Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) EMA recomandă continuarea administrării vaccinului AstraZeneca

(UPDATE) EMA recomandă continuarea administrării vaccinului AstraZeneca

Publicat de , 11 martie 2021, 17:32

UPDATE – Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat joi ”continuarea administrării” vaccinului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, subliniind că la ora actuală nimic nu demonstrează riscul unei coagulări sanguine mai puternice (tromboze) în cazul persoanelor vaccinate cu acest ser, după ce Danemarca, Islanda şi Norvegia au suspendat administrarea vaccinului AstraZeneca, iar Austria şi Italia au retras temporar fiecare câte un lot din acest vaccin.

”Informaţiile disponibile în acest stadiu indică faptul că numărul tromboemboliilor la persoanele vaccinate nu este superior celui observat pe ansamblul populaţiei”, afirmă agenţia europeană într-un comunicat citat de France Presse.

Într-o altă declaraţie, transmisă miercuri, EMA notează că în ţările spaţiului economic european (care include Norvegia şi Islanda) au fost semnalate în total 22 de cazuri de tromboembolii în rândul celor circa trei milioane de persoane vaccinate cu serul AstraZeneca.

Agenţia europeană mai menţionează că înţelege decizia Danemarcei de a suspenda preventiv pentru 14 zile administrarea vaccinului AstraZeneca şi va continua evaluarea sa legată de cazurile de tromboze semnalate după injecţii cu acest ser.

Austria a suspendat duminică administrarea dozelor dintr-un lot de vaccinuri AstraZeneca după decesul unei persoane diagnosticate cu tromboză multiplă (formarea de cheaguri de sânge), aceeaşi decizie fiind luată apoi şi de Estonia, Lituania, Letonia şi Luxemburg în privinţa acelui lot din care 17 state membre ale UE au primit vaccinuri.

După semnalarea şi a altor cazuri de tromboză în urma injectării serului AstraZeneca, Danemarca, Norvegia şi Islanda au suspendat administrarea acestui vaccin, ca măsură de ”precauţie”.

De asemenea, Italia a oprit joi administrarea dozelor dintr-un lot de vaccinuri anti-COVID-19 produse de AstraZeneca, în urma temerilor privind posibile formări de cheaguri de sânge, după decesul a doi bărbaţi din Sicilia care au fost vaccinaţi recent cu acest ser.

Agenţia italiană pentru medicamente (AIFA) a declarat că oprirea vaccinării cu seruri din acel lot este o măsură de precauţie şi că nu a fost stabilită vreo legătură între vaccin şi eventualele ”efecte adverse serioase”.

Potrivit unei surse citate de Reuters, un ofiţer al Marinei italiene, în vârstă de 43 de ani, a decedat săptămâna aceasta a doua zi după vaccin, cauza probabilă fiind un atac de cord. Celălalt bărbat, un poliţist în vârstă de 50 de ani, a decedat în weekend la 12 zile după vaccin. Presa locală scrie că acesta din urmă s-ar fi simţit rău în primele 24 de ore după vaccin şi nu şi-a revenit.

Lotul de vaccinuri retras de Italia este diferit de cel semnalat anterior de Austria.

În schimb, alte state care folosesc vaccinul afirmă că nu s-au confruntat cu astfel de probleme. Spania, de pildă, a precizat joi că în această ţară nu au fost semnalate deocamdată cazuri suspecte de formare a unor cheaguri de sânge corelate cu administrarea vaccinului AstraZeneca.

La rândul său, şefa Agenţiei Suedeze pentru Produse Medicale, Veronica Arthurson, a spus că ”nu există nimic care să indice că vaccinul (AstraZeneca) cauzează acest tip de cheaguri sanguine”.


Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a declarat joi agenţiei EFE că studiază în prezent semnalările primite din mai multe state ale UE privind cazuri de tromboză diagnosticate după injecţii cu vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca şi ar putea emite ”astăzi sau mâine” o recomandare privind utilizarea acestui vaccin.

Autorităţile olandeze au anunţat în aceeaşi zi un caz de tromboză în urma unei injecţii cu vaccinul anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, dar nu este vorba despre un caz grav care să necesite spitalizare.

Centrul olandez care înregistrează efectele secundare ale vaccinurilor, Lareb, investighează acest caz, după ce mai devreme Danemarca a suspendat pentru 14 zile administrarea vaccinului AstraZeneca în urma înregistrării unor ”cazuri grave de tromboză” la unele persoane care au primit acest vaccin, unul fiind relaţionat şi cu un deces, dar a menţionat că nu se poate trage deocamdată concluzia că ar exista o relaţie directă între vaccin şi tromboză.

Anterior, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a asigurat că, în urma analizei preliminare, nu crede că există vreo problemă specifică cu un lot de vaccin AstraZeneca retras de Austria ca măsură de precauţie după decesul unei persoane diagnosticate cu tromboză multiplă (formarea de cheaguri de sânge). O altă persoană a fost diagnosticată cu embolie pulmonară şi au fost raportate încă două cazuri de evenimente tromboembolice după injecţii din acelaşi lot.

Estonia, Lituania, Letonia şi Luxemburg au suspendat de asemenea vaccinarea cu doze din acelaşi lot. Potrivit EMA, 17 state membre ale UE au primit doze din lotul respectiv.

Totuşi, agenţia europeană afirmă că ”în prezent nu există indicii că vaccinarea a provocat aceste afecţiuni, care nu sunt descrise ca efecte secundare ale acestui vaccin”, şi nici nu au fost detectate cazuri similare în testele clinice desfăşurate de AstraZeneca, prin urmare consideră puţin probabilă o deficienţă de calitate a lotului respectiv, pe care îl analizează în continuare.

Comitetul pentru siguranţă al EMA investighează în prezent cazurile semnalate de îmbolnăviri după vaccinare, inclusiv toate cazurile de evenimente tromboembolice raportate de pacienţi după vaccinare.

Între timp, guvernul britanic a reacţionat afirmând că el consideră ”sigur şi eficace” vaccinul AstraZeneca, asigurând că acesta va continua să fie folosit în Marea Britanie. Această ţară a vaccinat până în prezent peste 22 de milioane de persoane cel puţin cu prima doză, Pfizer/BioNTech sau AstraZeneca.

În schimb, Norvegia a anunţat că a luat de asemenea decizia să suspende vaccinarea cu serul AstraZeneca, ca măsură ”de precauţie”. ”Aşteptăm informaţii pentru a vedea dacă există vreo legătură între vaccinare şi cazurile de cheaguri sanguine”, a explicat un responsabil sanitar norvegian.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump
Internaţional luni, 24 februarie 2025, 07:49

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump

Preşedintele Donald Trump a salutat victoria conservatorului german Friedrich Merz, deşi apropiaţii săi, Elon Musk şi vicepreşedintele Vance au...

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl întâlneşte, la Casa Albă, pe preşedintele american Donald Trump
Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania
Internaţional luni, 24 februarie 2025, 07:41

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania şi are nevoie de un singur partener pentru a...

Uniunea conservatoare, condusă de Friedrich Merz, a câştigat alegerile parlamentare din Germania
Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie
Internaţional luni, 24 februarie 2025, 06:14

Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie

Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunţat duminică pe X că va convoca un summit european special dedicat Ucrainei pe 6 martie,...

Summit european special dedicat Ucrainei, pe 6 martie
Starea Suveranului Pontif este critică
Internaţional duminică, 23 februarie 2025, 08:28

Starea Suveranului Pontif este critică

Starea Suveranului Pontif, internat de opt zile într-un spital din Roma, este critică. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, Papa Francisc a...

Starea Suveranului Pontif este critică
Internaţional duminică, 23 februarie 2025, 07:38

Germania: Alegeri pentru viitorul Bundestag

Secţiile de votare se vor deschide în scurt timp în Germania, unde au loc alegeri pentru viitorul Bundestag. Politicianul favorit să devină...

Germania: Alegeri pentru viitorul Bundestag
Internaţional sâmbătă, 22 februarie 2025, 05:23

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu, arată o analiză Eurostat, care indică o...

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu
Internaţional vineri, 21 februarie 2025, 17:21

Ciolacu – la Bruxelles; s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, vineri, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, cu preşedinta CE, Ursula von der Leyen. Marcel Ciolacu...

Ciolacu – la Bruxelles; s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene
Internaţional vineri, 21 februarie 2025, 10:13

În Germania au loc duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării

Germania organizează duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării, în contextul în care extrema dreaptă este în ascensiune...

În Germania au loc duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării