(UPDATE) Trei persoane au fost reținute de poliția olandeză, în legătură cu furtul coifului dacic
29 ianuarie 2025, 19:28
Trei persoane au fost reținute de poliția din Olanda într-un oraș din nordul țării, în legătură cu furtul coifului dacic, conform site-ului oficial al muzeului Drents din Assen.
Potrivit unor publicații din Olanda, cei trei suspecți sunt cetățeni olandezi.
Poliția olandeză nu a furnizat informații despre obiectele furate din Muzeul Drents – coiful de aur și mai multe brățări.
Suspecții au fost arestați pe baza imaginilor de la camerele de luat vederi și a multor informații din partea publicului, a transmis poliția.
Muzeul Drents din Assen a fost jefuit la ora locală 3.45 în noaptea de vineri spre sâmbătă 25 ianuarie. Un zid al clădirii a fost aruncat în aer, iar jaful a durat două minute.
(Radio Iași)
Poliţia olandeză a dat publicităţii miercuri mai multe fotografii cu un bărbat pe care doresc să îl chestioneze în legătură cu furtul obiectelor din tezaurul dacic al României din Muzeul Drents din Assen, potrivit informaţiilor furnizate de două publicaţii online în limba engleză din Regatul Ţărilor de Jos, Dutch News şi NL Times.
Bărbatul, care poartă ochelari şi şapcă de baseball, a fost văzut într-un magazin de bricolaj din Assen joia trecută, a declarat poliţia olandeză miercuri după-amiază.
La locul jafului au fost găsite mai multe unelte şi un ciocan despre care poliţiştii cred că ar fi fost folosite pentru a pătrunde în clădirea muzeului.
Poliţiştii olandezi au mai informat, de asemenea, despre probabilitatea ca mai multe dintre persoanele implicate în jaf să fi venit din provincia Noord-Holland.
Până în prezent, poliţia a primit 120 de indicii după apelul televizat făcut marţi seară în timpul căruia poliţia a solicitat populaţiei informaţii despre unelte şi articole de îmbrăcăminte abandonate şi despre un ciocan care a fost găsit într-un iaz din apropiere.
Potrivit articolului din NL Times, furtul a avut loc sâmbătă dimineaţa în jurul orei 3:25, după ce o explozie a spart geamurile. Hoţii au fugit cu patru artefacte din aur: coiful de la Coţofeneşti şi trei brăţări.
Se presupune că cel puţin trei persoane ar fi fost implicate în jaf, pe baza imaginilor de supraveghere surprinse în timpul incidentului. ‘În acea noapte, o uşă a clădirii a fost deschisă forţat cu explozibili şi mai mulţi suspecţi au intrat în muzeu. Într-o perioadă scurtă, au reuşit să fure o serie de capodopere arheologice româneşti’, a spus poliţia, conform sursei citate.
Autorităţile române au criticat Muzeul Drents pentru că nu are suficiente măsuri de securitate, scrie presa olandeză.
În acest context, Dutch News relatează că la o conferinţă de presă, marţi, premierul român Marcel Ciolacu a declarat că România va ‘pretinde daune fără precedent’ pentru pierderea coifului. Ministerul olandez al Culturii nu a primit încă o reclamaţie, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului pentru site-ul AD. El a adăugat că sunt în contact cu autorităţile române, cu care colaborează îndeaproape.
(AGERPRES/FOTO pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie a României)