Ascultă Radio România Iași Live

KazMunayGas a început acțiunile în justiție împotriva României

Publicat de gabrielarotaru, 27 iulie 2016, 11:15

Compania Națională de Petrol și Gaze din Kazahstan, KazMunayGas, a demarat acțiunile în justiție împotriva României, după ce procurorii DIICOT au instituit sechestru pe rafinăria Petromidia, în cadrul unui dosar penal ce vizează modul în care aceasta a fost privatizată, întrerupând astfel planurile societății cu privire la vânzarea unui pachet de acțiuni la KMG International, actuala denumire a Rompetrol Group, către o firmă chineză, informează Financial Times.

Potrivit unei scrisori adresată de avocații KazMunayGas Guvernului României, consultată de Financial Times, compania KazMunayGas a trimis o „notificare de dispută privind investițiile”, primul pas într-o procedură legală ce ar putea să se finalizeze printr-o procedură de arbitraj internațional.

La finele lunii aprilie, KazMunayGas a semnat un acord cu compania chineză CEFC pentru vânzarea unui pachet de 51% din acțiunile KMG International, unde este acționar majoritar, pentru suma de 680 de milioane de dolari. Câteva zile mai târziu, procurorii DIICOT au pus sechestru pe rafinăria Petromidia și pe bunurile mobile și imobile ale KazMunayGas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA și SC Rompetrol Rafinare SA, în vederea recuperării sumelor de 1.724.168.825 lei, 290.786.616 dolari și 34.941.924 de euro, în dosarul Rompetrol II.

„România își utilizează puterea guvernamentală pentru a submina o tranzacție și a renaționaliza activele”, se arată în scrisoarea trimisă Guvernului român.

KazMunayGas respinge acuzațiile formulate de procurorii DIICOT susținând că a cumpărat rafinăria Petromidia în 2007, la câțiva ani după încheierea privatizării și, de asemenea, a avut aprobarea autorităților române.

„Acest dosar nu are nicio legătură cu noi”, a declarat directorul general adjunct de la KazMunayGas, Daniyar Berlibayev.

Potrivit acestuia acțiunile statului român au dus deja la amânarea încheierii tranzacției cu CEFC, din luna octombrie până la finele acestui an.

„În aceste condiții, nu este posibilă finalizarea tranzacției”, a subliniat Daniyar Berlibayev.

Problemele KazMunayGas cu justiția din România scot în evidență modul în care scăderea prețului la petrol obligă compania petrolieră kazahă să-și revizuiască planurile de expansiune internațională.

KazMunayGas a cumpărat rafinăria Petromidia în 2007 cu speranța că aceasta va fi parte dintr-o rețea mai mare de active, care să proceseze petrolul provenit de la zăcământul Kashagan. Însă, nouă ani mai târziu, producția la Kashagan nu demarase, iar KazMunayGas a investit aproximativ patru miliarde de dolari în activele din România, care, potrivit tranzacției cu CEFC, sunt evaluate la 1,3 miliarde de dolari.

Potrivit termenilor acordului semnat de KazMunayGas și CEFC, cele două companii au promis că în viitor vor face investiții de trei miliarde de dolari, însă, în prezent, acestea se uită mai degrabă la Georgia și Bulgaria decât la România, a declarat vicepreședintele KMG International, Azamat Zhangulov.

KMG International este o companie care desfășoară operațiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream și servicii industriale în 15 țări. În România, Grupul operează rafinăria Petromidia Năvodari cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane de tone/an, Vega Ploiești — cea mai veche unitate de profil în funcțiune (1905), dar și o rețea de distribuție a carburanților formată din peste 740 de puncte de alimentare, 230 de stații distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii și trei stații de îmbuteliere GPL, șapte depozite. (agerpres/ FOTO bucurestifm.ro)

Etichete:
Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump
Internaţional luni, 24 februarie 2025, 07:49

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump

Preşedintele Donald Trump a salutat victoria conservatorului german Friedrich Merz, deşi apropiaţii săi, Elon Musk şi vicepreşedintele Vance au...

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump
Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania
Internaţional luni, 24 februarie 2025, 07:41

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania şi are nevoie de un singur partener pentru a...

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania
Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie
Internaţional luni, 24 februarie 2025, 06:14

Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie

Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunţat duminică pe X că va convoca un summit european special dedicat Ucrainei pe 6 martie,...

Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie
Starea Suveranului Pontif este critică
Internaţional duminică, 23 februarie 2025, 08:28

Starea Suveranului Pontif este critică

Starea Suveranului Pontif, internat de opt zile într-un spital din Roma, este critică. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, Papa Francisc a...

Starea Suveranului Pontif este critică
Internaţional duminică, 23 februarie 2025, 07:38

Germania: Alegeri pentru viitorul Bundestag

Secţiile de votare se vor deschide în scurt timp în Germania, unde au loc alegeri pentru viitorul Bundestag. Politicianul favorit să devină...

Germania: Alegeri pentru viitorul Bundestag
Internaţional sâmbătă, 22 februarie 2025, 05:23

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu, arată o analiză Eurostat, care indică o...

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu
Internaţional vineri, 21 februarie 2025, 17:21

Ciolacu – la Bruxelles; s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, vineri, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, cu preşedinta CE, Ursula von der Leyen. Marcel Ciolacu...

Ciolacu – la Bruxelles; s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene
Internaţional vineri, 21 februarie 2025, 10:13

În Germania au loc duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării

Germania organizează duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării, în contextul în care extrema dreaptă este în ascensiune...

În Germania au loc duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării