Ascultă Radio România Iași Live

Putin: Grecia nu a cerut ajutor financiar din partea Rusiei

Publicat de Lucian Bălănuţă, 8 aprilie 2015, 17:52

Grecia nu a cerut ajutor financiar din partea Rusiei, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei conferinţe de presă cu premierul grec Alexis Tsipras, aflat în vizită la Moscova, într-un moment critic al negocierilor dintre Atena şi partenerii săi europeni cu privire la datoria externă a Greciei, relatează AFP şi Reuters.

‘Grecia nu ne-a adresat o cerere de ajutor financiar’, a spus Putin.

Liderul de la Kremlin a precizat totuşi că Rusia ar putea oferi credite pentru proiecte comune mai ample cu Grecia în viitor.

Putin a afirmat că Grecia ar achita orice astfel de împrumut din profiturile obţinute din viitoarele astfel de proiecte. El nu a oferit mai multe detalii, dar a precizat că a discutat în amănunt această idee cu Tsipras, potrivit Reuters. El a adăugat că creditorii internaţionali ai Atenei ar avea de câştigat de pe urma cooperării dintre Rusia şi Grecia.

Preşedintele rus a mai declarat că Moscova ar fi interesată să participe la oferte de privatizare, în cazul în care Grecia va organiza astfel de licitaţii, şi şi-a exprimat speranţa că firmele din Rusia nu vor fi dezavantajate în faţa altor posibile companii.

Putin a anunţat totodată că Grecia şi Rusia au adoptat un plan comun de acţiune pentru 2015 şi 2016, potrivit The Guardian. ‘Am convenit să acordăm mai multă atenţie cooperării în privinţa investiţiilor. Până acum, cifrele au fost destul de modeste la acest capitol’, a spus liderul de la Kremlin.

Putin a afirmat de asemenea că Grecia poate deveni un centru de distribuţie a energiei.

Vizita lui Tsipras la Moscova are loc cu o zi înainte de data programată pentru plata de către Grecia a sumei de 450 de milioane de euro către FMI, în cadrul programului de asistenţă convenit.

Alexis Tsipras va rămâne până joi la Moscova, urmând să aibă întrevederi şi cu prim-ministrul rus Dmitri Medvedev şi cu preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narâşkin.

Pe de altă parte, ministrul rus al dezvoltării economice, Alexei Uliukaiev, a anunţat anterior miercuri că Rusia a elaborat mai multe propuneri care ar putea duce la ridicarea embargoului impus produselor alimentare provenite din Grecia.

Embargoul, introdus anul trecut ca răspuns la sancţiunile occidentale impuse Moscovei pentru rolul său în criza din Ucraina, a restricţionat accesul producătorilor europeni de alimente pe piaţa din Rusia.

‘Vom discuta în detaliu această chestiune mâine (joi) la reuniunea premierului Dmitri Medvedev cu omologul său grec Alexis Tsipras la care voi participa şi eu. Am pregătit mai multe propuneri referitoare la embargou şi le vom discuta’, a spus Uliukaiev, potrivit AFP.

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri
Internaţional miercuri, 10 decembrie 2025, 06:42

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri, în plină epidemie de gripă. Protestul reduce activitatea...

Doctorii şi asistenţii medicali din Spania sunt în grevă naţională până vineri
(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife
Internaţional luni, 8 decembrie 2025, 19:20

(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife

UPDATE – Ministerul de Externe a confirmat şi moartea unui al doilea cetăţean român în urma valurilor puternice care au lovit ieri insula...

(UPDATE) MAE confirmă moartea unui al doilea român, în urma valurilor puternice care au lovit insula spaniolă Tenerife
Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India
Internaţional duminică, 7 decembrie 2025, 08:20

Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India

Cel puţin 25 de oameni au murit în urma unui incendiu produs într-un club din statul indian Goa. Martori oculari spun că cel puţin 100 de...

Cel puţin 25 de morţi în urma unui incendiu produs într-un club din India
Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 17:08

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat astăzi că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei, pe care o...

Fosta şefă a diplomaţiei europene Federica Mogherini a anunţat că demisionează din funcţia de rector al Colegiului Europei
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 17:07

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus, care se dovedeşte a fi foarte contagioasă....

Spania se confruntă cu o explozie a cazurilor de gripă provocată de o nouă tulpină de virus
Internaţional joi, 4 decembrie 2025, 13:00

Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena

România vrea să consolideze relaţiile bilaterale cu Austria pe partea economică şi energetică, a declarat premierul Ilie Bolojan, aflat în...

Vizita oficială a premierului Ilie Bolojan la Viena
Internaţional miercuri, 3 decembrie 2025, 12:32

Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare

Fosta Înaltă Reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, şi celelalte două persoane reţinute marţi pentru presupusă...

Suspiciuni de fraudă: Fosta şefă a diplomaţiei UE Federica Mogherini, eliberată după ce a fost pusă sub acuzare
Internaţional marți, 2 decembrie 2025, 16:30

Fosta şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia

Fosta şefă a politicii externe a UE, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia. Au fost efectuate...

Fosta şefă a diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a fost reţinută în cadrul unei anchete de corupţie în Belgia