Atentate la Paris: Un minut de tăcere în Franţa, luni la 11:00 GMT
Publicat de Lucian Bălănuţă, 14 noiembrie 2015, 15:14
Un minut de tăcere va fi ţinut luni la prânz (11:00 GMT) pe întreg teritoriul Franţei, unde drapelele vor fi coborâte în bernă în semn de omagiu la adresa celor care şi-au pierdut viaţa aseară într-o serie de atentate care au avut loc la Paris, a declarat o sursă apropiată biroului prim-ministrului francez.
Aceste decizii, precum şi confirmarea doliului naţional de trei zile – sâmbătă, duminică şi luni – anunţată de preşedintele francez Francois Hollande, sunt cuprinse într-o circulară semnată sâmbătă la prânz de premierul Manuel Valls, potrivit unor surse apropiate acestuia.
(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)