Trupele ruse au lansat un nou atac aerian asupra oraşului Harkiv
Publicat de Andreea Drilea, 1 martie 2022, 15:01
Un nou atac aerian a avut loc, marţi, în oraşul ucrainean Harkiv.
Potrivit presei locale, în jurul orei 13:20, o clădire rezidenţială cu cinci etaje a fost lovită de obuze.
Autorităţile nu au anunţat, deocamdată, dacă există morţi sau răniţi. Marţi dimineaţă a mai avut loc un atac cu rachete la Harkiv.
Zece persoane au murit şi alte câteva zeci au fost rănite în bombardamentele respective. Rador