Şase persoane, rănite în urma unui incendiu într-un hotel din Berlin

Publicat de Andreea Drilea, 24 august 2017, 11:27
Şase persoane au suferit răni uşoare în urma unui incendiu într-un hotel din Berlin, a anunţat joi poliţia germană, relatează dpa.
Aproximativ 300 de persoane se aflau miercuri seară în hotelul situat în suburbia berlineză Ahrensfelde în momentul izbucnirii incendiului.
”Focul a izbucnit într-o cameră de la etajul trei înainte de a se propaga spre partea superioară a clădirii”, a explicat un purtător de cuvânt al poliţiei. Acoperişul imobilului vechi de 20 de ani a fost complet distrus.
Autorităţile locale au pus la dispoziţia clienţilor care se aflau în hotel un adăpost de urgenţă improvizat într-o grădiniţă. Cauza incendiului nu este deocamdată cunoscută.
(Agerpres/FOTO berliner-zeitung.de)