Ascultă Radio România Iași Live

Coreea de Sud: Zeci de morţi în urma prăbuşirii unui avion

Coreea de Sud: Zeci de morţi în urma prăbuşirii unui avion

Publicat de Andreea Drilea, 29 decembrie 2024, 08:46 / actualizat: 29 decembrie 2024, 10:53

UPDATE ora 10:50 – Bilanţul catastrofei aeriene din Coreea de Sud, unde un Boeing al companiei Jeju Air a luat foc duminică la aterizarea sa pe aeroportul din Muan, a urcat până la cel puţin 151 de morţi, au anunţat pompierii, informează AFP.

Din cele 181 de persoane aflate în avion, au fost întregistrate ‘deocamdată două persoane salvate şi 151 de morţi confirmate’, au precizat pompierii într-un nou comunicat.

Înainte de aceasta, autorităţile sud-coreene şi-au exprimat temerea că aproape toţi dintre cei 181 de oameni câţi se aflau în avionul ce s-a prăbuşit duminică pe un aeroport din Coreea de Sud probabil au murit.

Cele două persoane care au supravieţuit sunt piloţii avionului.

Accidentul pare să fi fost cauzat de contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare, a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei. AGERPRES


UPDATE ora 8:30 – Aproape toţi dintre cei 181 de oameni câţi se aflau în avionul ce s-a prăbuşit duminică pe un aeroport din Coreea de Sud probabil au murit, a anunţat agenţia Yonhap, citând departamentul de pompieri, informează dpa şi AFP.

Două persoane au fost salvate, în timp ce autorităţile se tem că ceilalţi 179 de pasageri rămaşi în avion au murit.

Până acum, a fost confirmată moartea a cel puţin 120 de oameni. ‘Până acum sunt doi supravieţuitori – ambii membri ai echipajului – şi 120 de morţi’, au declarat pompierii într-un comunicat. Înainte de aceasta, ei afirmau că unul dintre cei salvaţi este un pasager.

Avionul a ieşit de pe pistă în timp ce ateriza şi s-a izbit într-un gard pe Aeroportul Internaţional Muan. O înregistrare video difuzată de canalul local MBC arată cum aeronava – un Boeing 737-8AS intrat în serviciu în 2009, potrivit site-ului de specialitate Flightradar – aterizează cu fum care iese din motoare. Întregul aparat este apoi înghiţit de flăcări.

Accidentul pare să fi fost cauzat de contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare, a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei, a adăugat aceasta.

Imagini difuzate de canalele de televiziune sud-coreene duminică dimineaţă arătau numeroase vehicule ale serviciilor de urgenţă şi zeci de pompieri acţionând în jurul epavei avionului, complet carbonizate.

Preşedintele interimar al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a convocat o reuniune de urgenţă a guvernului. AGERPRES


Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 62 de morţi, notează AFP.

‘Până în prezent am confirmat moartea a 62 de persoane’, a declarat Lee Hyeon-ji, şefa echipei de intervenţie a Departamentului de pompieri din provincia Jeolla de Sud, pentru AFP. ‘Dar bilanţul s-ar putea înrăutăţi din cauza numărului de răniţi grav’, a adăugat ea.

Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri prin spatele avionului, a informat Lee. Pompierii au precizat ulterior că cel puţin două persoane, un pasager şi un membru al echipajului, au fost salvate.

Potrivit autorităţilor, accidentul a avut loc duminică la ora 09.03 (00.03 GMT). Avionul de la Bangkok al companiei sud-coreene Jeju Air, care transporta 175 de pasageri, dintre care doi cetăţeni thailandezi, şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit şi a luat foc la aterizare la Muan, oraş situat la aproximativ 290 de kilometri sud de capitala Seul.

O înregistrare video difuzată de canalul local MBC arată aeronava – un Boeing 737-8AS intrat în serviciu în 2009, potrivit site-ului de specialitate Flightradar – aterizează cu fum care iese din motoare. Întregul aparat este apoi înghiţit de flăcări.

