Un seism cu magnitudinea 5,2 s-a produs în centrul Croaţiei
Publicat de , 28 decembrie 2020, 08:30
Un seism cu magnitudinea 5,2 s-a produs luni în centrul Croaţiei având epicentru la o distanţă de 50 de kilometri sud-est de capitala Zagreb, a relatat televiziunea de stat croată, citând informaţii din partea Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), potrivit Reuters.
Cutremurul a fost resimţit şi în Capitală.
Nu au fost raportate persoane rănite sau pagube imediate.
”Nu am primit astfel de informaţii deocamdată, dar este posibil ca un astfel de cutremur să producă pagube în zona epicentrului, situată în apropiere de oraşul Petrinja”, a declarat seismologul Kresimir Kuk pentru postul de radio naţional.
În luna martie, un seism cu magnitudinea 5,3 a lovit Zagreb ducând la moartea unei persoane şi la rănirea a 27 de oameni. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)