Ascultă Radio România Iași Live

UE şi China semnează o declaraţie comună şi avertizează împotriva războaielor comerciale

UE şi China semnează o declaraţie comună şi avertizează împotriva războaielor comerciale

Publicat de , 16 iulie 2018, 16:07

Uniunea Europeană şi China au semnat luni la Beijing prima lor declaraţie comună din 2015, în urma unei reuniuni între preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker, preşedintele Consiliului European Donald Tusk şi premierul chinez Li Keqiang, transmite dpa.

Documentul de opt pagini abordează diferite aspecte, de la Siria şi Afganistan până la producţia mondială de oţel, cuprinzând de asemenea o declaraţie suplimentară privind schimbările climatice şi energiile regenerabile. Semnarea unui astfel de document nu a fost posibilă în 2016 şi 2017 pe fondul dezacordurilor cu privire la Marea Chinei de Est.

În ce priveşte clima, China şi UE evită să critice direct SUA – care şi-au anunţat anul trecut retragerea din acordul de Paris privind schimbările climatice -, dar subliniază, în comunicatul comun de după reuniune, că acordul din 2015 a demonstrat că ‘multilateralismul poate reuşi să construiască soluţii corecte şi eficiente pentru cele mai importante probleme globale actuale’.

Cele două părţi îşi reafirmă totodată angajamentul faţă de crearea unui mecanism pentru transferul a 100 de miliarde de dolari anual din ţările bogate către cele mai sărace pentru a le ajuta să se adapteze schimbărilor climatice, iniţiativă contestată intens de SUA. China şi UE promit de asemenea să coopereze îndeaproape pentru a promova soluţii eficiente la problema emisiilor din domeniul aviaţiei şi al transporturilor şi să caute noi modalităţi de cooperare în ce priveşte comerţul cu emisii de dioxid de carbon, a consemnat Reuters.

În cadrul discuţiilor, atât reprezentanţii Chinei cât şi ai UE au evocat conflictul comercial al Beijingului cu SUA şi necesitatea de a proteja economia globală de un ‘război comercial’ total, dar şi reforma Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Este datoria comună a Europei şi Chinei, Americii şi Rusiei, să nu distrugă această ordine (mondială), ci să o îmbunătăţească. Să nu înceapă războaie comerciale, care s-au transformat atât de des în istoria noastră în conflicte deschise, ci să reformeze cu curaj şi responsabilitate ordinea internaţională bazată pe reguli‘, a declarat într-un discurs preşedintele Consiliului European, citat de dpa.

Acesta a făcut apel de asemenea la preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, să ‘înceapă împreună acest proces printr-o reformă a OMC’, adăugând că ‘mai este timp să prevenim conflictul şi haosul‘.

La rândul său, premierul chinez a afirmat că ţara sa nu vrea un război comercial cu SUA.

Nimeni nu iese câştigător dintr-un război comercial’, a declarat Li presei. ‘Depinde de SUA şi China să reglementeze lucrurile’, a mai spus el, fără a da detalii.

Tensiunile în plan comercial s-au acutizat la începutul acestei luni între SUA şi China, după ce şi-au impus reciproc taxe vamale asupra unor importuri în valoare de 34 miliarde de dolari, iar Washingtonul a anunţat că ar putea extinde măsura la mărfuri chineze valorând 200 de miliarde de dolari.

Pe de altă parte, UE şi China au semnalat că au avansat în direcţia unui acord bilateral privind investiţiile, acord aflat în negocieri de patru ani.

Jean Claude Juncker a notat că investiţiile europene în China în 2017, în valoare de 6 miliarde de euro, au fost de cinci ori mai mici decât cele chineze în Europa în aceeaşi perioadă, decalaj care, potrivit preşedintelui CE, ‘reflectă preocuparea investitorilor europeni cu privire la povara legislativă şi administrativă cu care se confruntă uneori companiile străine în China‘.

Juncker a făcut apel la un ‘mediu deschis de investiţii’, a relatat dpa.

(Agerpres/FOTO adevarul.ro)

Etichete:
Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:28

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)

Consiliul de Securitate al ONU a constatat că amploarea violenţelor provocate de bandele înarmate din Haiti a ajuns aproape de „punctul...

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:22

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc. După această perioadă, în care oamenii îi vor aduce un ultim...

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:04

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi

Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor...

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:45

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:28

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici din lumea întreagă plâng moartea Papei Francisc, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice în ultimii...

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:08

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 12:31

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc

Odată cu moartea Papei Francisc, anunţată luni de Vatican, Biserica Romano-Catolică va începe ritualurile elaborate, pline de tradiţie, care...

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 11:59

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani

UPDATE – ora 12:00 – Şefi de state şi de guvern din toate colţurile lumii au reacţionat imediat după anunţul morţii papei...

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani