Coronavirus: Marea Britanie va apela la lockdown doar ca ultimă soluţie
Publicat de , 13 septembrie 2021, 15:09
Guvernul britanic va apela la lockdown doar ca ultimă soluţie împotriva COVID-19, a declarat luni un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson, după ce ministrul sănătăţii a afirmat că nu se aşteaptă ca această măsură să mai fie folosită în viitor, transmite Reuters.
‘Abilitatea de a decide acest lucru a fost menţinută, aşa cum v-aţi putea aştepta, dar această măsură se va lua doar ca ultimă soluţie şi, aşa cum am mai spus, ne aflăm într-o situaţie cu totul diferită datorită programului nostru de vaccinare decât ne aflam înainte, atunci când a fost necesar să facem acest pas’, a declarat purtătorul de cuvânt.
Boris Johnson a declarat luni că va face totul pentru a proteja ţara dar, ‘având în vedere cum se desfăşoară lucrurile în acest moment, suntem foarte încrezători în măsurile pe care le-am luat’.AGERPRES