternic în aceste alegeri, prin susţinerea republicanilor aşa-numiţi MEGA – Make America Great Again – care neagă cu toţii rezultatele alegerilor din 2020. „ťVeţi vota pentru un incredibil de mare număr de adevăraţi războinici MEGA pentru congres”ť. Donald Trump a mai reamintit suporterilor republicani agenda candidaţilor MAGA: America pe primul loc. Rador/FOTO imagine ilustrativă

Etichete:
Zona din jurul oraşului Napoli, zguduită de un cutremur, în apropierea unui supervulcan
Internaţional joi, 13 martie 2025, 09:31

Zona din jurul oraşului Napoli, zguduită de un cutremur, în apropierea unui supervulcan

Zona din jurul oraşului Napoli, aflat în sudul Italiei, a fost zguduită de un cutremur în primele ore ale dimineţii de joi, potrivit...

Zona din jurul oraşului Napoli, zguduită de un cutremur, în apropierea unui supervulcan
UE anunţă taxe asupra unor produse americane, ca răspuns la taxele vamale asupra oţelului impuse de SUA
Internaţional miercuri, 12 martie 2025, 09:11

UE anunţă taxe asupra unor produse americane, ca răspuns la taxele vamale asupra oţelului impuse de SUA

Comisia Europeană a anunţat miercuri dimineaţă că va aplica taxe vamale ”puternice, dar proporţionale” asupra unor produse...

UE anunţă taxe asupra unor produse americane, ca răspuns la taxele vamale asupra oţelului impuse de SUA
România participă la o reuniune a şefilor de stat major din ţările europene, organizată la iniţiativa preşedintelui Franţei
Internaţional marți, 11 martie 2025, 13:34

România participă la o reuniune a şefilor de stat major din ţările europene, organizată la iniţiativa preşedintelui Franţei

România participă astăzi, la Paris, la o reuniune a şefilor de stat major din ţările europene, organizată la iniţiativa preşedintelui...

România participă la o reuniune a şefilor de stat major din ţările europene, organizată la iniţiativa preşedintelui Franţei
Criză în Serbia: Sediile radio-televiziunii naţionale blocate de manifestanţi
Internaţional marți, 11 martie 2025, 06:33

Criză în Serbia: Sediile radio-televiziunii naţionale blocate de manifestanţi

Mai multe sute de manifestanţi au început în cursul nopţii de luni spre marţi să blocheze posturile publice de televiziune şi radio sârbe...

Criză în Serbia: Sediile radio-televiziunii naţionale blocate de manifestanţi
Internaţional marți, 11 martie 2025, 06:04

Moscova vizată de un atac ‘masiv’ cu drone ucrainene, anunţă primarul

Un atac ‘masiv’ cu zeci de drone ucrainene a vizat Moscova în cursul nopţii de luni spre marţi, a indicat primarul capitalei, Serghei...

Moscova vizată de un atac ‘masiv’ cu drone ucrainene, anunţă primarul
Internaţional luni, 10 martie 2025, 17:56

Austria va interzice telefoanele mobile în şcoli, anunţă ministrul educaţiei

Telefoanele mobile vor fi interzise în şcolile din Austria, a anunţat luni ministrul educaţiei, Christoph Wiederkehr, transmite dpa. Chiar dacă...

Austria va interzice telefoanele mobile în şcoli, anunţă ministrul educaţiei
Internaţional luni, 10 martie 2025, 14:40

Sute de zboruri, anulate în Germania pe fondul unei greve a lucrătorilor din aeroporturi

Sute de zboruri au fost anulate în Germania, din cauza grevei la nivel naţionale organizate de lucrătorii din aeroporturi. Acţiunea, iniţiată...

Sute de zboruri, anulate în Germania pe fondul unei greve a lucrătorilor din aeroporturi
Internaţional luni, 10 martie 2025, 07:17

Canada: Mark Carney ales pentru a-l înlocui pe premierul Justin Trudeau

Partidul la putere în Canada l-a ales duminică pe Mark Carney ca noul său lider şi viitor prim-ministru federal, în locul lui Justin Trudeau,...

Canada: Mark Carney ales pentru a-l înlocui pe premierul Justin Trudeau