Ascultă Radio România Iași Live

Criza imigranţilor: Grecia îi cere Uniunii Europene un ajutor suplimentar de 330 milioane de euro pentru 2016

Publicat de , 22 octombrie 2015, 18:00

Guvernul grec a indicat joi că aşteaptă din partea Uniunii Europene (UE) un sprijin suplimentar de cel puţin 330 milioane de euro în 2016 pentru a face faţă unui aflux de imigranţi şi că le-a cerut partenerilor săi europeni întăririle promise în domeniul personalului, relatează AFP.

Primele plecări de refugiaţi din Grecia către Luxemburg şi Suedia sunt ”prevăzute să aibă loc în următoarele zile”, în cadrul procedurii europene denumite ”relocalizare”, ce vizează repartizarea în doi ani în cadrul UE a 160.000 de refugiaţi sosiţi în Grecia şi Italia, a indicat, de asemenea, Ministerul grec privind politica migratorie.

Invocând un audit întocmit de către autorităţi, ministerul a stabilit ”la circa 480 milioane de euro anul viitor” sumele necesare ţării pentru a se ocupa de nou-sosiţi, al căror număr a depăşit acum o jumătate de milion de la începutul anului, a indicat Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

”Din acest total, 330 milioane de euro nu au fost prevăzuţi de către fondurile europene, care vor trebui să fie întărite pentru a asigura aceste cerinţe”, precizează ministerul într-o notă de informare.

UE trebuie ”să clarifice, de asemenea, problema finanţării procedurii de relocalizare”, prevăzând ”o finanţare excepţională” pentru cheltuielile acestui mecanism, convenit de către cele 28 de state membre în vară, ”care nu au fost prevăzute în cadrul planurilor bugetare multianuale europene”.

Ministerul grec a subliniat, printre altele, că aşteaptă în continuare întăririle de personal promise pentru agenţiile europene Frontex (supravegherea frontierelor) şi Easo (azil) pentru a putea îndeplini misiunea de înregistrare a nou-sosiţilor şi de triere între refugiaţi şi imigranţi atribuită ţării. Doar şase state membre ale UE au oferit până în prezent 48 de experţi pentru Frontex, faţă de 775 ceruţi, în timp ce contribuţiile pentru Easo se ridică la 81 de experţi, faţă de 370 ceruţi, indică aceeaşi notă.

Potrivit organizaţiilor neguvernamentale prezente în insula grecească Lesbos, în prima linie a nou-sosiţilor, condiţiile de primire s-au deteriorat şi mai mult în ultimele zile la centrul de înregistrare şi de selecţie a imigranţilor (hotspot) din insulă, unde autorităţile par să fie depăşite de amploarea afluxului de persoane. (Agerpres/ FOTO stirileprotv.ro)

Etichete:
România este prezentă la Salonul Mondial de Turism de la Paris
Internaţional joi, 13 martie 2025, 18:59

România este prezentă la Salonul Mondial de Turism de la Paris

La Paris a început astăzi Salonul Mondial de Turism, care propune peste 500 de destinaţii turistice în întreaga lume, de la vacanţe de lux şi...

România este prezentă la Salonul Mondial de Turism de la Paris
Se împlinesc 12 ani de când Papa Francisc a fost ales în fruntea Bisericii Catolice
Internaţional joi, 13 martie 2025, 16:42

Se împlinesc 12 ani de când Papa Francisc a fost ales în fruntea Bisericii Catolice

Se împlinesc 12 ani de când Papa Francisc a fost ales în fruntea Bisericii Catolice. După neaşteptata demisie a lui Benedict al XVI-lea în...

Se împlinesc 12 ani de când Papa Francisc a fost ales în fruntea Bisericii Catolice
Zona din jurul oraşului Napoli, zguduită de un cutremur, în apropierea unui supervulcan
Internaţional joi, 13 martie 2025, 09:31

Zona din jurul oraşului Napoli, zguduită de un cutremur, în apropierea unui supervulcan

Zona din jurul oraşului Napoli, aflat în sudul Italiei, a fost zguduită de un cutremur în primele ore ale dimineţii de joi, potrivit...

Zona din jurul oraşului Napoli, zguduită de un cutremur, în apropierea unui supervulcan
UE anunţă taxe asupra unor produse americane, ca răspuns la taxele vamale asupra oţelului impuse de SUA
Internaţional miercuri, 12 martie 2025, 09:11

UE anunţă taxe asupra unor produse americane, ca răspuns la taxele vamale asupra oţelului impuse de SUA

Comisia Europeană a anunţat miercuri dimineaţă că va aplica taxe vamale ”puternice, dar proporţionale” asupra unor produse...

UE anunţă taxe asupra unor produse americane, ca răspuns la taxele vamale asupra oţelului impuse de SUA
Internaţional marți, 11 martie 2025, 13:34

România participă la o reuniune a şefilor de stat major din ţările europene, organizată la iniţiativa preşedintelui Franţei

România participă astăzi, la Paris, la o reuniune a şefilor de stat major din ţările europene, organizată la iniţiativa preşedintelui...

România participă la o reuniune a şefilor de stat major din ţările europene, organizată la iniţiativa preşedintelui Franţei
Internaţional marți, 11 martie 2025, 06:33

Criză în Serbia: Sediile radio-televiziunii naţionale blocate de manifestanţi

Mai multe sute de manifestanţi au început în cursul nopţii de luni spre marţi să blocheze posturile publice de televiziune şi radio sârbe...

Criză în Serbia: Sediile radio-televiziunii naţionale blocate de manifestanţi
Internaţional marți, 11 martie 2025, 06:04

Moscova vizată de un atac ‘masiv’ cu drone ucrainene, anunţă primarul

Un atac ‘masiv’ cu zeci de drone ucrainene a vizat Moscova în cursul nopţii de luni spre marţi, a indicat primarul capitalei, Serghei...

Moscova vizată de un atac ‘masiv’ cu drone ucrainene, anunţă primarul
Internaţional luni, 10 martie 2025, 17:56

Austria va interzice telefoanele mobile în şcoli, anunţă ministrul educaţiei

Telefoanele mobile vor fi interzise în şcolile din Austria, a anunţat luni ministrul educaţiei, Christoph Wiederkehr, transmite dpa. Chiar dacă...

Austria va interzice telefoanele mobile în şcoli, anunţă ministrul educaţiei