Ascultă Radio România Iași Live

Spania: Ilegalitatea votului pentru independenţa Cataloniei, confirmată

Publicat de Lucian Bălănuţă, 11 iunie 2015, 20:18

Tribunalul constituţional al Spaniei a confirmat, joi, ilegalitatea votului simbolic privind independenţa Cataloniei, organizat la 9 noiembrie de guvernul regional, care a dus la declanşarea urmăririi penale împotriva liderului acestei regiuni, informează AFP.

Executivul catalan, condus de liderul separatist Artur Mas, a organizat acest vot fără valoare juridică, trecând peste suspendarea ordonată de acest tribunal, la cererea guvernului conservator spaniol.

Peste două milioane de persoane s-au prezentat la urne şi 1,9 milioane au votat în favoarea independenţei, dintr-un total de 6,3 milioane, câte au fost invitate să se pronunţe.

Mai multe luni după suspendare, care a făcut mare vâlvă în Spania, Tribunalul Constituţional s-a pronunţat joi pe fondul problemei juridice şi a decis că acest plebiscit a fost unul anticonstituţional.

O regiune spaniolă nu poate încuraja, prin actele şi iniţiativele sale, ‘convocarea unui vot popular’, chiar dacă acesta nu are valoarea unui referendum, în probleme ce depăşesc competenţele sale. Or, potrivit Constituţiei spaniole, o regiune nu se poate pronunţa singură asupra unei eventuale secesiuni.

Această sentinţă ar putea avea consecinţe asupra anchetei declanşate de Parchet în cazul Artur Mas şi a altor doi membri ai guvernului său pentru nesupunere civilă, abuz de putere, deturnare de fonduri publice şi uzurpare de funcţii.

În condiţiile în care nu poate organiza un adevărat referendum, împotriva căruia Madridul se pronunţă cu vehemenţă, Artur Mas intenţionează să convoace alegeri regionale în data de 27 septembrie, conferindu-le valoare de plebiscit asupra posibilei secesiuni a acestei regiuni bogate din nord-estul Spaniei.

Dacă partidele separatiste câştigă, preşedintele Cataloniei s-a angajat să lanseze un proces care să ducă la crearea unui stat catalan independent în mai puţin de 18 luni.

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:28

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)

Consiliul de Securitate al ONU a constatat că amploarea violenţelor provocate de bandele înarmate din Haiti a ajuns aproape de „punctul...

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:22

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc. După această perioadă, în care oamenii îi vor aduce un ultim...

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:04

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi

Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor...

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:45

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:28

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici din lumea întreagă plâng moartea Papei Francisc, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice în ultimii...

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:08

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 12:31

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc

Odată cu moartea Papei Francisc, anunţată luni de Vatican, Biserica Romano-Catolică va începe ritualurile elaborate, pline de tradiţie, care...

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 11:59

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani

UPDATE – ora 12:00 – Şefi de state şi de guvern din toate colţurile lumii au reacţionat imediat după anunţul morţii papei...

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani