Ascultă Radio România Iași Live

Un membru al Gărzii Naţionale a murit din cauza rănilor suferite în timpul violenţelor de la Parlamentul ucrainean

Publicat de Andreea Drilea, 31 august 2015, 13:50 / actualizat: 31 august 2015, 17:55

Un membru al Gărzii Naţionale ucrainene a murit luni din cauza rănilor suferite în timpul violenţelor din faţa Parlamentului de la Kiev, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministrului de interne Arsen Avakov, relatează AFP.

‘A murit după ce a fost lovit în inimă de o schijă. Nu putem spune încă despre ce fel de schijă este vorba, au existat diferite dispozitive explozive’, a declarat Natalia Stativko, purtătoarea de cuvânt a ministrului Avakov.

Ea a anunţat iniţial pe contul său de Twitter că militarul a fost rănit în zona inimii de un glonţ, iar apoi a revenit şi a scris că este vorba despre o ‘schijă, nu despre un glonţ’.

O purtătoare de cuvânt a Gărzii Naţionale, Svitlana Pavlovska, a precizat pentru AFP că bărbatul a ‘murit pe masa de operaţie’.

Patru persoane au suferit de asemenea răni grave ‘la ochi, abdomen, gât şi picioare’, a precizat Arsen Avakov în timp ce poliţia de la Kiev a anunţat că în violenţele de la Parlament au fost rănite circa 100 de persoane, între care mai multe grav.

‘Treizeci de persoane au fost arestate, vor mai fi şi alte arestări. Persoana care a aruncat grenade a fost reţinută’, a mai spus Avakov, precizând că este vorba despre un militant al Partidului Svoboda.

Cel puţin 90 de membri ai forţelor de ordine au fost răniţi luni în timpul violenţelor din faţa Parlamentului de la Kiev, a declarat ministrul de interne Arsen Avakov care i-a acuzat pe membrii partidului de extremă dreapta Svoboda că au provocat poliţia, relatează AFP.

‘Circa 90 de persoane au fost rănite în faţa Parlamentului’, a scris Avakov pe pagina sa de Facebook, acuzând naţionaliştii din Partidul Svoboda că ar fi lansat ‘mai multe dispozitive explozive’ asupra forţelor de ordine.

Totodată, Garda Naţională ucraineană a anunţat că aproximativ 50 de membri ai săi au fost răniţi, între care patru grav.

Garda Naţională ucraineană, aflată în subordinea Ministerului de Interne, este formată în principal din voluntari care fac parte din miliţiile de autoapărare a Maidanului, mişcarea de contestare proeuropeană din centrul Kievului, reprimată sângeros în februarie 2014.

Anterior, France Presse anunţase că cel puţin 12 persoane, între care poliţişti, au fost rănite luni în urma exploziilor produse în faţa clădirii Radei Supreme (parlamentul unicameral ucrainean), în contextul violenţelor izbucnite între scutieri şi manifestanţii care au protestat împotriva controversatului proiect de reformă constituţională, care acordă mai multă autonomie regiunilor separatiste din estul prorus al Ucrainei.

Acest proiect de reformă constituţională – cerut de Occident – se află în centrul unor dezbateri aprinse în Ucraina, unde mulţi întrevăd în el o tentativă de a legaliza de facto controlul rebelilor asupra unei părţi a estului industrial al ţării. Occidentalii văd în acesta o modalitate de aplanare a conflictului armat, soldat cu peste 6.800 de morţi în cele 16 luni de violenţe.

Cel puţin 12 persoane, între care poliţişti, au fost rănite luni în urma explozii produse în faţa clădirii Radei Supreme (parlamentul unicameral ucrainean), în contextul violenţelor izbucnite între scutieri şi manifestanţii care au protestat împotriva controversatului proiect de reformă constituţională, care acordă mai multă autonomie regiunilor separatiste din estul prorus al Ucrainei, relatează AFP.

Postul de televiziune ucrainean 112.ua transmite că numărul persoanelor rănite a crescut la 15.

Mai multe persoane însângerate, inclusiv agenţi de poliţie, şi, după toate probabilităţile, jurnalişti, se aflau lungiţi pe asfalt în faţa forului legislativ, potrivit sursei citate.

După cum relatează agenţia de presă Unian, radicali provocatori au detonat o grenadă de luptă. Mai mulţi militari ai Gărzii Naţionale au fost răniţi.

Acest proiect de reformă constituţională – cerut de Occident – se află în centrul unor dezbateri aprinse în Ucraina, unde mulţi întrevăd în el o tentativă de a legaliza de facto controlul rebelilor asupra unei părţi a estului industrial al ţării. Occidentalii văd în aceasta o modalitate de aplanare a conflictului armat, soldat cu peste 6.800 de morţi în cele 16 luni de violenţe.

Contrar aşteptărilor separatiştilor, proiectul nu confirmă definitiv statutul de semiautonomie al teritoriilor aflate sub controlul lor. Potrivit textului, acest statut trebuie să fie determinat printr-o lege separată şi numai timp de trei ani.

Adoptată înainte de sfârşitul anului 2015, reforma constituţională ce include o ‘descentralizare’ pentru estul separatist este prevăzută de acordurile de pace Minsk 2, încheiate în februarie între preşedintele Petro Poroşenko şi omologii săi rus, Vladimir Putin, şi francez, Francois Hollande, şi cancelarul german Angela Merkel.

(Agerpres/FOTO lalibre.be)

Etichete:
Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump
Internaţional luni, 24 februarie 2025, 07:49

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump

Preşedintele Donald Trump a salutat victoria conservatorului german Friedrich Merz, deşi apropiaţii săi, Elon Musk şi vicepreşedintele Vance au...

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump
Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania
Internaţional luni, 24 februarie 2025, 07:41

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania şi are nevoie de un singur partener pentru a...

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania
Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie
Internaţional luni, 24 februarie 2025, 06:14

Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie

Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunţat duminică pe X că va convoca un summit european special dedicat Ucrainei pe 6 martie,...

Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie
Starea Suveranului Pontif este critică
Internaţional duminică, 23 februarie 2025, 08:28

Starea Suveranului Pontif este critică

Starea Suveranului Pontif, internat de opt zile într-un spital din Roma, este critică. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, Papa Francisc a...

Starea Suveranului Pontif este critică
Internaţional duminică, 23 februarie 2025, 07:38

Germania: Alegeri pentru viitorul Bundestag

Secţiile de votare se vor deschide în scurt timp în Germania, unde au loc alegeri pentru viitorul Bundestag. Politicianul favorit să devină...

Germania: Alegeri pentru viitorul Bundestag
Internaţional sâmbătă, 22 februarie 2025, 05:23

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu, arată o analiză Eurostat, care indică o...

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu
Internaţional vineri, 21 februarie 2025, 17:21

Ciolacu – la Bruxelles; s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, vineri, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, cu preşedinta CE, Ursula von der Leyen. Marcel Ciolacu...

Ciolacu – la Bruxelles; s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene
Internaţional vineri, 21 februarie 2025, 10:13

În Germania au loc duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării

Germania organizează duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării, în contextul în care extrema dreaptă este în ascensiune...

În Germania au loc duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării