Mai multe ţări încearcă să ţină sub control răspândirea virusului COVID-19 pe teritoriul lor
Publicat de Andreea Drilea, 23 februarie 2020, 07:16
La nivel internaţional, se intensifică preocupările legate de răspândirea noului coronavirus în afara Chinei, în condiţiile în care Iranul, Italia şi Coreea de Sud se străduiesc să ţină sub control epidemia.
În Iran au fost suspendate pelerinajele în oraşul Qom, centrul epidemiei. Numai în ultimele 24 de ore, în Iran au fost raportate trei decese din cauza coronavirusului, ceea ce înseamnă că ar putea exista alte câteva sute de cazuri, potrivit unui expert britanic.
În Italia, două persoane şi-au pierdut viaţa şi nu se ştie cu certitudine cum au fost infectate acestea.
În Coreea de Sud, numărul de cazuri de infecţie cu COVID-19 a ajuns la peste 430, mai mult decât dublul cifrei anunţate vineri.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)