Ministerul român de Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Croaţia

Publicat de , 30 octombrie 2019, 07:25
Ministerul român de Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Croaţia, aflată, începând de astăzi, sub incidenţa unor coduri roşu, portocaliu şi galben privind intensificări ale vântului.
Pentru canalul Velebit, s-a emis cod roşu de vânt, care va atinge o viteză de până la 130 de kilometri pe oră.
Golfurile Kvarner şi Kvarnerić sunt sub cod portocaliu, iar regiunile Rijeka, vestul Istriei şi nordul Dalmaţiei – sub cod galben, se arată în comunicatul MAE.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)