Avertisment al Departamentului de Stat american privin posibile atacuri teroriste în Europa, în această vară
Publicat de Andreea Drilea, 31 mai 2016, 18:59
Departamentul de Stat american a lansat, marţi, un avertisment adresat cetăţenilor americani cu privire la ameninţarea unor atacuri teroriste în Europa, în această vară, precizând că printre ţintele atacurilor s-ar putea număra obiective turistice, restaurante, centre comerciale şi mijloace de transport.
„Avertizăm cetăţenii americani în legătură cu riscul unor eventuale atacuri teroriste în toată Europa, ce ar viza evenimente majore, obiective turistice, restaurante, centre comerciale şi mijloace de transport”, se precizează în alerta de călătorie valabilă până la 31 august.
„Numărul mare de turişti care vizitează Europa în lunile de vară va constitui o ţintă mai largă pentru teroriştii care plănuiesc atacuri în locurile publice, în special la evenimente majore”, avertizează Departamentul de Stat.
(Rador/FOTO arhivă mopo24.de)