Accidentul pare să fi fost cauzat de ‘contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare’, a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei, a adăugat aceasta.

Imagini difuzate de canalele de televiziune sud-coreene duminică dimineaţă arătau numeroase vehicule ale serviciilor de urgenţă şi zeci de pompieri acţionând în jurul epavei avionului, complet carbonizate, cu excepţia cozii, şi evacuând cadavre învelite în giulgii albastre pe tărgi.

Preşedintele interimar al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a convocat o reuniune de urgenţă a guvernului. ‘Toate agenţiile în cauză (…) trebuie să mobilizeze toate resursele disponibile pentru a salva oamenii’, a ordonat el într-un comunicat.

Acesta este primul accident mortal din istoria Jeju Air, una dintre cele mai mari companii aeriene low-cost din Coreea de Sud, fondată în 2005.

Pe 12 august 2007, un Bombardier Q400 al Jeju Air care transporta 74 de pasageri a ieşit de pe pistă în condiţii de vânt puternic pe aeroportul Busan-Gimhae (sud), făcând aproximativ zece răniţi uşor.

Accidentele de avion sunt foarte rare în Coreea de Sud.

Anul trecut, un pasager a deschis o ieşire de urgenţă a unui avion al companiei Asiana Airlines pe cale să aterizeze. Aeronava a putut ateriza normal, dar mai multe persoane au fost spitalizate. AGERPRES

Gazprom anunţă că va opri exporturile de gaz în Republica Moldova de la 1 ianuarie
Internaţional duminică, 29 decembrie 2024, 05:59

Gazprom anunţă că va opri exporturile de gaz în Republica Moldova de la 1 ianuarie

Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT,...

Gazprom anunţă că va opri exporturile de gaz în Republica Moldova de la 1 ianuarie
Grecia este afectată de furtuna Elena, care a provocat haos în traficul rutier şi inundaţii
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:58

Grecia este afectată de furtuna Elena, care a provocat haos în traficul rutier şi inundaţii

Grecia se confruntă începând din prima zi de Crăciun cu un front atmosferic umed, denumit Elena, care a provocat perturbări ale traficului...

Grecia este afectată de furtuna Elena, care a provocat haos în traficul rutier şi inundaţii
50 de tone de ajutor umanitar finanţat de UE sunt aşteptate în Siria pe 31 decembrie
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:29

50 de tone de ajutor umanitar finanţat de UE sunt aşteptate în Siria pe 31 decembrie

Cincizeci de tone de ajutoare umanitare constând în materiale medicale, finanţate de Uniunea Europeană şi coordonate de Organizaţia Mondială a...

50 de tone de ajutor umanitar finanţat de UE sunt aşteptate în Siria pe 31 decembrie
Republica Moldova va limita de la 1 ianuarie exporturile de energie
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:27

Republica Moldova va limita de la 1 ianuarie exporturile de energie

Republica Moldova a anunţat vineri că de la 1 ianuarie va reduce exporturile de energie şi va introduce măsuri pentru scăderea consumului cu cel...

Republica Moldova va limita de la 1 ianuarie exporturile de energie
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:21

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă duminică preşedintele, un scrutin în care victoria pare să revină actualului preşedinte, Zoran...

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:17

Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice

Traficul aerian a fost perturbat vineri pe mai multe mari aeroporturi britanice, ducând la anulări şi întârzieri de câteva ore din cauza...

Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 13:39

Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri

După criza coaliţiei guvernamentale conduse de Olaf Scholz, preşedintele german a dizolvat oficial Parlamentul şi a convocat noi alegeri pentru...

Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 09:39

Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor

Parlamentul din Republica Moldova, controlat de aleşi pro-occidentali, a aprobat joi o strategie de apărare pe zece ani, care cere creşterea...

Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor