Ascultă Radio România Iași Live

Lucian Dan Teodorovici, laureatul Premiului Cititorilor ‘Natalia Gorbaniewska’

Publicat de Andreea Drilea, 18 octombrie 2015, 17:53 / actualizat: 19 octombrie 2015, 7:27

Scriitorul român Lucian Dan Teodorovici a câştigat cu volumul ‘Matei Brunul’ Premiul Cititorilor ‘Natalia Gorbaniewska’, sâmbătă seară, la gala celei de-a zecea ediţii a decernării Premiului Literar al Europei Centrale ANGELUS.

Volumul a apărut în traducerea în limba polonă a Radoslawei Janowska-Lascar la editurile Amaltea şi ATUT. Scriitorul a fost prezent la festivitate, primind premiul din partea primarului oraşului Wroclaw, Rafal Dutkiewicz, şi a preşedintelui Juriului ANGELUS 2015, prof. Mykola Riabczuk, informează Institutul Cultural Român de la Varşovia.

Premiul ‘Natalia Gorbaniewska’ a fost creat în 2013 ca omagiu adus poetei şi disidentei ruse, preşedintă a juriul Premiului ANGELUS încă de la prima ediţie până în 2013, anul decesului său. Premiul se acordă în urma voturilor online ale cititorilor, iar în acest an ‘Matei Brunul’ a întrunit cel mai mare număr de voturi.

Premiul Literar ANGELUS, cea mai importantă distincţie în domeniul creaţiei de proză pentru un volum tradus în limba polonă, a revenit în acest an volumului ‘Mesopotamia’ al scriitorului ucrainean Serghei Jadan, publicat în 2014 la Editura Czarne.

Cei şapte finalişti ai ediţiei din acest an a Premiului ANGELUS au fost: Jacek Dehnel (Polonia), Drago Jancar (Slovenia), Andrzej Stasiuk (Polonia), Ziemowit Szczerek (Polonia), Olga Tokarczuk (Polonia), Lucian Dan Teodorovici (România) şi Serhij Zadan (Ucraina).

‘Matei Brunul’ este povestea unui marionetist şi a marionetei sale, care devin captivi ai stalinismului românesc, în cea mai dură perioadă a lui. O poveste despre uitare, despre dragoste, despre naivitate, despre ură şi iertare, despre pendularea între adevărul personal şi cel oficial. A fost desemnată ‘Cartea anului’ în mai multe rânduri, arată ICR de la Varşovia.

‘Matei Brunul’ a fost distins în anul 2012 cu Premiul literar ‘Augustin Frăţilă’, Premiul revistei ‘Observator cultural’, Premiul Naţional de Proză al ‘Ziarului de Iaşi’, Premiul pentru Proză al revistei ‘Ateneu’, Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România.

Lucian Dan Teodorovici, născut în 1975, la Rădăuţi, este scriitor, regizor de teatru şi scenarist de film şi televiziune. Este totodată coordonator al colecţiei ‘Ego. Proza’ a Editurii Polirom şi senior editor al săptămânalului ‘Suplimentul de cultură’. Între 2002 şi 2006 a fost redactor-şef al Editurii Polirom.

A debutat ca regizor de teatru în 2013, cu spectacolul ‘Prăpădul’ (după un text de Attila Bartis), la Teatrul Naţional din Iaşi. Tot în 2013, a pus în scenă la Ateneul Tătăraşi din Iaşi spectacolul ‘Sunt o babă comunistă’, o dramatizare după cartea semnată de Dan Lungu. Ca dramaturg, a fost selectat în volumul Antologia DramatIS (Editura Cartea Românească, 2008).

Cărţi publicate: ‘Cu puţin timp înaintea coborârii extratereştrilor printre noi’ (1999, 2005), ‘Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei ţigări marijuana’ (2000), ‘Circul nostru vă prezintă:’ (2002, 2007), ‘Atunci i-am ars două palme’ (2004), ‘Celelalte poveşti de dragoste’ (2009, 2013), ‘Matei Brunul’ (2011, 2014).

Cărţile sale au fost traduse şi publicate în SUA, Franţa, Germania, Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Macedonia şi Turcia.

(Agerpres/FOTO polirom.ro)

 

Etichete:
Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump
Internaţional luni, 24 februarie 2025, 07:49

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump

Preşedintele Donald Trump a salutat victoria conservatorului german Friedrich Merz, deşi apropiaţii săi, Elon Musk şi vicepreşedintele Vance au...

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump
Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania
Internaţional luni, 24 februarie 2025, 07:41

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania şi are nevoie de un singur partener pentru a...

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania
Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie
Internaţional luni, 24 februarie 2025, 06:14

Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie

Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunţat duminică pe X că va convoca un summit european special dedicat Ucrainei pe 6 martie,...

Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie
Starea Suveranului Pontif este critică
Internaţional duminică, 23 februarie 2025, 08:28

Starea Suveranului Pontif este critică

Starea Suveranului Pontif, internat de opt zile într-un spital din Roma, este critică. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, Papa Francisc a...

Starea Suveranului Pontif este critică
Internaţional duminică, 23 februarie 2025, 07:38

Germania: Alegeri pentru viitorul Bundestag

Secţiile de votare se vor deschide în scurt timp în Germania, unde au loc alegeri pentru viitorul Bundestag. Politicianul favorit să devină...

Germania: Alegeri pentru viitorul Bundestag
Internaţional sâmbătă, 22 februarie 2025, 05:23

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu, arată o analiză Eurostat, care indică o...

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu
Internaţional vineri, 21 februarie 2025, 17:21

Ciolacu – la Bruxelles; s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, vineri, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, cu preşedinta CE, Ursula von der Leyen. Marcel Ciolacu...

Ciolacu – la Bruxelles; s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene
Internaţional vineri, 21 februarie 2025, 10:13

În Germania au loc duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării

Germania organizează duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării, în contextul în care extrema dreaptă este în ascensiune...

În Germania au loc duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării