Incendii de vegetaţie scăpate de sub control în Franţa şi Portugalia
Publicat de , 11 august 2016, 11:02
Două persoane au fost rănite, în această dimineaţă, în sud-estul Franţei, unde aproape două mii de pompieri încearcă să stingă incendiile de vegetaţie, ce au scăpat de sub control din cauza vântului puternic.
Potrivit France Presse, până acum au fost fost evacuaţi locuitorii din zonă şi au ars peste două mii de hectare de vegetaţie uscată.
O mie cinci sute de pompieri se luptă cu flăcările, care ameninţă să cuprindă şi locuinţe.
Şi în Portugalia sunt incendii în nord-vestul părţii continentale a ţării şi în arhipelagul Madeira.
La operaţiunile de stingere participă, alături de echipe portugheze, şi elicoptere italiene şi spaniole.
Patru oameni şi-au pierdut viaţa până acum, air situaţia nu pare să se stabilizeze.
În Madeira, meteorologii au emis o avertizare de cod galben de vânt puternic.
(rador/ FOTO e-reporter.ro)