Noi condiţii pentru cetăţenii români care doresc să călătorească în Bulgaria

Publicat de Gabriel Rotaru, 1 mai 2021, 07:16
Cetăţenii români pot intra de astăzi în Bulgaria fie prezentând un document din care să reiasă că au finalizat schema de vaccinare împotriva COVID-19, fie cu un document care să ateste că au fost infectaţi şi s-au vindecat.
Celelalte alternative sunt un rezultat negativ al unui test PCR, făcut cu maximum 72 de ore anterior sosirii, fie un test rapid antigen, făcut cu maximum 48 de ore înainte de sosirea în ţara vecină.
Potrivit Ministerului român de Externe, autorităţile bulgare au revizuit condiţiile de intrare în Republica Bulgaria, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri se aplică până în 31 mai.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)