Ucraina: Explozii raportate în regiunea Hmelniţki
Publicat de gabrielarotaru, 21 iunie 2023, 08:32
Mai multe explozii s-au auzit în regiunea ucraineană Hmelniţki, în timpul unei alerte de raid aerian, în noaptea de 20 spre 21 iunie.
Forţele Aeriene ale Ucrainei au avertizat că există riscul unor atacuri inamice cu rachete şi drone.
Localnicii au auzit explozii în jurul orei 5:00, însă există posibilitatea ca acestea să fi fost rezultatul apărării antiaeriene din regiune. Exploziile au fost confirmate şi de autorităţile locale.
Comandamentul Forţelor Armate ale Ucrainei a avertizat anterior că există riscul unor atacuri cu rachete şi drone şi în regiunea Ternopil. Deocamdată, nu există informaţii suplimentare.
În regiunea Hmelniţki, sirenele de raid aerian au fost oprite la ora 5:22.(Rador/ FOTO agentia UNIAN)