Haos la Kabul: Un cadavru a fost găsit în trenul de aterizare al unui C-17 american
Publicat de , 18 august 2021, 06:00 / actualizat: 18 august 2021, 9:42
UPDATE – Armata americană a descoperit ”rămăşiţe umane” în trenul de aterizare al avionului militar care a fost luat cu asalt luni de afgani panicaţi pe aeroportul din Kabul, a anunţat marţi US Air Force, care a deschis o anchetă, informează France Presse.
Forţele aeriene americane vor analiza toate înregistrările video care circulă pe reţelele de socializare în care un avion de transport C-17 este urmărit de sute de oameni, unii încercând nebuneşte să se agaţe de părţile laterale sau de roţi. O altă înregistrare video a arătat acelaşi avion în zbor deasupra Kabulului şi ceea ce părea a fi două persoane căzând în gol.
”În plus faţă de filmările postate pe internet şi de relatările din presă despre oameni care au căzut din avion în momentul plecării, au fost găsite rămăşiţe umane în trenul de aterizare al C-17 când acesta a aterizat la baza aeriană Al Udeid, în Qatar”, a declarat o purtătoare de cuvânt a US Air Force, Ann Stefanek.
”Ancheta va fi minuţioasă pentru a ne asigura că avem toate datele despre acest incident tragic’, a adăugat ea într-un comunicat.
Purtătoarea de cuvânt nu a oferit un număr total de decese şi nici nu a confirmat informaţiile potrivit cărora o persoană ar fi fost strivită sub roţile avionului înainte de decolare.
C-17 tocmai aterizase şi transporta echipamente pentru întăririle militare americane trimise la Kabul pentru a asigura evacuarea civililor.
”Înainte ca echipajul să poată descărca avionul, acesta a fost înconjurat de sute de afgani” care au luat cu asalt pista după ce au forţat perimetrul de securitate al aeroportului, a precizat purtătoarea de cuvânt. ”Confruntat cu o situaţie care se deteriora rapid în jurul avionului, echipajul a decis să plece cât mai repede posibil”, a mai spus ea. AGERPRES/Captură video
UPDATE – Portul burqăi, un văl care acoperă corpul integral, nu va fi obligatoriu pentru femei, deoarece ‘există diferite tipuri de văl’, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al talibanilor care au preluat puterea în Afganistan, relatează AFP.
Când talibanii au condus această ţară, între anii 1996-2001, şcolile de fete erau închise, femeile nu puteau să călătorească şi nici să lucreze, fiind obligate să poarte în public burqa, un văl care acoperă întreg corpul şi chipul, cu o plasă din pânză la nivelul ochilor.
‘Burqa nu este singurul hijab (văl) care poate fi purtat, există diferite tipuri de hijab care nu se limitează la burqa’, a declarat Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al biroului politic al grupării talibane la Doha, pentru canalul britanic Sky News.
Shaheen nu a precizat care sunt celelalte tipuri de hijab ce vor fi considerate acceptabile de talibani.
Odată cu revenirea la putere a talibanilor, care au aplicat o versiune ultrariguroasă a legii islamice, numeroase ţări şi organizaţii de apărare a drepturilor omului s-au declarat preocupate de soarta fetelor şi femeilor din Afganistan.
‘Ele pot primi o educaţie, de la şcoala primară până la universitate. Noi am anunţat această politică în cadrul unor conferinţe internaţionale, la cea de la Moscova şi aici la conferinţa de la Doha cu privire la Afganistan’, a explicat Shaheen.
Mii de şcoli în zonele controlate de talibani sunt în continuare deschise, a precizat el.
Săptămâna trecută, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a calificat ‘în special oribil şi sfâşietor să vadă că drepturile căpătate cu greutate de fetele şi femeile afgane sunt pe cale să le fie luate’ în zonele aflate sub controlul talibanilor.
Sub regimul precedent al acestei grupări radicale, femeile nu-şi puteau părăsi domiciliul decât însoţite de un ‘mahram’, un însoţitor masculin din familia lor.
Flagelările şi execuţiile, inclusiv lapidările pentru adulter, erau practicate în pieţele oraşelor şi pe stadioane. AGERPRES
https://www.radioiasi.ro/stiri/international/interviu-amira-19-ani-afganistan-aveam-planuri-de-a-merge-la-universitate-peste-cateva-luni-acum-nu-stiu-daca-voi-fi-lasata/
UPDATE, 18 august 2021 – Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a anunţat marţi seară că va organiza o sesiune specială la 24 august pentru a examina preocupările privind respectarea drepturilor omului în urma preluării puterii de către talibani în Afganistan, relatează AFP.
Reuniunea de la Geneva a fost solicitată de reprezentanţi afgani şi pakistanezi, susţinuţi până acum de 89 de ţări.AGERPRES
UPDATE ora 19:30 – Premierul Florin Cîţu a informat, marţi, că 27 de cetăţeni români aflaţi în prezent pe aeroportul internaţional din Kabul urmează să fie evacuaţi cu aeronava Forţelor Aeriene Române care a plecat în cursul după-amiezii spre Afganistan şi, totodată, se fac demersuri pentru recuperarea altor conaţionali aflaţi la o fostă bază militară americană.
‘În acest moment sunt 27 de cetăţeni români pe aeroportul internaţional din Kabul şi urmează să fie evacuaţi cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române care a plecat astăzi spre Afganistan. Se fac, de asemenea, demersuri pentru recuperarea altor conaţionali aflaţi la o fostă bază militară americană’, a declarat Cîţu, la Palatul Victoria. AGERPRES
UPDATE ora 18:30 – O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a decolat marţi, 17 august, pentru a efectua o misiune de urgenţă având drept scop evacuarea cetăţenilor români din Afganistan.
La bordul aeronavei se află, pentru protecţie, o echipă a Forţelor pentru Operaţii Speciale din Armata României.
De asemenea, un avion C-27 J Spartan este pregătit să decoleze pentru repatrierea cetăţenilor români evacuaţi din Afganistan în alte locaţii cu aeronave ale NATO.
Misiunea se efectuează la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, ca urmare a deteriorării situaţiei de securitate din Afganistan.
Ministerul Apărării Naţionale este în permanentă legătură cu celelalte structuri cu responsabilitate în gestionarea acestei crize astfel încât evacuarea, protecţia şi transportul persoanelor să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
Biroul de presă
UPDATE – Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, marţi, că 27 de cetăţeni români se mai află în Afganistan, după ce 16 au reuşit să plece în cursul nopţii precedente.
‘În cursul nopţii zilei de 17 august au părăsit Afganistan încă 16 cetăţeni români. De la momentul apelului MAE de ieri către cetăţenii români aflaţi încă în Afganistan şi care nu-şi notificaseră prezenţa, de a contacta Ambasada României de la Islamabad, a fost înregistrată prezenţa a încă 7 cetăţeni români. În acest moment, conform evidenţelor MAE, mai sunt 27 de cetăţeni români aflaţi în Afganistan‘, se arată într-o precizare de presă transmisă de MAE.
Conform aceleiaşi surse, au fost parcurse şi procedurile pentru trimiterea unui avion militar românesc la Kabul.
