Statele Unite – incident armat în Pennsylvania soldat cu cinci morţi şi trei răniţi
Publicat de Andreea Drilea, 10 martie 2016, 13:13
Cel puţin cinci persoane au fost ucise într-un incident armat care a avut loc în statul american Pennsylvania, au declarat oficiali americani.
Doi bărbaţi înarmaţi au deschis focul în spatele unei curţi unde avea o petrecere în aer liber, în oraşul Wilkinsburg.
Alte trei persoane au fost rănite. Patru dintre cei morţi earau femei, iar suspecţii se află încă în libertate, potrivit informaţiilor apărute în media locală.
Patru persoane au murit la faţa locului, iar a cincea la spital. Doi bărbaţi se află în stare critică în spital, în timp ce starea unei rănite este stabilă.
(Radio Iaşi/FOTO Twitter)