Federaţia Rusă a declarat persona non grata un membru al echipei Ambasadei României la Moscova
Publicat de Andreea Drilea, 8 septembrie 2022, 19:55
Federaţia Rusă a declarat persona non grata un membru al echipei Ambasadei României la Moscova.
Ministerul român de Externe susţine că este o măsură de reciprocitate la expulzarea unui membru al Ambasadei Federaţiei Ruse în ţara noastră, anunţată în luna august. Ministerul de Externe reaminteşte că decizia autorităţilor române a avut în vedere incopatibilitatea activităţilor persoanei în cauză cu prevederile convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.
Reuters aminteşte că România, la fel ca şi alte state membre ale Uniunii Europene, a fost desemnată ţară neprietenoasă de către Moscova, după impunerea de sancţiuni drept represalii la invazia Rusiei în Ucraina.
(RADOR/FOTO – imagine ilustrativă)