Ascultă Radio România Iași Live

NATO şi UE vor să coopereze mai mult, în special în domeniul serviciilor de informaţii

Publicat de Lucian Bălănuţă, 14 mai 2015, 12:41

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi Uniunea Europeană (UE), confruntate cu o Rusie din ce în ce mai agresivă şi cu ameninţarea jihadistă, vor să-şi consolideze cooperarea, în special în materie de servicii de informaţii, relatează France Presse.

‘Suntem înconjuraţi de provocări care ne unesc. Suntem de natură diferită, dar împărtăşim aceleaşi valori’, a explicat şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini la sosirea la reuniunea miniştrilor de externe din ţările membre NATO la Antalya (sud-vestul Turciei).

UE şi NATO au 22 de state membre în comun, precizează agenţia de presă menţionată

‘Vom discuta diferite crize din jurul nostru: la Est, situaţia din Ucraina şi tensiunile cu Rusia. Există, de asemenea, şi (crizele din) Sud’, a adăugat Mogherini.

‘În Est, avem o Rusie mai agresivă care a utilizat forţa pentru a schimba frontierele şi a intimida vecinii. În Sud, tulburările şi extremismul violent au atins niveluri nemaivăzute în timpurile moderne’, a descris situaţia secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

El a detaliat răspunsurile decise de NATO pentru ameliorarea ‘apărării colective’: consolidarea prezenţei sale în Est şi punerea la punct în 2016 a unor brigăzi de reacţie foarte rapidă în cadrul forţei de reacţie a NATO (NRF), unele dintre ele putând fi desfăşurate în 48 de ore în caz de criză.

‘Vom îmbunătăţi capacitatea noastră de a răspunde şi de a descuraja ameninţările hibride’, a spus Stoltenberg.

NATO acuză Rusia că recurge la tactici ‘hibride’ pentru ‘destabilizarea Ucrainei’, combinând mijloacele militare clasice cu acţiunile cele mai secrete în domeniul civil, cum ar fi atacurile cibernetice, propaganda şi dezinformarea, instigarea minorităţilor, tăierile de gaze sau măsuri de retorsiune economică.

Anexarea Crimeii în martie 2014, când ‘omuleţii verzi’ – aşa cum au fost numite forţele speciale ruse pentru că purtau uniformă fără însemne – au ocupat, în confuzia generală, obiective strategice din peninsula ucraineană, este citată adesea ca exemplu.

‘Extrem de importantă pentru noi este o coordonare puternică la toate nivelurile’ şi ‘în special în ceea ce priveşte schimbul de informaţii cu privire la noile ameninţări cu care ne confruntăm’, a adăugat, la rândul său, şefa diplomaţiei europene.

‘Suntem diferiţi, dar putem fi complementari în unele cazuri, în anumite zone, în anumite acţiuni’, a spus ea.

Pentru NATO este imperativ de a îmbunătăţi abilităţile de înţelegere şi evaluare în caz de tensiuni bruşte în interiorul sau în afara graniţelor sale. Canalele de informare în societatea civilă şi contactele oficiale non-militare ale UE ar putea ajuta în acest sens, potrivit unui diplomat.

(Agerpres/FOTO euobserver.com)

Etichete:
Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 11:21

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie la ora 10:00 a.m. (8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru, a anunţat Vaticanul într-un...

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă
Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 10:32

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa

Rusia a lansat în cursul nopţii un nou atac asupra Ucrainei, care afirmă că a doborât sau bruiat majoritatea dronelor. Una dintre ţinte a fost...

Rusia a lovit zone rezidenţiale din Odesa
Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:28

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)

Consiliul de Securitate al ONU a constatat că amploarea violenţelor provocate de bandele înarmate din Haiti a ajuns aproape de „punctul...

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:22

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc. După această perioadă, în care oamenii îi vor aduce un ultim...

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:04

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi

Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor...

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:45

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:28

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici din lumea întreagă plâng moartea Papei Francisc, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice în ultimii...

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:08

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)