Ascultă Radio România Iași Live

În şcolile româneşti din Ucraina, peste 80% din materii vor fi predate treptat în limba ucraineană, conform noii legi a educaţiei

În şcolile româneşti din Ucraina, peste 80% din materii vor fi predate treptat în limba ucraineană, conform noii legi a educaţiei

Publicat de Andreea Drilea, 30 aprilie 2023, 06:58

În şcolile româneşti din Ucraina, peste 80% din materii vor fi predate treptat în limba ucraineană, conform noii legi a educaţiei, care va fi implementat în statul vecin de la 1 septembrie. Nemulţumirile sunt mari printre membrii comunităţii de români.

Se încearcă deznaţionalizarea populaţiei de origine română, spun profesorii de limba română. Treptat, cei mici vor învăţa la şcoală în paralel cu limba română şi limba ucraineană, iar până la absolvirea liceului, majoritatea materiilor vor fi predate în limba ucraineană.

Corespondentul RRA în Ucraina, Alex Buzică, transmite: Legea educaţiei din Ucraina intră în vigoare la 1 septembrie. De aceea, majoritatea şcolilor cu predare în limba română trebuie obligatoriu să-şi adapteze planul de învăţământ. Începând cu clasa a V-a, 20% din disciplinele celor mici vor fi predate în ucraineană, iar această cotă lingvistică va creşte până la 80% la liceu, ceea ce îi nemulţumeşte pe etnicii români din Cernăuţi.

Cristina Paladin, şefa catedrei de limbă română din Universitatea Cernăuţi: Păi, din perspectiva profesorului de limba şi de literatură română, deci nu este în pericol disciplina, în schimb e în pericol şcoala, fiindcă în momentul în care se impun aceste cote lingvistice, cote pentru disciplinele care vor trebui să fie predate în limba ucraineană şi celelalte pentru limba română, evident că din punct de vedere pedagogic, eu consider că nu este corect. Chiar UNESCO, când anunţa Ziua limbii materne, spunea că învăţământul trebuie să fie limba maternă fiindcă astfel copilul va conştientiza materia şi va avea o gândire critică, o gândire logică. În momentul în care el învaţă într-o altă limbă, el pur şi simplu va memora şi nu avea capacitatea de a gândi, ori noi toţi ce vrem să creăm o societate care să concureze pe piaţa muncii, nu doar în Ucraina, dar şi-n toată Europa. De aceea ar fi mult mai bine copiii noştri să studieze toate materiile în limba română, iar în limba statului, când merg la facultate, nu e o dificultate să înveţi terminologia, în momentul în care cunoşti materia şi ştii cum să operezi cu noţiunile respective.
Reporter: Mai mult, în şcolile finanţate de statul ucrainean, părinţii etnici români nu se pot opune acestui proces, cu toate că şi-ar dori să păstreze sistemul de învăţământ integral în limba română. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române şi figură emblematică din oraşul Cernăuţi.

Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române: Da, se mai ţin, dar într-un procent foarte mic.

Reporter: Ce înseamnă asta?

Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române: Asta înseamnă că, cu fiecare an, obiectele care se predau în şcoală, se predau din ce în ce mai mult în limba ucraineană şi mai puţin în limba română. S-au redus orele de predare a limbii române. Dar vreau să spun despre un caz strigător la cer: eu am lucrat toată viaţa la catedra de filologie română. A venit un ordin acuma recent, primăvara, de la Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei de la Kiev, prin care se aprobă obiectul Limba română şi literatura universală; într-un obiect se predă limba română şi literatura universală. Literatura română este exclusă ca obiect, da, atâta cât permit, dar orele au rămas aceleaşi. Ceea ce înseamnă că în primul rând, copiii din şcolile româneşti nu pot însuşi obiectul Literatura universală, în acelaşi volum ca copii din şcolile ucrainene. Ceea ce înseamnă că, în perspectivă ei la acest obiect cedează cunoştinţele. Al 2-lea rând, ceea ce este şi mai important, a fost exclusă literatura română complet din program.

Reporter: Din anul ăsta?

Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române: De la 1 septembrie va fi. Este programul pe care l-a întărit Ministerul Învăţământului pentru anul viitor pentru catedra de filologie română.

Reporter: Literatura română se va scoate din studiul elevilor?

Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române: Da, iar limba română se va preda în acelaşi obiect cu literatura universală. Deci ceea ce este o aberaţie. Ei au luat modelul, de exemplu, limbile străine. Acolo se dă limba engleză, literatura engleză, aicea nu este limba română, literatura română…

Reporter:… literatura universală. Ce încearcă să facă?

Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române: Să deznaţionalizeze populaţia de origine română. Este strigător la cer şi noi nu putem să permitem acest lucru. Nu putem, nu putem permite ca să fie exclusă literatura română, în primul rând. Consider că trebuie să fie mărite şi orele de limba română – de literatură română nu mai spun, iar literatura universală să se predea în acelaşi număr de ore ca şi în şcolile ucrainene.

Reporter: Dar Ministerul Afacerilor Externe din România face ceva în acest sens? Consulatul României?

Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române: Eu nu ştiu cum să apreciez acest lucru. Nu ştie stânga ce face dreapta. Kuleba când se întâlneşte cu dl. Aurescu, promite că nu va mai fi limba moldovenească.

Reporter: Ci va fi limba română…

Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române: … ci va fi limba română. Promite totul. Ministerul Învăţământului, unde stau cadrele vechi ale lui Poroşenko, nu aud ce spune Kuleba la Bucureşti. Adică ceea ce declară Ministerul Afacerilor Externe din Ucraina şi ceea ce face Ministerul Învăţământului din Ucraina sunt două lucruri care se bat cap în cap. Nu se respectă.

Reporter: Noua lege a educaţiei din Ucraina va avea consecinţe asupra elevilor, pentru că de la un an la altul, aceştia vor vorbi tot mai mult în ucraineană şi tot mai puţin în limba română. 

Rador/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:21

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă duminică preşedintele, un scrutin în care victoria pare să revină actualului preşedinte, Zoran...

Croaţii se pregătesc să îşi aleagă preşedintele
Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice
Internaţional sâmbătă, 28 decembrie 2024, 06:17

Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice

Traficul aerian a fost perturbat vineri pe mai multe mari aeroporturi britanice, ducând la anulări şi întârzieri de câteva ore din cauza...

Ceaţa afectează mai multe aeroporturi britanice
Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 13:39

Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri

După criza coaliţiei guvernamentale conduse de Olaf Scholz, preşedintele german a dizolvat oficial Parlamentul şi a convocat noi alegeri pentru...

Germania: Steinmeier dizolvă Bundestagul şi convoacă noi alegeri
Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 09:39

Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor

Parlamentul din Republica Moldova, controlat de aleşi pro-occidentali, a aprobat joi o strategie de apărare pe zece ani, care cere creşterea...

Republica Moldova a adoptat o strategie de apărare care cere creşterea cheltuielilor
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:39

Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia

Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta ‘mulţi străini’ a ieşit de pe şosea şi a...

Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:37

Sute de mii de persoane au rămas fără electricitate în Balcani din cauza ninsorilor şi a defecţiunilor tehnice

Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme...

Sute de mii de persoane au rămas fără electricitate în Balcani din cauza ninsorilor şi a defecţiunilor tehnice
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:25

Rusia declară stare de urgenţă la nivel federal din cauza scurgerii de ţiţei din Marea Neagră

Rusia a declarat joi stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a...

Rusia declară stare de urgenţă la nivel federal din cauza scurgerii de ţiţei din Marea Neagră
Internaţional vineri, 27 decembrie 2024, 06:19

Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)

Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de...

Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)