Ascultă Radio România Iași Live

România-Schengen/Reprezentanţii principalelor grupuri din PE condamnă vetoul dat de Austria împotriva aderării României şi Bulgariei

România-Schengen/Reprezentanţii principalelor grupuri din PE condamnă vetoul dat de Austria împotriva aderării României şi Bulgariei

Publicat de Andreea Drilea, 13 decembrie 2022, 19:53


Reprezentanţii grupurilor politice din Parlamentul European au condamnat marţi, la Strasbourg, vetoul dat săptămâna trecută de Austria şi Ţările de Jos împotriva aderării Bulgariei şi a României la Spaţiul Schengen, subliniind că aceste două ţări merită să devină membre cât mai rapid întrucât au îndeplinit toate criteriile necesare.

Liderul grupului Partidului Popularilor Europeni (PPE), Manfred Weber, a afirmat că vetoul de săptămâna trecută dat de Austria a fost o eroare, care a provocat o frustrare justificată. El a accentuat că Spaţiul Schengen este o parte a identităţii europene, iar în actualul context legat de războiul din Ucraina, Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de unitate.

”Nu România şi Bulgaria sunt de blamat, nu ele deschid uşa migranţilor, ci Ungaria şi premierul Viktor Orban. Susţinem România şi Bulgaria şi cetăţenii români şi bulgari se pot baza pe sprijinul nostru”, a spus Weber.

Din partea grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), Gabriele Bischoff a afirmat că ”refuzarea intrării României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen de către Austria şi Ţările de Jos a fost o greşeală considerabilă”.

Ea a insistat pe ideea aplicării identice a regulilor pentru toate ţările membre.

Potrivit lui Jan-Christoph Oetjen, membru al grupului Renew Europe, faptul că Austria ”a închis uşa României şi Bulgariei pentru intrarea în Schengen este ruşinos”. ”Adevărul este că România şi Bulgaria aplică acquis-ul Schengen mult mai bine decât ţări aflate deja în Spaţiul Schengen”, a declarat Oetjen.

El a lansat un apel la încetarea blocajului din partea Vienei, subliniind că este nevoie ca ”greşeala din Consiliul JAI să fie corectată în Consiliul European”. ”Este vorba despre statul de drept, România şi Bulgaria au îndeplinit toate criteriile şi au dreptul de a intra în Schengen”, a spus eurodeputatul liberal.

Potrivit Monikăi Vana (grupul Verzilor), acordul Schengen este o realizare importantă a Uniunii Europene. Ea şi-a exprimat solidaritatea cu colegii românii şi bulgari, precizând că nu împărtăşeşte decizia de blocare a aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Cristian Terheş, în numele grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), a calificat atitudinea Austriei, care a blocat aderarea României la Schengen, drept un act de corupţie politică flagrant. El a accentuat că ţara noastră are dreptul de a fi membră a Schengen şi i-a cerut Comisiei Europene să adopte toate deciziile necesare pentru a penaliza Austria, al cărei ”comportament imperialist este total inacceptabil”.

Eurodeputata Kinga Gal, reprezentantă a neafiliaţilor, a salutat aderarea Croaţiei de la 1 ianuarie 2023 la Spaţiul Schengen, pe care l-a calificat ”una dintre cele mai mari realizări ale UE”, dar în acelaşi timp ea a subliniat că refuzarea intrării României şi a Bulgariei fără nicio justificare este inacceptabilă.

Aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen a fost respinsă joia trecută, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE, desfăşurat la Bruxelles, cu două voturi împotrivă, al Austriei şi al Ţărilor de Jos. În acelaşi timp, Croaţia a primit undă verde să adere la Schengen de la 1 ianuarie.

(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Zona din jurul oraşului Napoli, zguduită de un cutremur, în apropierea unui supervulcan
Internaţional joi, 13 martie 2025, 09:31

Zona din jurul oraşului Napoli, zguduită de un cutremur, în apropierea unui supervulcan

Zona din jurul oraşului Napoli, aflat în sudul Italiei, a fost zguduită de un cutremur în primele ore ale dimineţii de joi, potrivit...

Zona din jurul oraşului Napoli, zguduită de un cutremur, în apropierea unui supervulcan
UE anunţă taxe asupra unor produse americane, ca răspuns la taxele vamale asupra oţelului impuse de SUA
Internaţional miercuri, 12 martie 2025, 09:11

UE anunţă taxe asupra unor produse americane, ca răspuns la taxele vamale asupra oţelului impuse de SUA

Comisia Europeană a anunţat miercuri dimineaţă că va aplica taxe vamale ”puternice, dar proporţionale” asupra unor produse...

UE anunţă taxe asupra unor produse americane, ca răspuns la taxele vamale asupra oţelului impuse de SUA
România participă la o reuniune a şefilor de stat major din ţările europene, organizată la iniţiativa preşedintelui Franţei
Internaţional marți, 11 martie 2025, 13:34

România participă la o reuniune a şefilor de stat major din ţările europene, organizată la iniţiativa preşedintelui Franţei

România participă astăzi, la Paris, la o reuniune a şefilor de stat major din ţările europene, organizată la iniţiativa preşedintelui...

România participă la o reuniune a şefilor de stat major din ţările europene, organizată la iniţiativa preşedintelui Franţei
Criză în Serbia: Sediile radio-televiziunii naţionale blocate de manifestanţi
Internaţional marți, 11 martie 2025, 06:33

Criză în Serbia: Sediile radio-televiziunii naţionale blocate de manifestanţi

Mai multe sute de manifestanţi au început în cursul nopţii de luni spre marţi să blocheze posturile publice de televiziune şi radio sârbe...

Criză în Serbia: Sediile radio-televiziunii naţionale blocate de manifestanţi
Internaţional marți, 11 martie 2025, 06:04

Moscova vizată de un atac ‘masiv’ cu drone ucrainene, anunţă primarul

Un atac ‘masiv’ cu zeci de drone ucrainene a vizat Moscova în cursul nopţii de luni spre marţi, a indicat primarul capitalei, Serghei...

Moscova vizată de un atac ‘masiv’ cu drone ucrainene, anunţă primarul
Internaţional luni, 10 martie 2025, 17:56

Austria va interzice telefoanele mobile în şcoli, anunţă ministrul educaţiei

Telefoanele mobile vor fi interzise în şcolile din Austria, a anunţat luni ministrul educaţiei, Christoph Wiederkehr, transmite dpa. Chiar dacă...

Austria va interzice telefoanele mobile în şcoli, anunţă ministrul educaţiei
Internaţional luni, 10 martie 2025, 14:40

Sute de zboruri, anulate în Germania pe fondul unei greve a lucrătorilor din aeroporturi

Sute de zboruri au fost anulate în Germania, din cauza grevei la nivel naţionale organizate de lucrătorii din aeroporturi. Acţiunea, iniţiată...

Sute de zboruri, anulate în Germania pe fondul unei greve a lucrătorilor din aeroporturi
Internaţional luni, 10 martie 2025, 07:17

Canada: Mark Carney ales pentru a-l înlocui pe premierul Justin Trudeau

Partidul la putere în Canada l-a ales duminică pe Mark Carney ca noul său lider şi viitor prim-ministru federal, în locul lui Justin Trudeau,...

Canada: Mark Carney ales pentru a-l înlocui pe premierul Justin Trudeau