Ascultă Radio România Iași Live

ONU convoacă o reuniune privind ajutorul umanitar pentru Afganistan la 13 septembrie, la Geneva

ONU convoacă o reuniune privind ajutorul umanitar pentru Afganistan la 13 septembrie, la Geneva

Publicat de Andreea Drilea, 4 septembrie 2021, 06:23

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, va organiza o reuniune la Geneva, la 13 septembrie, între statele membre pentru a spori ajutorul umanitar acordat Afganistanului, a anunţat vineri purtătorul său de cuvânt, Stéphane Dujarric, notează AFP.

În cursul acestei conferinţe, ONU va pleda ‘pentru o creştere rapidă a finanţării, astfel încât operaţiunile umanitare care salvează vieţi să poată continua’, a precizat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.

‘Afganistanul se confruntă cu o catastrofă umanitară iminentă’, a adăugat el, în special din cauza ‘unui conflict prelungit, a unei secete severe şi a pandemiei de COVID-19’.

Jumătate din cei 38 de milioane de locuitori au nevoie de ajutor umanitar şi mai mult de jumătate dintre copiii cu vârsta sub cinci ani vor suferi de foame în anul următor, au avertizat Naţiunile Unite.

Zborurile umanitare ale ONU au fost reluate recent spre nordul şi sudul Afganistanului, a informat joi Stéphane Dujarric, exprimându-şi speranţa că vor putea fi intensificate în curând.

Operate de Programul Alimentar Mondial (PAM) al Naţiunilor Unite, acestea au permis ca ‘160 de organizaţii umanitare să îşi continue activităţile vitale în provinciile afgane’, a precizat el în briefingul cotidian de presă la New York.

Între 2002 şi 2021, zborurile ONU au deservit peste 20 de destinaţii din Afganistan şi obiectivul este de a reveni la o asemenea amploare de îndată ce securitatea şi finanţarea operaţiunilor vor fi asigurate, a mai declarat Stéphane Dujarric. AGERPRES

Etichete:
UE anunţă un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni
Internaţional marți, 15 aprilie 2025, 08:45

UE anunţă un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni

Uniunea Europeană a anunţat luni un ajutor financiar de 1,6 miliarde de euro, eşalonat până în 2027, din care mai mult de jumătate este...

UE anunţă un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere comunităţii internaţionale să dea un răspuns dur la atacul rusesc cu rachete de la Sumî
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 11:49

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere comunităţii internaţionale să dea un răspuns dur la atacul rusesc cu rachete de la Sumî

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere comunităţii internaţionale să dea un răspuns dur la atacul rusesc cu rachete de la Sumî,...

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere comunităţii internaţionale să dea un răspuns dur la atacul rusesc cu rachete de la Sumî
Rusia a atacat cu drone oraşele Odesa şi Harkov din #Ucraina
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 09:03

Rusia a atacat cu drone oraşele Odesa şi Harkov din #Ucraina

Rusia a atacat cu drone oraşele ucrainene Odesa şi Harkov în noaptea de duminică spre luni, atacuri în urma cărora mai multe infrastructuri au...

Rusia a atacat cu drone oraşele Odesa şi Harkov din #Ucraina
A murit scriitorul Mario Vargas Llosa
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 08:35

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa

Scriitorul câştigător al Premiului Nobel, Mario Vargas Llosa a murit în Lima, la vârsta de 89 de ani. Moartea sa a fost anunţată de fiul său,...

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 11:18

România este prezentă cu un stand impozant la Festivalul Naţional de Carte de la Paris

La Paris se deschide astăzi Festivalul Naţional de Carte, cel mai mare eveniment literar al anului din capitala Franţei. Participă 450 de...

România este prezentă cu un stand impozant la Festivalul Naţional de Carte de la Paris
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 11:00

China impune taxe vamale de 125% pentru bunurile din Statele Unite

China va impune taxe vamale de 125% pentru bunurile americane, începând de sâmbătă, mai mult faţă de nivelul de 84% comunicat anterior, a...

China impune taxe vamale de 125% pentru bunurile din Statele Unite
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 06:30

Autorităţile din Republica Dominicană au confirmat moartea a 218 persoane în tragedia din clubul Jet Set

Echipele de salvare din Republica Dominicană continuă să scoată trupuri deînsufleţite de sub dărâmăturile unui club de noapte, la peste 48...

Autorităţile din Republica Dominicană au confirmat moartea a 218 persoane în tragedia din clubul Jet Set
Internaţional joi, 10 aprilie 2025, 19:18

UE suspendă pentru 90 de zile taxele vamale împotriva SUA, după ce şi Trump a suspendat taxele vamale suplimentare

Uniunea Europeană va amâna cu 90 de zile aplicarea taxelor vamale decise asupra importurilor din SUA, după ce preşedintele american...

UE suspendă pentru 90 de zile taxele vamale împotriva SUA, după ce şi Trump a suspendat taxele vamale suplimentare