Ucraina, vizată de un nou atac nocturn cu drone ruseşti

Publicat de gabrielarotaru, 22 februarie 2024, 08:05
Forţele Aeriene ale Ucrainei raportează că, în noaptea de 21 spre 22 februarie, ruşii au atacat teritoriul ucrainean cu drone de tip Shahed.
Rusia a folosit 10 drone de atac, lansate din Primorsko-Ahtarsk.
De asemenea, invadatorii ruşi au lansat o rachetă antiradar Kh-31P din Marea Neagră.
Armata ucraineană a reuşit să doboare opt drone ruseşti, în spaţiul aerian al regiunilor Poltava, Dnipropetrovsk, Zaporijjia şi Harkiv. (Rador/ FOTO Agentia UNIAN)