Ucraina: Explozii puternice la Mikolaiv
Publicat de gabrielarotaru, 26 iulie 2022, 07:19
Noi explozii au fost semnalate în oraşul ucrainean Mikolaiv, marţi dimineaţă, în timpul unei alerte de raid aerian.
Primarul oraşului, Oleksandr Senkevici, a făcut apel la populaţie să rămână în adăposturi.
„La Mikolaiv se aud explozii puternice! Vă rog pe toţi să rămâneţi în adăposturi! Chiar dacă restrictţia de circulaţie a încetat, alerta de raid aerian continuă” – a scris primarul pe Telegram, într-un mesaj postat în jurul orei 04:00.(Rador/ FOTO Agentia UNIAN)