Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că se va documenta foarte bine înainte de a promulga Legea salarizării unitare
Publicat de gabrielarotaru, 8 iunie 2017, 15:49
Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în SUA, a spus că va decide atunci când va ajunge în România dacă va promulga sau nu Legea salarizării unitare a bugetarilor.
El a declarat că se va documenta foarte bine pe această temă, după ce a aflat că au fost amânate unele creşteri de salarii.
Klaus Iohannis: Deocamdată, cel puţin aşa se aude aici în America, creşterile de salarii au fost amânate, nu ştiu din ce motiv, dar o să mă documentez foarte, foarte bine şi atunci eu cred că ajung acasă, tot în acelaşi timp când ajunge legea la mine, aşa că putem să avem grijă de toate.
Preşedintele a fost întrebat şi despre faptul că premierul Sorin Grindeanu pare să fi pierdut sprijinul PSD, iar Klaus Iohannis a spus că este convins că dacă ar fi fost ceva serios ar fi fost anunţat.(Rador/ FOTO observator.ro)