Ascultă Radio România Iași Live

UE decide dacă va aplica noile sancţiuni împotriva Rusiei

Publicat de Gabriel Rotaru, 9 septembrie 2014, 21:10 / actualizat: 11 septembrie 2014, 9:46

Uniunea Europeană va decide mâine dacă va aplica sau va suspenda noile sancţiuni economice adoptate împotriva Rusiei, a anunţat Comisia Europeană.

„Statele membre se vor sesiza din nou în legătură cu această problemă pentru a decide viitoarele etape”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului diplomatic al UE, Maja Kocijancic.

Ambasadorii celor 28 de state membre vor analiza evaluarea furnizată de serviciul diplomatic cu privire punerea în aplicare a armistiţiului în Ucraina, încheiat vineri între Kiev şi rebelii proruşi.

„Procedura normală” presupune ca ei să lanseze punerea în aplicare a sancţiunilor, după adoptarea lor formală luni, a anunţat o sursă europeană.

Dar statele membre, dintre care un număr considerabil se tem de o repercusiune a sancţiunilor asupra economiilor lor sau le consideră inoportune după acordul de încetare a focului, ar putea să îşi acorde mai mult timp.

Statele ar urma, în acest caz, să lanseze o nouă „procedură formală”, a anunţat aceeaşi sursă.

Printre ţările care s-au opus punerii în aplicare imediate a sancţiunilor în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor luni figurează Austria, Suedia, Cipru şi Germania, potrivit unei surse diplomatice.

„Ţinând cont de situaţia de pe teren, UE este pregătită să revizuiască sancţiunile aprobate în totalitate sau parţial”, a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la încheierea reuniunii.

Pentru moment, „încetarea focului pare să se respecte, cu câteva incidente”, a subliniat Kocijancic.

Ambasadorul Ucrainei la UE, Kostiantin Ielisieiev, a pledat marţi pentru trecerea la fapte. „Le cerem partenerilor europeni să aplice fără întârziere această decizie importantă”, a declarat el pe site-ul Misiunii ucrainene.

„Guvernele care se opun înăspririi sancţiunilor împotriva Rusiei sunt dispuse să poarte responsabilitatea reconstruirii Cortinei de Fier?”, a scris pe Twitter fostul vicepreşedinte al Comisiei Viviane Reding, exprimându-şi dorinţa ca UE „să vorbească pe o singură voce”.

Pachetul de noi sancţiuni asupra căruia s-a convenit luni prevede în special restrângerea accesului la pieţele de capital pentru marile companii petroliere şi de apărare ruseşti. Detaliile nu vor fi făcute publice decât în cazul în care se va decide punerea lor în aplicare. (mediafax.ro / FOTO romanialibera.ro)

Etichete:
SUA suspendă oficial intrarea României în Programul Visa Waiver
Internaţional marți, 25 martie 2025, 18:25

SUA suspendă oficial intrarea României în Programul Visa Waiver

Guvernul american revizuieşte recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver (VWP), în scopul asigurării respectării cerinţelor stricte...

SUA suspendă oficial intrarea României în Programul Visa Waiver
Ucraina vrea să demareze construcţia unei linii de tren cu ecartament european între Cernăuţi şi Suceava în 2026
Internaţional marți, 25 martie 2025, 15:32

Ucraina vrea să demareze construcţia unei linii de tren cu ecartament european între Cernăuţi şi Suceava în 2026

Construcţia unei linii de tren cu ecartament european între Cernăuţi (Ucraina) şi Suceava (România) va începe în 2026, informează mass media...

Ucraina vrea să demareze construcţia unei linii de tren cu ecartament european între Cernăuţi şi Suceava în 2026
Atât Rusia, cât şi Ucraina au spus că acceptă suspendarea atacurilor asupra infrastructurilor energetice, dar s-au acuzat reciproc că au continuat bombardamentele
Internaţional marți, 25 martie 2025, 10:32

Atât Rusia, cât şi Ucraina au spus că acceptă suspendarea atacurilor asupra infrastructurilor energetice, dar s-au acuzat reciproc că au continuat bombardamentele

Reprezentanţi ai Statelor Unite şi Ucrainei se vor întâlni marţi în Arabia Saudită, unde americanii au avut luni discuţii cu o delegaţie...

Atât Rusia, cât şi Ucraina au spus că acceptă suspendarea atacurilor asupra infrastructurilor energetice, dar s-au acuzat reciproc că au continuat bombardamentele
Negocieri ruso-americane în Arabia Saudită
Internaţional luni, 24 martie 2025, 18:36

Negocieri ruso-americane în Arabia Saudită

Oficiali ruşi şi americani s-au întâlnit în Arabia Saudită, pe fondul eforturilor preşedintelui Trump de a obine o încheiere rapidă a...

Negocieri ruso-americane în Arabia Saudită
Internaţional vineri, 21 martie 2025, 17:55

Incendiu într-un club din Macedonia de Nord: 13 persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile

Treisprezece persoane, printre care un fost ministru, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile în ancheta privind incendiul dintr-un...

Incendiu într-un club din Macedonia de Nord: 13 persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile
Internaţional vineri, 21 martie 2025, 12:43

CNAIR: Autorităţile bulgare închid temporar Podul Giurgiu – Ruse

Autorităţile bulgare închid temporar circulaţia pe Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse, în perioada 27 – 28 martie, pe ambele sensuri...

CNAIR: Autorităţile bulgare închid temporar Podul Giurgiu – Ruse
Internaţional vineri, 21 martie 2025, 10:31

Românii care urmau să ajungă în Marea Britanie pe Aeroportul Heathrow trebuie să găsească alternative

Românii care urmau să ajungă în Marea Britanie pe Aeroportul Heathrow trebuie să găsească alternative, după ce autorităţile au anunţat că...

Românii care urmau să ajungă în Marea Britanie pe Aeroportul Heathrow trebuie să găsească alternative
Internaţional vineri, 21 martie 2025, 06:47

Atenţionare de călătorie MAE: Italia – grevă naţională în transporturile publice locale

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia că, la...

Atenţionare de călătorie MAE: Italia – grevă naţională în transporturile publice locale