‘Împreună cu Ministerul Apărării şi Forţele Aeriene Române au fost parcurse în regim de urgenţă, pe parcursul zilei de ieri şi al nopţii, proceduri pentru deplasarea avionului militar la Kabul în vederea evacuării cetăţenilor români. Procedurile, extrem de complexe, sunt finalizate, urmând a fi obţinută în foarte scurt timp şi ultima autorizaţie de survol pentru unul dintre segmentele traseului de zbor‘, precizează MAE.
Preşedintele Klaus Iohannis a dispus, luni, implicarea de urgenţă a Forţelor Aeriene Române pentru evacuarea cetăţenilor români din Afganistan.
‘Preşedintele României, Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august 2021, implicarea de urgenţă a Forţelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetăţenilor români aflaţi încă pe teritoriul statului afgan. Această decizie a fost luată la propunerea Prim-ministrului României, Florin-Vasile Cîţu, având în vedere deteriorarea accelerată a situaţiei de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetăţenilor români aflaţi încă în această ţară, precum şi evaluările în acest sens ale Celulei de criză interinstituţionale convocate de Ministerul Afacerilor Externe‘, se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES.
UPDATE – Aeroportul internaţional Hamid Karzai din capitala Afganistanului, Kabul, a revenit marţi la calm cu reluarea zborurilor şi controlul pasagerilor, după ce terminalul a fost luni scena unor evenimente dramatice cu mii de oameni care încercau să fugă din ţară şi care s-au încheiat cu cel puţin şase morţi, transmite EFE.
”O nouă zi pe HKIA (Aeroportul Internaţional Hamid Karzai), din Kabul. Situaţia este sub control”, a dat asigurări reprezentantul civil al NATO pentru Afganistan, Stefano Pontecorvo, pe reţeaua socială Twitter, unde a publicat imagini cu pista aerodromului. ”Pista aeroportului internaţional HKIA din Kabul este deschisă. Văd avioane care aterizează şi decolează”, a adăugat el.
Calmul a revenit pe aeroportul din capitala afgană în contextul în care luni, când ţara s-a aflat în prima zi sub controlul talibanilor, mii de persoane disperate să fugă din Afganistan au provocat haos încercând să se urce la bordul avioanelor aflate pe pistă.
Mareea de oameni a invadat aeroportul pentru a ajunge pe pistă, unde câteva mii de persoane încercau să se urce în avioane, ori s-au agăţat de avioanele care rulau deja pe pistă pentru ca aeronavele să nu decoleze fără ei. Cel puţin şase persoane, inclusiv un taliban, au murit în incidentele de pe aeroportul din Kabul, au declarat pentru EFE mai mulţi martori.
Autorităţi din mai multe ţări au anunţat că operaţiunile de repatriere au întâmpinat probleme la aterizarea şi decolarea din Kabul din cauza mulţimii de oameni, ceea ce a complicat repatrierea cetăţenilor lor.
Şi în Kabul se înregistra marţi o atmosferă descrisă de EFE drept ”de calm resemnat”, cu o întoarcere lentă la activităţile cotidiene şi o aparentă seninătate a localnicilor. Marţi dimineaţa, pe mai multe artere din capitală au revenit agenţii de circulaţie, iar personalul din spitale şi-a reluat activitatea.
”Situaţia în Kabul este sub control. Au fost arestate câteva persoane care au fost implicate în fărădelegi”, a declarat într-un mesaj principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.
Într-un alt mesaj adresat insurgenţilor, comandantul taliban Sayyid Mawlawi Muhammad Yaqoub a declarat că nu este permis nimănui să intre în casele oamenilor sau să-şi însuşească bunuri ale guvernului.
”Recepţia articolelor va reveni autorităţilor competente”, a declarat Yaqoub, în contextul în care presa locală şi jurnalişti relatau că au fost făcute percheziţii şi controale asupra trecătorilor şi în locuinţe.
În înregistrări video difuzate de talibani sunt prezentate întrevederi între ”unul dintre erudiţii de frunte” ai mişcării, care discută cu personalul medical dintr-un spital, inclusiv cu femei, pe care îi invită ”să revină la locurile de muncă şi să-şi facă treaba în deplină normalitate”.
Talibanii au asigurat totodată că au garantat securitatea misiunilor diplomatice şi umanitare din ţară.
Într-un gest simbolic, principalul canal de ştiri afgan, Tolo, şi-a început jurnalul de prânz cu o prezentatoare care îi lua un interviu unui taliban, ce revendica rolul femeilor şi succesele importante în ceea ce priveşte drepturile obţinute în ultimele două decenii, lucru de neconceput în timpul anteriorului regim taliban, între 1996 şi 2001, când femeile au fost practic închise în casă.
În timpul programului, prezentatoarea afgană Beheshta Arghand l-a intervievat pe Mawlawi Abdulhaq Hemad, din cadrul echipei de comunicare a talibanilor, cu privire la situaţia din Kabul şi la percheziţiile din locuinţele din oraş.
În ansamblu, situaţia din Afganistan este în continuare incertă, deoarece, cu toate că talibanii controlează aproape întregul teritoriu, insurgenţii nu au format încă un guvern şi nici nu şi-au desemnat liderii care îl vor conduce. AGERPRES
UPDATE – Preşedintele Joe Biden a declarat luni, în prima sa intervenţie publică după ce Afganistanul a căzut în mâna talibanilor, că ‘apără ferm’ decizia retragerii trupelor americane, transmite AFP.
‘După 20 de ani, am aflat cu strângere de inimă că nu există un moment potrivit pentru a retrage forţele SUA’, a afirmat preşedintele american în discursul său.
‘Adevărul este că toate s-au întâmplat mai repede decât ne aşteptam’, a recunoscut preşedintele.
Liderul de la Casa Albă a mai afirmat că scopul intervenţiei americane nu a fost acela de ‘construi o naţiune’, în încercarea de a justifica retragerea din Afganistan, aflată acum sub controlul talibanilor.
‘Misiunea noastră în Afganistan nu a fost niciodată menită să construiască o naţiune. Nu a fost niciodată menită să creeze o democraţie centralizată unificată’, a susţinut preşedintele SUA, care a adăugat că singurul obiectiv, care este valabil şi astăzi, şi a fost întotdeauna, este acela de împiedica comiterea unui atac terorist pe teritoriul american.
El a precizat că SUA vor desfăşura acţiuni antiteroriste în Afganistan,’dacă va fi necesar’.
Preşedintele Biden a declarat că SUA au oferit armatei afgane ‘toate opţiunile’ posibile pentru a lupta împotriva talibanilor.’Le-am dat toate opţiunile pentru a-şi decide propriul viitor’.
A adăugat apoi că ‘forţele americane nu pot şi nu ar trebui să ducă un război şi să piară într-un război în care forţele afgane nu sunt dispuse ele însele să lupte’.
Totodată, Joe Biden a ameninţat cu utilizarea ‘devastatoare a forţei’ dacă talibanii întrerup operaţiunile de evacuare. În caz de atac, răspunsul va fi ‘rapid şi puternic’, a precizat el.
Preşedintele american a mai afirmat că Rusia şi China ar fi foarte fericite dacă SUA ar continua să rămână ‘împotmolite’ în Afganistan.
În intervenţia sa, Joe Biden a promis că SUA se vor angaja în favoarea’femeilor şi a fetelor’ afgane şi a calificat ca devastatoare scenele care se petrec în acest moment în Afganistan. AGERPRES
UPDATE – Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, la putere în Fâşia Gaza, i-a felicitat pe talibani pentru ‘victorie’, după ce aceştia au preluat din nou controlul în Afganistan, transmite AFP.
Gruparea armată palestiniană, considerată teroristă de Israel şi de state occidentale, ‘felicită mişcarea talibanilor şi pe conducătorii săi curajoşi pentru această victorie, care este încununarea îndelungatei sale lupte în aceşti ultimi 20 de ani’, indică Hamas într-un comunicat.
Hamas, mişcarea islamistă aflată la putere din 2007 în Gaza şi legată de mişcarea Fraţii Musulmani, a urat ‘poporului şi liderilor afgani să ajungă la unitate, stabilitate şi prosperitate’.
În opinia Hamas, ‘victoria’ talibanilor arată că ‘rezistenţa popoarelor, în fruntea cărora (se află) poporul palestinian în luptă, este menită victoriei’.
După două decenii de prezenţă militară occidentală, Afganistanul se află de duminică în mâinile talibanilor, care patrulează pe străzile din Kabul şi s-au instalat la palatul prezidenţial, după colapsul forţelor guvernamentale şi fuga din ţară a preşedintelui Ashraf Ghani.
Insurgenţii islamişti afgani lansaseră în mai o ofensivă în toată ţara, în timp ce Statele Unite şi NATO începeau retragerea forţelor lor. AGERPRES
UPDATE – Muftiul Sultanatului Oman, cea mai înaltă autoritate religioasă din această ţară situată în Golful Persic, a felicitat marţi ‘poporul afgan pentru victoria împotriva invadatorilor’, după ce ţara a căzut în mâinile talibanilor, transmite AFP.
Acesta este primul mesaj de felicitare adresat grupării talibane de către o autoritate religioasă din Golf.
Mai multe guverne din regiune au reacţionat la vestea preluării controlului asupra capitalei afgane Kabul de către talibani prin apeluri la stabilitate şi la protejarea civililor.
‘Felicităm poporul afgan musulman frate pentru … victoria sa împotriva invadatorilor’, a declarat pe Twitter muftiul Ahmad bin Hamad al-Khalili.
În decurs de zece zile, mişcarea islamistă radicală, care a lansat o ofensivă în luna mai odată cu începerea retragerii trupelor străine, a preluat controlul aproape în întregime asupra Afganistanului.
Talibanii au impus o versiune ultra-strictă a legii islamice în perioada în care s-au aflat la putere în Afganistan (1996 – 2001). În 2001, ei au fost înlăturaţi după invazia unei coaliţii internaţionale conduse de Statele Unite.
În perioada regimului taliban, femeile afgane nu aveau dreptul să lucreze şi să studieze şi nu puteau părăsi locuinţele decât dacă erau însoţite de un membru de sex masculin din familie. De asemenea, femeilor le-a fost impusă purtarea obligatorie a burqa în public.
Flagelările şi execuţiile, inclusiv lapidarea pentru adulter, erau organizate în locuri publice şi pe stadioane.
În perioada în care s-au aflat la putere în Afganistan, talibanii au fost recunoscuţi de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Pakistan. AGERPRES
UPDATE – Consiliul de Securitate al ONU a cerut luni încetarea violenţei în Afganistan şi i-a avertizat pe talibanii reveniţi la putere împotriva oricărei intenţii de a transforma această ţară într-o bază pentru viitoare atacuri teroriste, transmite AFP.
Într-o declaraţie comună, convenită în urma reuniunii de urgenţă desfăşurate luni, Consiliul de Securitate solicită încetarea imediată a tuturor ostilităţilor şi formarea, prin negocieri extinse, a unui nou guvern unit şi reprezentativ, care să includă şi femei.
Deşi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la ‘încălcări grave ale dreptului umanitar internaţional şi abuzuri ale drepturilor omului’, Consiliul de Securitate a insistat asupra ‘importanţei luptei împotriva terorismului în Afganistan pentru a se asigura că teritoriul afgan nu va fi folosit pentru a ameninţa sau a ataca vreo altă ţară, şi ca nici talibanii şi nici vreun alt grup sau persoană să nu sprijine teroriştii care acţionează pe teritoriul altei ţări’.
În deschiderea reuniunii, secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, şi-a exprimat temerile cu privire la respectarea drepturilor omului şi a solicitat comunităţii internaţionale să ‘se unească pentru a se asigura că Afganistanul nu va mai fi folosit niciodată ca platformă sau refugiu pentru organizaţiile teroriste’, cerere reiterată de ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield.
La rândul său, Grupul de experţi în proceduri speciale al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului a considerat ‘inacceptabil ca statele să rămână spectatori atunci când un grup înscris pe lista organizaţiilor teroriste a Consiliului de Securitate invadează teritoriul afgan şi se angajează în acte care ar putea semăna cu crime de război şi crime împotriva umanităţii’.
Acest grup de experţi, cu sediul la Geneva, a solicitat Consiliului de Securitate să adopte ‘orice iniţiativă necesară’, în conformitate cu capitolul 7 al Cartei ONU, care permite utilizarea forţei, pentru ‘a proteja drepturile omului şi nevoile umanitare ale populaţiei afgane’.
Antonio Guterres a estimat că ‘următoarele zile vor fi cruciale’.’Lumea ne urmăreşte. Nu trebuie şi nu putem abandona populaţia din Afganistan’, a susţinut secretarul general la ONU. AGERPRES
UPDATE, 17 august 2021 – Ministrul chinez de externe Wang Yi a comunicat luni secretarului de stat american Antony Blinken că retragerea grăbită a trupelor americane din Afganistan a avut un impact negativ, dar s-a angajat să colaboreze cu Washingtonul pentru promovarea stabilităţii, transmite Reuters.
Departamentul de Stat al SUA a informat într-o scurtă declaraţie că Blinken a discutat cu Wang despre ‘situaţia de securitate şi eforturile noastre respective de a aduce cetăţenii SUA şi ai RPC în siguranţă’ (folosind acronimul RPC pentru Republica Populară Chineză).
Conform unei ştiri apărute în mass-media de stat din China, Wang i-a comunicat lui Blinken că ceea ce s-a întâmplat în Afganistan dovedeşte că un model străin nu poate fi aplicat în mod arbitrar unei ţări cu condiţii culturale şi istorice diferite.
‘Utilizarea forţei şi a mijloacelor militare pentru rezolvarea problemelor nu va face decât să le sporească. Astfel de lecţii merită o reflecţie serioasă’, a transmis postul chinezesc CCTV, citându-l pe Wang.
Wang a mai spus că Beijingul este dispus să comunice cu Washingtonul pentru a ajuta la prevenirea unui nou război civil sau a unui dezastru umanitar după ‘impactul negativ grav’ al retragerii grăbite a trupelor americane din Afganistan.
‘Statele Unite nu pot însă, pe de o parte, să caute în mod activ să îngrădească şi să suprime China şi să aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime ale Chinei iar, pe de altă parte, să spere într-o cooperare din partea Chinei’, a afirmat Wang.
Înaltul oficial chinez a criticat, de asemenea, SUA pentru scoaterea Mişcării Islamice a Turkistanului de Est (ETIM) de pe lista grupărilor teroriste, ceea ce indică, în opinia sa, dublul standard aplicat de Washington în domeniul combaterii anti-terorismului.
China este îngrijorată de faptul că ETIM este activ în Afganistanul vecin şi doreşte să creeze un stat separat în regiunea Xinjiang din vestul Chinei, unde autorităţile chineze au creat lagăre de detenţie în masă, prezentate oficial ca locuri în care regimul de la Beijing oferă formarea profesională în scopul reducerii extremismului.
Executivul american susţine însă că ETIM nu mai există ca organizaţie oficială, fiind în schimb o etichetă pe care China o invocă pentru a oprima mai multe grupuri etnice musulmane, printre care şi pe uiguri. AGERPRES
UPDATE ora 21:30 – Primul din cele trei avioane de evacuare germane în drum spre Afganistan a fost redirecţionat la Taşkent, capitala Uzbekistanului, după ce nu a putut ateriza pe aeroportul din Kabul, a anunţat luni un general german, citat de Reuters.
Avionul de transport A400M s-a rotit în aer deasupra Kabulului mai mult de o oră înainte de a-şi schimba destinaţia, a declarat generalul Markus Laubenthal la canalul public ZDF.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a anunţat mai devreme la Berlin că niciun zbor de evacuare nu poate părăsi Kabulul din cauză că oamenii disperaţi care încearcă să fugă din ţară au blocat pista.AGERPRES
UPDATE; ora 19:30 – Toate zborurile civile şi militare au fost suspendate pe aeroportul din capitala afgană Kabul din cauza mulţimii de afgani care a pătruns pe pista de decolare în încercarea disperată de a părăsi ţara după revenirea talibanilor la putere, relatează AFP, citând un purtător de cuvânt al Pentagonului.
‘Forţele militare americane sunt la faţa locului şi lucrează împreună cu alţi militari, turci şi internaţionali pentru a dispersa oamenii. Nu ştim cât timp va dura asta’, a afirmat John Kirby la Washington.
Astfel, evacuarea diplomaţilor, altor străini şi afgani care au lucrat cu trupele străine se organiza luni într-o stare de urgenţă şi în condiţii extrem de dificile la Kabul.
Şeful forţelor americane la Kabul, generalul Kenneth McKenzie, le-a cerut anterior talibanilor să nu obstrucţioneze operaţiunile de evacuare pe aeroport capitalei afgane, care au provocat scene de panică în cursul cărora cel puţin două persoane au fost ucise.
Generalul McKenzie, aflat la conducerea Comandamentului Central american (CENTCOM), s-a întâlnit cu lideri talibani duminică la Doha, în Qatar, potrivit unui responsabil al Pentagonului, care a refuzat să ofere mai multe detalii despre eventualele angajamente obţinute din partea talibanilor.
SUA au desfăşurat circa 6.000 de soldaţi pentru securizarea evacuării zecilor de mii de americani şi afgani, care au ajutat SUA şi se tem în prezent pentru viaţa lor, şi a asigura securitatea pe aeroportul din Kabul.
Dar pista a fost luată cu asalt luni de mii de persoane care au dat năvală spre aeroport de la prăbuşirea guvernului afgan, lăsând ţara pe mâinile talibanilor.
Înregistrări video cu scene de panică se înmulţesc pe reţelele de social media, arătând afgani încercând să se agaţe cu disperare de avioanele militare americane în timp ce acestea se pregătesc să decoleze.
Soldaţii americani au ucis doi bărbaţi înarmaţi pe pistă, potrivit unui responsabil al Pentagonului.
‘În mijlocul miilor de persoane care se aflau acolo în mod paşnic, doi tipi şi-au agitat armele cu un aer ameninţător’, a explicat pentru AFP responsabilul menţionat, adăugând că ‘ambii au fost ucişi’. AGERPRES
UPDATE, ora 17:10 – Femeile afgane, de la studente şi până la activiste cunoscute în spaţiul public, privesc revenirea talibanilor la putere cu foarte multă îngrijorare, deşi unele dintre ele spun că vor rămâne în ţară până la capăt.
În prima noapte sub regimul talibanilor, Aisha Khurram, de 22 de ani, nu a putut închide ochii. Între zgomotul gloanţelor şi cel al avioanelor care evacuează cetăţenii străini, ea spune că probabil nu va putea uita această zi care ‘ne-a distrus sufletele’.
‘Pentru întreaga ţară, să vezi totul prăbuşindu-se într-un moment, este sfârşitul lumii’, a declarat luni dimineaţă pentru AFP această studentă afgană, la câteva ore după intrarea talibanilor în Kabul.
Aisha Khurram, care a reprezentat tineretul afgan pe lângă ONU, urma să-şi obţină diploma la universitatea din Kabul în lunile viitoare.
Însă, duminică dimineaţă, ea şi colegele sale nu au putut intra în campus şi viitorul lor este mai mult decât nesigur.
‘Lumea şi liderii afgani au lăsat baltă tineretul afgan în modul cel mai crud care poate fi imaginat’, a spus ea.
‘Este un coşmar pentru femeile care au făcut studii, care doreau un viitor mai bun pentru ele şi generaţiile viitoare’, a mai afirmat Aisha Khurram.
Atunci când conduceau ţara, între 1996 şi 2001, talibanii au impus o versiune foarte strictă a legii islamice, care le interzicea femeilor să lucreze sau să studieze.
Portul burka era obligatoriu în public şi ele nu puteau părăsi domiciliul decât dacă erau însoţite de un ‘mahram’, un însoţitor masculin din familie.
Flagelările şi execuţiile, între care şi lapidarea pentru adulter, erau practicate în pieţele oraşelor şi pe stadioane.
Plecarea talibanilor de la putere nu a dus totuşi la ameliorarea vieţii tuturor afganelor, în special în regiunile rurale.
‘Pasăre neagră’
Talibanii au afirmat în mai multe rânduri că vor respecta drepturile omului dacă revin la putere în Afganistan, în special pe cele ale femeilor, dar în acord cu ‘valorile islamice’.
Femeile afgane sunt cele care cred cel mai puţin în aceste promisiuni, în special cele care, timp de două decenii, au mers la universitate, au ocupat posturi de răspundere, mai ales în politică, în jurnalism, în magistratură sau chiar în forţele de securitate.
În cursul ultimelor 24 de ore, femei foarte cunoscute la Kabul au vorbit pe reţelele sociale pentru a depune mărturie privind tristeţea lor după ce ţi-au văzut ţara şi vieţile căzând din nou în mâinile talibanilor.
‘Mi-am început ziua privind străzile goale din Kabul, îngrozită pentru locuitori’, scrie Fawzia Koofi, o militantă pentru drepturile omului şi fostă vicepreşedintă a Parlamentului afgan. ‘Istorie se repetă atât de repede’, adaugă ea.
‘Frica rămâne în voi ca o pasăre neagră’, scrie la rândul ei Muska Dastageer, conferenţiară la Universitatea americană din Afganistan, inaugurată la cinci ani după plecarea talibanilor. ‘Ea îşi deschide aripile şi nu mai puteţi respira’.
Femeile, ‘şterse’ din spaţiul public
Contul de Twitter al Radei Akbar, o femeie de 33 de ani, era plin luni de emoticoane cu ‘inimi frânte’.
‘Afganistanul meu iubit s-a prăbuşit sub ochii mei’, a scris ea într-un mesaj.
Într-o altă postare pe Twitter, o fotografie devenită virală arată un bărbat acoperind cu vopsea fotografia unei mirese surâzătoare afişată în vitrina magazinului.
Pentru ea, gestul acestui bărbat arată că de acum ‘femeile trebuie şterse din spaţiul public’, pentru că talibanii nu tolerează reproducerea de imagini cu femei.
Această pictoriţă şi fotografă este cunoscută pentru autoportretele sale care reprezintă o declaraţie de independenţă şi revendicarea moştenirii sale, în numele afganilor.
‘Invizibilă’
În acest an, ea a fost constrânsă să-şi organizeze expoziţia, care aducea un omagiu unor personalităţi feminine afgane, în mediul online, după ce a primit ameninţări.
‘Vreau să devin invizibilă şi să mă ascund de lume’, a scris ea în ultima postare pe Twitter.
Sâmbătă, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat ‘îngrozit’ să vadă că ‘drepturile obţinute cu greu de fetele şi femeile afgane sunt pe cale să le fie răpite’.
Sahraa Karimi, una dintre regizoarele afgane cele mai cunoscute, a spus că nu are intenţia de a părăsi Afganistanul
‘Până la capăt, nu îmi voi abandona ţara’, a declarat ea într-o înregistrare video postată pe Twitter, cu ochii în lacrimi.
‘Poate mulţi se vor gândi că este nebunie. Dar nebunie este ce au făcut cei care au abuzat de patria noastră (….). Prostie este ceea ce a arătat lumea întorcându-ne spatele’, a mai spus ea.AGERPRES
UPDATE, ora 13:00 – Luptători talibani din capitala afgană, Kabul, au început luni să adune armele deţinute de civili, deoarece oamenii nu mai au nevoie de ele pentru protecţia personală, a declarat un reprezentant al talibanilor.
”Înţelegem că oamenii au păstrat armele pentru siguranţa personală. Acum se pot simţi în siguranţă. Noi nu suntem aici pentru a face rău civililor nevinovaţi”, a declarat acesta pentru Reuters.
Salad Moleskin, director al companiei media MOBY Group, a declarat pe Twitter că soldaţi talibani au venit în sediul companiei pentru a se interesa de armele păstrate de echipa sa de securitate. AGERPRES
Cel puţin cinci persoane au decedat luni în interiorul aeroportului din Kabul, în timp ce sute de persoane încercau să intre cu forţa în avioanele care părăsesc capitala afgană, după preluarea puterii de către talibani în Afganistan, au declarat trei martori, citaţi de Reuters.
Un martor a spus că a văzut corpurile a cinci persoane fiind luate de un vehicul, iar un altul a afirmat că nu este clar dacă victimele fuseseră ucise de focuri de armă sau au murit din cauza busculadei create.
În zorii zilei de luni, sute de afgani au invadat pistele aeroportului din Kabul, încercând să obţină un loc în ultimele zboruri comerciale pentru a părăsi Afganistanul. Trupele americane se află la comanda aeroportului, ajutând la evacuarea personalului ambasadei SUA şi a altor civili.
”Este aeroportul nostru, dar vedem diplomaţi care sunt evacuaţi, în timp ce noi aşteptăm, în completă incertitudine”, a declarat Rakhshanda Jilali, o activistă pentru drepturile omului care încearcă să ajungă în Pakistan.
Pentru a calma haosul de la aeroportul din Kabul, forţele americane au tras luni focuri de armă în aer.
Evacuarea diplomaţilor şi a altor cetăţeni străini a fost organizată într-un ritm intens în weekend la Kabul.
Cetăţenilor afgani şi străini care doresc să părăsească Afganistanul ”trebuie să li se permită să facă acest lucru”, au afirmat SUA şi alte 65 de ţări într-o declaraţie comună, avertizându-i pe talibani că trebuie să dea dovadă de ”responsabilitate” în această privinţă.AGERPRES
Forţele americane au tras focuri de armă în aer luni pe aeroportul din Kabul, unde numeroşi afgani au invadat pista, încercând să fugă din ţara lor după ce talibanii au preluat puterea, relatează AFP şi Reuters.
”Mulţimea a scăpat de sub control”, a declarat un oficial american prin telefon pentru Reuters. ”Tirul a avut ca scop doar să calmeze haosul”, a adăugat el.
Sute de afgani au blocat aeroportul încercând să iasă din ţară după ce insurgenţii talibani au intrat duminică în capitală. Trupele americane se află la comanda aeroportului, ajutând la evacuarea personalului ambasadei SUA şi a altor civili.
Evacuarea diplomaţilor şi a altor cetăţeni străini a fost organizată într-un ritm frenetic în weekend la Kabul, conform AFP.
Cetăţenilor afgani şi străini care doresc să părăsească Afganistanul ”trebuie să li se permită să facă acest lucru”, au afirmat SUA şi alte 65 de ţări într-o declaraţie comună, avertizându-i pe talibani să dea dovadă de ”responsabilitate” în această privinţă.
Uniunea Europeană subliniase anterior că sosirea talibanilor la Kabul ”a făcut şi mai urgentă protejarea” de eventuale represalii a personalului său afgan, pe care încearcă să îl menţină în siguranţă.
Armata americană a ‘securizat’ luni aeroportul din Kabul, unde personalul ambasadei sale a fost regrupat în aşteptarea evacuării, a anunţat Departamentul de Stat.
Germania, Franţa şi Olanda se numără printre ţările care au mutat, de asemenea, personalul diplomatic de la ambasadele lor din Kabul la aeroport înainte de o evacuare.
Şi alte ţări NATO, printre care Marea Britanie, Italia, Danemarca şi Spania, precum şi Suedia, au anunţat evacuarea personalului lor diplomatic.
Duminică, Ministerul francez de Externe a anunţat că Parisul a trimis întăriri militare în Emiratele Arabe Unite pentru a ajuta la evacuarea cetăţenilor francezi din Kabul. AGERPRES
Majoritatea diplomaţilor occidentali au părăsit capitala Kabul, a declarat luni un oficial american, după ce insurgenţii talibani au preluat controlul asupra capitalei Afganistanului, informează Reuters.
‘Pot spune cu certitudine că majoritatea personalului diplomatic occidental este plecat din Kabul acum’, a declarat oficialul pentru Reuters.
A mai rămas doar o parte din personalul auxiliar, a adăugat oficialul american.
Elicopterele au transferat diplomaţi din districtul ambasadelor din capitala Kabul către aeroportul internaţional Hamid Karzai începând de duminică, când talibanii au pătruns în oraş.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a anunţat că armata americană a securizat luni aeroportul din Kabul.
‘Putem confirma că evacuarea în deplină securitate a întregului personal al ambasadei este acum încheiată’, a declarat, într-un comunicat, Ned Price, conform AFP.
‘Întreg personalul ambasadei se află la aeroportul internaţional Hamid Karzai, al cărui perimetru este securizat de armata americană’, conform sursei citate.
O declaraţie comună, susţinută de peste 60 de ţări, cere ca afganilor şi cetăţenilor străini care doresc să părăsească Afganistanul să li se permită să plece, iar aeroporturile şi punctele de trecere a frontierei să rămână deschise, informează luni Reuters, care citează Departamentul de Stat al SUA.
Executivul american şi alte peste 60 de ţări, printre care Australia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Qatar şi Marea Britanie au declarat într-un comunicat comun
că ‘cei care ocupă poziţii de putere şi autoritate în Afganistan poartă responsabilitatea – şi răspunderea – pentru protejarea vieţii umane şi a bunurilor şi pentru restabilirea imediată a securităţii şi a ordinii civile’.
Comunicatul mai menţionează că ‘poporul afgan merită să trăiască în siguranţă, securitate şi demnitate. Noi, în comunitatea internaţională, suntem gata să îi ajutăm’.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut duminică talibanilor şi tuturor celorlalte grupări de pe scena politică din Afganistan să dea dovadă de cea mai mare reţinere, după ce luptătorii mişcării fundamentaliste au cucerit capitala Kabul, transmite AFP.
‘Secretarul general este în mod special îngrijorat de viitorul femeilor şi al fetelor, ale căror drepturi câştigate cu greu trebuie protejate’, se arată într-un comunicat al Naţiunilor Unite.
Consiliul de Securitate al ONU urmează să se întâlnească luni pentru a discuta situaţia din Afganistan, a mai anunţat forul internaţional cu sediul la New York.
Această reuniune, la care secretarul general Antonio Guterres va prezenta un raport, va avea loc la ora locală 10:00 (14:00 GMT).
Secretarul general al ONU a evidenţiat duminică nevoile umanitare ale Afganistanului şi a cerut tuturor părţilor să se asigure că ‘lucrătorii umanitari au acces nestingherit pentru a oferi asistenţă în timp util, care este crucială pentru a salva vieţi’.
El a adăugat că Naţiunile Unite rămân ‘hotărâte să contribuie la o soluţionare paşnică a conflictului’.
În contextul retragerii trupelor internaţionale, talibanii au recucerit Afganistanul într-un timp record şi au intrat duminică în Kabul, în timp ce preşedintele Ashraf Ghani a fugit din ţară. AGERPRES
Fostul preşedinte american, Donald Trump, a estimat duminică că succesorul său la Casa Albă, Joe Biden, ar trebui să demisioneze ca urmare a victoriei talibanilor în Afganistan, dar şi pentru gestionarea defectuoasă a altor dosare, precum cel al pandemiei, informează AFP.
‘Este timpul ca discreditatul Joe Biden să demisioneze pentru că a permis ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, dar şi din cauza creşterii ameţitoare a COVID-ului, a dezastrului de la graniţă, a suprimării independenţei noastre energetice şi a paraliziei economiei noastre’, a scris fostul preşedintele republican într-un comunicat.
‘Aceasta ar trebui să fie uşor având în vedere că încă de la început nu a fost ales în mod legitim’, mai susţine Donald Trump, care continuă să afirme în mod eronat că a câştigat alegerile prezidenţiale din 2020.
Deşi fostul lider de la Casa Albă a supervizat negocierile cu talibanii în vederea retragerii soldaţilor americani din Afganistan, în prezent intenţionează să dea vina pe succesorul său pentru dezastrul militarilor afgani.
‘Ceea ce a făcut Joe Biden în Afganistan este mitic. Va rămâne una din cele mai mari înfrângeri din istoria americană’, l-a ironizat duminică, într-un comunicat precedent, Donald Trump pe actualul preşedinte al SUA.
Purtătorul de cuvânt al biroului politic al talibanilor, Mohammad Naeem, a declarat duminică pentru postul de televiziune Al-Jazeera că războiul s-a încheiat în Afganistan şi că tipul de guvernare şi forma regimului vor fi clare în curând, transmite Reuters.
‘Asigurăm pe toată lumea că vom oferi siguranţă cetăţenilor şi misiunilor diplomatice. Suntem gata să purtăm un dialog cu toate personalităţile afgane şi le vom garanta protecţia necesară’, a declarat Mohammad Naeem.
El a mai spus că gruparea întreprinde fiecare pas în mod responsabil şi doreşte să aibă pace cu toată lumea.
Purtătorul de cuvânt a declarat, totodată, că talibanii nu doresc să trăiască în izolare şi că vor să aibă relaţii cu comunitatea internaţională.
A adăugat că au mai multe canale de comunicare cu ţările străine şi că intenţionează să dezvolte aceste canale.’Rugăm toate ţările şi entităţile să discute cu noi pentru a rezolva orice
probleme’.
A dat, de asemenea, asigurări că femeile şi minorităţile sunt respectate.
Naeem a mai spus că fuga preşedintelui Ghani din ţară nu a fost luată în calcul şi că ‘nici cei apropiaţi de el nu s-au aşteptat’ la asta.
În opinia sa, această victorie reprezintă rezultatul eforturilor şi a sacrificiilor din ultimii 20 de ani.’Am obţinut ceea ce urmăream, adică libertatea ţării noastre şi independenţa poporului nostru’.
‘Nu vom permite nimănui să ne folosească pământurile pentru a-i ţinti pe alţii şi nu vrem să facem rău altora’, a spus Naeem, care a ţinut să precizeze că nu se vor amesteca în treburile altora şi, în mod similar, nu vor permite amestecul altora în treburile lor.
‘Nu credem că forţele străine vor repeta din nou experienţa eşuată în Afganistan’, a estimat Naeem, adăugând că sunt pregătiţi să facă faţă prin dialog preocupărilor ridicate de comunitatea internaţională.
Tot duminică, purtătorul de cuvânt al insurgenţilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că nu li se va face rău locuitorii şi lucrătorii străini din Kabul. ‘Asigurăm toate ambasadele, centrele diplomatice, ONG-urile şi clădirile unde sunt cazaţi cetăţeni străini în Kabul că nu se vor confrunta cu niciun pericol’, potrivit dpa.
Reuters mai transmite că unul din cei mai importanţi oficiali ai talibanilor a declarat duminică că victoria rapidă a asupra guvernului afgan a fost o ispravă de ne-egalat, dar că adevăratul test al guvernării abia acum începe, după ce puterea a fost cucerită.
Într-o scurtă declaraţie video, Baradar, şeful biroului politic al talibanilor, a declarat că victoria obţinută, practic toate oraşele importante ale ţării au fost cucerite în decurs de o săptămână, a fost neaşteptat de rapidă şi nu are egal în lume.
Cu toate acestea, el a spus că adevăratul test va începe acum prin îndeplinirea aşteptărilor populaţiei şi slujirea acesteia, prin rezolvarea problemelor sale. AGERPRES
La sfârşitul celor 20 de ani de prezenţă în Afganistan, cel mai lung război al Statelor Unite se încheie cu o victorie spectaculoasă a talibanilor care va întina pe termen lung imaginea celei mai mari puteri mondiale, transmite AFP.
Prăbuşirea duminică a guvernului afgan şi a armatei sale finanţate de Washington, fuga în străinătate a preşedintelui Ashraf Ghani, ‘baletul’ elicopterelor pentru a evacua personalul ambasadei americane: aceste fapte istorice riscă să cântărească mai mult decât asigurările date de executivul american condus de Joe Biden privind o misiune ‘de succes’ în Afganistan.
Cu talibanii înapoi la putere şi cu mai puţin de o lună înaintea marcării atacurilor din 11 septembrie 2001, este de aşteptat ca întrebarea ‘de ce?’ să fie pusă răspicat: De ce şi-au pierdut viaţa aproape 2.500 de americani? De ce această factură ce depăşeşte 2.000 de miliarde de dolari?
Unii se tem deja, aşa cum este cazul reprezentantei republicane din Congres Liz Cheney, că acest dezastru va submina acţiunea Washingtonului în anumite regiuni din străinătate, Statele Unite ne mai inspirând aceeaşi teamă adversarilor lor.
‘Nu există nicio scuză. Este o catastrofă. Şi aceasta are consecinţe nu doar pentru Afganistan, nu doar pentru războiul împotriva terorismului ci, la nivel global, pentru rolul Americii în lume’, a afirmat Liz Cheney duminică.
Eşecul american înseamnă ‘că rivalii Americii ştiu că ne pot ameninţa, iar aliaţii noştri se întreabă în această dimineaţă dacă pot conta pe noi pentru ceva’, s-a plâns aleasa republicană.
Husain Haqqani, fost ambasador pakistanez la Washington, confirmă această evaluare: ‘Credibilitatea Americii ca aliat este erodată din cauza modului în care guvernul afgan a fost abandonat în timpul discuţiilor de la Doha’, o referire la întâlnirile internaţionale care au avut loc în Qatar, dar care nu s-au soldat cu rezultate.
În opinia diplomatului pakistanez, în prezent expert la Institutul Hudson, modul în care talibanii ‘i-au jucat’ pe delegaţii americani la aceste întâlniri ‘va încuraja alte (ţări) să practice o diplomaţie a vicleniei’.
În apărarea sa, administraţia Biden ar putea susţine că acordul de la Doha a fost negociat sub fostul preşedinte Donald Trump şi că majoritatea americanilor se opun ‘războaielor nesfârşite’.
‘Nu este Saigon’, a declarat duminică secretarul de stat american Antony Blinken.’Am sosit în Afganistan în urmă cu 20 de ani cu o misiune şi misiunea a fost aceea de a regla conturile cu cei care ne-au atacat pe 11 septembrie. Am îndeplinit această misiune’, a adăugat şeful diplomaţiei americane.
A rămâne însă în Afganistan la nesfârşit ‘nu este în interesul nostru naţional’, a adăugat el, reamintind că acum SUA doresc să îşi reorienteze atenţia şi mijloacele pentru a contracara politica agresivă a Chinei în Pacific.
‘Competitorii noştri strategici nu ar dori nimic mai mult decât să ne vadă blocaţi în Afganistan încă cinci, zece sau 20 de ani’, a spus Blinken.
China, considerată rivalul său numărul unu de către Washington, a început deja să exploateze situaţia, printr-o analiză publicată de cotidianul de stat Global Times. Potrivit acestui ziar cunoscut pentru tonul său naţionalist, ce se întâmplă în Afganistan ilustrează faptul că Statele Unite sunt ‘un actor lipsit de încredere, care îşi abandonează întotdeauna partenerii şi aliaţii pentru a-şi urmări propriile interese’.
Richard Fontaine, expert al Centrului pentru o nouă securitate americană, consideră totuşi că ar fi simplist să deducem că această înfrângere afgană ar putea încuraja Beijingul să intervină împotriva Taiwanului, insulă despre care regimul de la Beijing consideră că îi aparţine, dar a cărei apărare este asigurată de echipamente militare americane.
Dimpotrivă, crede acest expert, retragerea din Afganistan ar putea fi privită de China ca o ilustrare a fermităţii cu care Washingtonul intenţionează acum să se reorienteze spre Pacific.
Fontaine observă, de asemenea, că justificarea reorientării americane ar putea risca să nu se dovedească prea valoroasă în cazul în care vor fi reluate atentate puse la cale din Afganistan, în condiţiile în care talibanii n-au rupt niciodată în mod clar relaţiile cu Al-Qaida. AGERPRES
Preşedintele afgan Ashraf Ghani a declarat – duminică – că a părăsit ţara pentru a evita o baie de sânge, în timp ce talibanii intrau în Palatul prezidenţial din Kabul, recunoscând că ‘talibanii au câştigat’, relatează Reuters şi AFP.
Ashraf Ghani afirmă că a plecat pentru a evita confruntările cu talibanii, ceea ce ar fi pus în pericol milioane de locuitori ai capitalei Kabul, a spus el într-o postare pe Facebook, într-o primă reacţie după plecarea sa din Afganistan.
Preşedintele Ghani s-a declarat convins că ‘numeroşi patrioţi ar fi fost ucişi, iar Kabul ar fi fost distrus’ dacă el ar fi rămas în Afganistan.
El nu a oferit precizări cu privire la locul unde în prezent se află, dar anterior grupul media afgan Tolo a sugerat că el ar fi plecat în Tadjikistan, o ţară vecină din Asia Centrală.
‘Talibanii au câştigat (…) şi sunt acum responsabili pentru onoarea, stăpânirea şi prezervarea ţării’, a adăugat el în acelaşi mesaj.
‘Ei se confruntă în prezent cu o noua provocare istorică. Fie păstrează numele şi onoarea Afganistanului, fie acorda prioritate altor locuri şi altor reţele’, a spus în continuare preşedintele fugar.
Talibanii au intrat duminică în capitală după o ofensivă militară fulgerătoare. Trei dintre înalţii lor responsabili au declarat pentru AFP că insurgenţii au preluat controlul asupra Palatului prezidenţial şi ţin acolo un consiliu de securitate.
Abdullah Abdullah, care conduce procesul de pace, l-a acuzat anterior pe Ashraf Ghani că i-a abandonat pe ‘oameni în această situaţie’. AGERPRES
Talibanii şi-au anunţat duminică intrarea în mai multe cartiere din Kabul, în timp ce trei dintre înalţii lor responsabili au declarat pentru AFP că insurgenţii au cucerit şi Palatul prezidenţial, după fuga din Afganistan a preşedintelui Ashraf Ghani.
‘Unităţi militare ale Emiratului islamic al Afganistanului au intrat în oraşul Kabul pentru a-i asigura securitatea’, a anunţat pe Twitter un purtător de cuvânt al talibanilor Zabihullah Mujahid, adăugând:’Înaintarea lor continuă normal’.
Talibanii declaraseră duminică dimineaţă că nu vor intra în Kabul, în aşteptarea unei preluări a controlului negociată. Câteva ore mai târziu totuşi, o informaţie contrară afirma că ei intraseră în oraş pentru a împiedica pretinse jafuri şi anarhie, după ce poliţia şi autorităţile părăsiseră oraşul, potrivit Reuters.
După numai 16 ore, talibanii au ordonat combatanţilor să intre în Kabul pentru a împiedica jaful după ce poliţia locală a părăsit oraşul, a declarat un purtător de cuvânt al insurgenţilor, potrivit Reuters.
Conform Ministerului afgan de Interne, martori oculari au observat focuri de armă în mai multe cartiere din Kabul.
O delegaţie a talibanilor a intrat duminică în Palatul prezidenţial din Kabul, la puţin timp după plecarea preşedintelui Ashraf Ghani din Afganistan.
În cursul zilei, negocieri erau în curs între guvern şi mai mulţi trimişi talibani la Palatul prezidenţial. În acelaşi timp, convorbiri aveau loc la Doha, în Qatar, unde recent s-au desfăşurat negocieri de pace.
Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat pentru Reuters că rezidenţii străini vor fi constrânşi să părăsească ţara în zilele următoare. Dacă nu pleacă, ei vor trebui să se înregistreze la birourile instituite de talibani. În acelaşi timp, rebelii cer cetăţenilor afgani să rămână calmi şi să nu părăsească ţara.
Talibanii au planuri clare despre cum va fi viaţa poporului afgan după ce vor prelua puterea. Mulţi se tem, între altele, pentru drepturile femeilor.
Într-o declaraţie pentru BBC, talibanii promit că drepturile femeilor vor fi protejate, în pofida informaţiilor contrare provenind din zone căzute în mâinile insurgenţilor. Fetele care îşi vor acoperi capul vor fi autorizate să meargă la şcoală şi să studieze, precum şi să-şi părăsească locuinţa fără a fi însoţite de o rudă masculină, conform unui purtător de cuvânt al insurgenţilor.
Pe de altă parte, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat duminică la Bruxelles că Alianţa Nord-Atlantică contribuie la securizarea aeroportului din Kabul pentru a permite evacuarea cetăţenilor occidentali în faţa înaintării talibanilor, conform AFP.
‘Am vorbit cu premierul britanic Boris Johnson şi cu miniştrii de externe ai aliaţilor noştri canadian, danez şi olandez despre situaţia în Afganistan. NATO ajută ca aeroportul din Kabul să rămână deschis pentru a facilita şi coordona evacuările’, a scris Stoltenberg pe Twitter.
Totodată, Qatarul a lansat un apel duminică la o tranziţie paşnică a puterii în Afganistan care să deschidă calea unei soluţii politice globale, incluzând toate părţile afgane pentru a se ajunge la stabilitate şi securitate, a comunicat Reuters.
Ministerul de Externe qatariot a subliniat într-un comunicat necesitatea unei încetări imediate şi durabile a focului în Afganistan şi asigurarea securităţii civililor.
Toate zborurile comerciale de pe aeroportul din Kabul sunt suspendate, a declarat duminică un responsabil NATO, adăugând că doar avioane militare sunt autorizate să opereze.AGERPRES
Talibanii au preluat controlul asupra Palatului prezidenţial din Kabul, au declarat pentru Reuters doi înalţi comandanţi ai insurgenţilor prezenţi în capitala afgană, după plecarea preşedintelui Ashraf Ghani din ţară.
Nu există însă o confirmare din partea guvernului afgan în această privinţă. Reuters transmite că oficiali guvernamentali nu au putut fi contactaţi deocamdată.
Ambasada SUA din Kabul a anunţat într-o notă că situaţia securităţii în capitala afgană se schimbă rapid, inclusiv la aeroport, unde au fost raportate focuri de armă, în timp ce trupele americane ajută la evacuarea majorităţii personalului american.
‘Există informaţii despre un incendiu la aeroport, acesta fiind ţinta unor tiruri. În consecinţă, le recomandăm cetăţenilor americani să se adăpostească să stea adăpostiţi acolo unde se află’, a comunicat misiunea diplomatică americană.
SUA speră să-şi evacueze cea mai mare parte a personalului din Afganistan într-o zi sau două, în timp ce ţări precum Germania şi Canada şi-au închis deja ambasadele la Kabul.
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că evacuarea personalului ambasadei SUA din Kabul este ‘misiunea numărul unu’, întrucât preluarea de către talibani a capitalei afgane pare iminentă, potrivit dpa.
Într-o imagine amintind de căderea Saigonului în Vietnam în 1975, un elicopter a decolat de la ambasada americană din Kabul în cursul zilei de duminică. Deasupra ambasadei se vedea ridicându-se fum, în timp ce responsabili de securitatea acesteia ardeau documente importante şi distrugeau materiale. Odată drapelul american coborât, ambasada va fi închisă oficial pentru moment.
Blinken a respins comparaţiile cu Vietnamul, declarând:’Acesta nu este Saigon’.
Şeful diplomaţiei americane a fost întrebat de un fost combatant la o întâlnire cu presa: ‘Pentru ce a murit prietenul meu?’
‘Mai întâi vă mulţumesc pentru serviciul Dumneavoastră. Dumnezeu să vă binecuvânteze!’, a declarat Blinken, adăugând:’Aţi reuşit să vă îndepliniţi misiunea care v-a fost încredinţată la 11 septembrie’.
În acelaşi timp, Rusia a declarat că este gata să colaboreze cu un guvern de tranziţie la Kabul şi nu vede niciun motiv pentru închiderea ambasadei sale.
Franţa a decis relocarea ambasadei sale pe aeroportul din Kabul din cauza situaţiei securităţii din Afganistan după ce insurgenţi au intrat în capitala ţării, a anunţat duminică ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian.
Ministerul francez de Externe a anunţat că Parisul va desfăşura în următoarele ore întăriri militare şi mijloace aeriene în Emiratele Arabe Unite pentru ca primele evacuări spre Abu Dhabu să poată începe.
‘Din cauza degradării extrem de rapide a situaţiei de securitate în Afganistan, autorităţile franceze au decis relocarea ambasadei în aeroportul din Kabul, care rămâne în funcţiune pentru a proceda în special la evacuarea tuturor compatrioţilor noştri care se află încă în această ţară’, a declarat Jean-Yves Le Drian. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci)
De asemenea personalul Ambasadei Olandei din Kabul a fost evacuat noaptea trecută şi operează acum dintr-un loc de lângă aeroportul din capitala afgană, a declarat duminică Ministerul olandez de Externe.
‘Ambasada Olandei la Kabul a fost relocată lângă aeroport aseară şi nu mai este accesibilă la vechiul număr de telefon/adresă’, a declarat ministerul pe Twitter.
Il a aussi précisé que des opération d’évacuation étaient en cours depuis des semaines.
L’Elysée a par ailleurs indiqué qu’un conseil de défense sur la situation en Afghanistan se tiendrait lundi ŕ 12h00 en visio-conférence.
L’Allemagne et l’Italie ont annoncé la fermeture de leur ambassade ŕ Kaboul et l’évacuation du personnel diplomatique. (Reportage Elizabeth Pineau et Matthieu Protard)
Papa Francisc şi-a exprimat duminică ‘îngrijorarea’ cu privire la situaţia din Afganistan, unde talibanii au ajuns la porţile Kabulului şi a lansat un apel la dialog pentru a rezolva conflictul în curs, transmite AFP.
‘Mă alătur îngrijorării unanime cu privire la situaţia din Afganistan’, a declarat papa cu ocazia tradiţionalei rugăciuni Angelus, susţinută în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. El a lansat un apel la rugăciune ‘pentru încetarea zgomotului armelor şi găsirea de soluţii la masa dialogului’.
‘Doar în acest fel membrii populaţiei martirizate a acestei ţări – bărbaţi, femei, copii şi persoane în vârstă – vor putea să se întoarcă acasă, să trăiască în pace şi securitate, în respect reciproc’, a adăugat suveranul pontif.
Aceste declaraţii au fost făcute în timp ce talibanii sunt foarte aproape de a relua controlul Afganistanului. Miliţiile talibane se află la intrările în Kabul şi au primit ordinul de a nu pătrunde încă în oraş, în timp ce reprezentanţi ai guvernului afgan au făcut promisiuni cu privire la o tranziţie paşnică a puterii.