(AUDIO) Pana de curent din Spania și importanța radioului public

Publicat de Lucian Bălănuţă, 29 aprilie 2025, 12:32
Majoritatea regiunilor din Spania și Portugalia au revenit sub alimentare electrică după una dintre cele mai mari pene de curent din Europa.
În Spania, școlile, birourile și transportul public și-au reluat activitatea, iar spitalele au revenit treptat la funcționare normală.
Autoritățile investighează încă motivele întreruperii bruște, care a dus la pierderile consistente de energie.
Situația a relansat discuțiile privind vulnerabilitatea rețelelor bazate pe energie regenerabilă.
Totodată, problema modului în care cetățenii sunt informați a devenit un subiect la fel de fierbinte. Într-o declarație oferită postului nostru de radio, Daniel Sainz de Aja, jurnalist la biroul din Madrid al radioului public regional Radio Catalunya, a vorbit despre modul în care cetățenii din Spania au avut radioul ca unic mijloc de informare:
Așteptăm astăzi mai multe explicații. Este prevăzută ședința Consiliului de Miniștri, reuniunea Guvernului. Prin urmare, ulterior vor fi oferite mai multe explicații. A fost celălalt mare „blackout” – cel informativ –, pe lângă cel electric, cel pe care l-a suferit populația ieri, și de aceea a fost foarte important rolul radiourilor, pentru că, evident, nu exista conectivitate la internet, nu era televizor, nu funcționa niciun aparat electric, iar oamenii au început să scoată vechile radiouri cu baterii. A fost singurul mijloc de informare. Am văzut, de exemplu, și mașini în care era pornit radioul, iar oamenii se adunau în jurul lor pentru a asculta știrile. Și a fost foarte important rolul radioului public, pentru că atât postul nostru de radio, cât și alte radiouri din țară, au emis în mod continuu o programare specială, cu transmisiuni în direct și informații de calitate. De altfel, președintele guvernului le-a cerut cetățenilor să urmărească doar informații verificate și oficiale, iar acesta a fost exact rolul radioului ieri – care, apropo, a avut și momente inedite, cum ar fi zecile de oameni adunați în jurul emițătoarelor radio din stradă, la Barcelona și Madrid, pentru a asculta informațiile prin difuzoare.
(Lucian Bălănuță/ FOTO Inteligența Artificială)