Cuba: Opt militari au murit într-un accident de avion
Publicat de Andreea Drilea, 30 aprilie 2017, 04:30 / actualizat: 30 aprilie 2017, 5:42
Opt militari cubanezi și-au pierdut viața sâmbătă în urma prăbușirii accidentale a unui avion de producție rusească în regiunea muntoasă Artemisia (vest), a informat Ministerul Armatelor, citat de AFP.
„Cei opt militari de la bord au murit, printre care membrii echipajului”, a precizat ministerul, adăugând că a fost deschisă o anchetă pentru a stabili „cauzele accidentului”.
Avionul de tip AN-26 părăsise în cursul dimineții de sâmbătă cu opt militari la bord aeroportul Playa de Baracoa, în regiunea Artemisia, înainte de a se prăbuși într-o zonă muntoasă situată la 90 de kilometri de Havana.
(Agerpres/FOTO aa.com.tr)