Ascultă Radio România Iași Live

Marea Britanie: Ministrul Sănătăţii demisionează pentru încălcarea regulilor antiepidemice, dezvăluită de un tabloid

Marea Britanie: Ministrul Sănătăţii demisionează pentru încălcarea regulilor antiepidemice, dezvăluită de un tabloid

Publicat de , 27 iunie 2021, 05:47 / actualizat: 27 iunie 2021, 6:56

Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a demisionat sâmbătă pentru că a încălcat regulile anti-COVID-19, după ce un tabloid a dezvăluit că oficialul a sărutat în biroul său o consilieră, transmit Reuters şi AFP.

‘Le datorăm oamenilor care au sacrificat atât de multe în această pandemie să fim oneşti când i-am dezamăgit aşa cum am făcut-o eu încălcând regulile’, a explicat el în scrisoarea de demisie adresată prim-ministrului Boris Johnson, reiterându-şi scuzele.

Johnson a răspuns că regretă primirea scrisorii. ‘Ar trebui să fii extrem de mândru de munca ta. Sunt recunoscător pentru sprijinul tău şi cred că contribuţia ta la serviciul public este departe de a se fi încheiat’, a afirmat el.

Tabloidul The Sun a publicat pe prima pagină o imagine luată cu o cameră de supraveghere care îl arată pe Matt Hancock, căsătorit şi tatăl a trei copii, sărutând-o pe Gina Coladangelo – o veche prietenă a cărei angajare discretă declanşase deja o polemică -, în biroul său în ziua de 6 mai, o perioadă în care îmbrăţişările erau interzise.

Hancock se scuzase vineri pentru că a încălcat regulile anti-COVID-19. ‘Recunosc că am încălcat consemnele de distanţare socială în aceste circumstanţe’, a declarat Hancock într-un scurt comunicat. ‘Am dezamăgit oameni şi îmi pare foarte rău. Rămân concentrat pe munca de a scoate ţara din pandemie şi aş fi recunoscător pentru respectarea vieţii private a familiei mele pe acest subiect personal’, a adăugat el.

‘Prim-ministrul a acceptat scuzele ministrului sănătăţii şi consideră subiectul încheiat’, a reacţionat vineri purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson, citat de Reuters.

În schimb, laburiştii au considerat că poziţia lui Hancock este ‘de nesusţinut’ şi ar trebui demis. Preşedinta Partidului Laburist, Anneliese Dodds, l-a acuzat pe ministru de ‘încălcarea propriilor reguli în materie de COVID’, dar şi de posibil ‘abuz de putere’ şi ‘conflict de interese’ în acest caz.

Matt Hancock era deja vizat de alte acuzaţii, stânjenitoare pentru acest ministru aflat în prima linie a acţiunii guvernului în combatarea epidemiei de COVID-19, care a făcut peste 128.000 de morţi în Marea Britanie.

Într-o audiere la parlament luna trecută, Dominic Cummings, fostul consilier al premierului Boris Johnson, l-a acuzat pe Matt Hancock că a ‘minţit în numeroase ocazii, reuniune după reuniune’, dar şi ‘în public’, şi a considerat că ar fi trebuit demis. În urmă cu câteva săptămâni, el a afirmat, prezentând ca sprijin o captură de ecran, că Boris Johnson îl descrisese pe Hancock drept ‘cu totul nul’ în gestionarea epidemiei.

Numirea la minister a Ginei Coladangelo, o lobbyistă pe care Hancock o cunoştea din studenţie şi care conduce în prezent departamentul de comunicare al unui lanţ de magazine fondat de soţul său, nu fusese declarată înainte ca presa să o dezvăluie.

Înaintea acestui scandal, un influent consilier ştiinţific al guvernului, Neil Ferguson, demisionase în mai 2020 după ce primise acasă vizita unei femei, prezentată ca amanta sa, în timpul primului lockdown din Marea Britanie, impus cu două luni mai devreme. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:28

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)

Consiliul de Securitate al ONU a constatat că amploarea violenţelor provocate de bandele înarmate din Haiti a ajuns aproape de „punctul...

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:22

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc. După această perioadă, în care oamenii îi vor aduce un ultim...

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:04

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi

Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor...

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:45

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:28

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici din lumea întreagă plâng moartea Papei Francisc, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice în ultimii...

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:08

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 12:31

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc

Odată cu moartea Papei Francisc, anunţată luni de Vatican, Biserica Romano-Catolică va începe ritualurile elaborate, pline de tradiţie, care...

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 11:59

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani

UPDATE – ora 12:00 – Şefi de state şi de guvern din toate colţurile lumii au reacţionat imediat după anunţul morţii papei...

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani