Ascultă Radio România Iași Live

Zi de doliu naţional în Albania după seismul violent soldat cu peste 20 de morţi

Zi de doliu naţional în Albania după seismul violent soldat cu peste 20 de morţi

Publicat de , 27 noiembrie 2019, 09:37

Miercuri este zi de doliu în Albania după ce un seism puternic produs marţi, cel mai violent din ultimele decenii, a lăsat în urmă peste 20 de morţi şi sute de răniţi, informează AFP. Între timp, echipe internaţionale de salvatori caută în continuare supravieţuitori printre rămăşiţele clădirilor prăbuşite, informează AFP.

În urma cutremurului de magnitudinea 6,4 care a avut loc marţi, la ora locală 3:54 (2:54 GMT) mai multe clădiri s-au prăbuşit prinzând victimele sub munţi de dărâmături. Epicentrul seismului a fost localizat în Marea Adriatică, la 34 de kilometri nord-vest de Tirana, la o adâncime de 10 kilometri, potrivit Centrului seismologic euro-mediteraneean.

‘Am pierdut vieţi, am şi salvat multe vieţi’, a declarat presei marţi seara premierul Edi Rama, care a vizitat persoane rănite spitalizate în Tirana. ‘Din păcate, bilanţul pierderilor nu este definitiv’, a precizat el înainte de a anunţa zi de doliu naţional miercuri.

Echipele de salvatori s-au mobilizat toată ziua de marţi, soldaţi, poliţişti şi personal din cadrul Protecţiei Civile căutând printre ruinele clădirilor prăbuşite în oraşele cele mai afectate, situate în apropiere de epicentru, pe coasta Mării Adriatice.

Maratonul căutărilor a continuat în întuneric, la lumina lanternelor frontale, pentru găsirea supravieţuitorilor.

Potrivit unui bilanţ anunţat marţi seara de Ministerul Apărării, 22 de persoane au pierit în urma seismului violent, majoritatea în oraşul turistic Durres, dar şi în Thumane, la nord de capitala Tirana. Patruzeci şi cinci de persoane au fost salvate, conform aceluiaşi bilanţ.

Majoritatea trupurilor neînsufleţite au fost recuperate dintre rămăşiţele clădirilor prăbuşite în aceste două localităţi.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, aproximativ 600 de persoane au fost rănite uşor şi au fost tratate în mai multe spitale.

Autorităţile au mobilizat aproximativ 300 de soldaţi şi circa 1.900 de poliţişti. Ajutorul a venit şi din mai multe ţări europene, fiind trimise echipe din Italia, Grecia, Franţa şi România.

Un seismolog albanez, Rrapo Ormeni, a declarat că este vorba despre cel mai puternic seism produs în regiunea Durres după anul 1926.

Seismul principal a fost resimţit în Balcani, în special în Sarajevo din Bosnia şi Herţegovina, la aproximativ 400 kilometri distanţă, în Novi Sad din Serbia, la aproximativ 700 kilometri distanţă, dar şi în unele regiuni din Italia.

Un al doilea seism, cu magnitudinea 5,5, s-a produs în aceeaşi regiune la câteva ore, notează agenţia DPA. Un alt seism, cu magnitudinea 5,4 a avut loc ulterior în sud-vestul Bosniei şi Herţegovina. Două persoane au fost rănite în Mostar. Până după-amiaza zona nu s-a liniştit, cutremurul violent fiind urmat de peste 250 de replici, potrivit Ministerului Apărării din Albania.

La solicitarea autorităţilor albaneze, Uniunea European a activat marţi Mecanismul de Protecţie Civilă Europeană, potrivit agenţiei albaneze ATA.

Totodată, a fost activat sistemul Copernicus pentru obţinerea de imagini satelitare ale zonelor afectate, iar Centrul de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă al Uniunii Europene este în legătură cu autorităţile albaneze şi continuă să monitorizeze situaţia, potrivit ATA.

În regiunea balcanică există o activitate seismică puternică şi frecventă din cauza mişcărilor plăcilor tectonice africană şi eurasiatică, precum şi celor ale microplăcii Mării Adriatice. În 1963, un cutremur a ucis o mie de oameni în Skopje, aminteşte AFP.

Un cutremur cu magnitudinea 5,6, care a avut loc la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de Tirana la sfârşitul lunii septembrie, a rănit zeci de oameni şi a produs pagube la circa 500 de locuinţe, unele dintre ele fiind distruse.

(Agerpres/FOTO Rescue workers remove debris from a collapsed building in Thumane, northwest of capital Tirana, after an earthquake hit Albania, on November 26, 2019. Albanian rescuers were digging through rubble in search of survivors on November 26, after the strongest earthquake in decades claimed at least 13 lives, with victims trapped in the debris of toppled buildings. The 6.4 magnitude quake struck at 3:54 am local time (0254 GMT), with an epicentre 34 kilometres (about 20 miles) northwest of the capital Tirana in the Adriatic Sea, according to the European-Mediterranean Seismological Centre. Armend NIMANI / AFP)

Etichete:
Starea Suveranului Pontif este critică
Internaţional duminică, 23 februarie 2025, 08:28

Starea Suveranului Pontif este critică

Starea Suveranului Pontif, internat de opt zile într-un spital din Roma, este critică. Potrivit unui comunicat al Vaticanului, Papa Francisc a...

Starea Suveranului Pontif este critică
Germania: Alegeri pentru viitorul Bundestag
Internaţional duminică, 23 februarie 2025, 07:38

Germania: Alegeri pentru viitorul Bundestag

Secţiile de votare se vor deschide în scurt timp în Germania, unde au loc alegeri pentru viitorul Bundestag. Politicianul favorit să devină...

Germania: Alegeri pentru viitorul Bundestag
Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu
Internaţional sâmbătă, 22 februarie 2025, 05:23

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu, arată o analiză Eurostat, care indică o...

Vârsta medie a populaţiei Uniunii Europene a crescut cu mai bine de doi ani în ultimul deceniu
Ciolacu – la Bruxelles; s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene
Internaţional vineri, 21 februarie 2025, 17:21

Ciolacu – la Bruxelles; s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene

Premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, vineri, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, cu preşedinta CE, Ursula von der Leyen. Marcel Ciolacu...

Ciolacu – la Bruxelles; s-a întâlnit cu şefa Comisiei Europene
Internaţional vineri, 21 februarie 2025, 10:13

În Germania au loc duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării

Germania organizează duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării, în contextul în care extrema dreaptă este în ascensiune...

În Germania au loc duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării
Internaţional vineri, 21 februarie 2025, 06:27

Israel: Explozii în mai multe autobuze, presupus atac terorist (poliţia)

Explozii care au lovit mai multe autobuze au avut loc joi seara într-un oraş din centrul Israelului, a anunţat poliţia, invocând un presupus...

Israel: Explozii în mai multe autobuze, presupus atac terorist (poliţia)
Internaţional joi, 20 februarie 2025, 18:07

Poliţia olandeză a arestat al patrulea suspect în legătură cu furtul tezaurului dacic în Olanda

Poliţia olandeză a anunţat joi că a arestat un tânăr de 26 de ani, care ar avea legătură cu furtul artefactelor româneşti de la muzeul...

Poliţia olandeză a arestat al patrulea suspect în legătură cu furtul tezaurului dacic în Olanda
Internaţional joi, 20 februarie 2025, 13:26

Republica Cehă: Un adolescent de 16 ani a ucis două femei într-un atac cu cuţitul într-un magazin

Un adolescent de 16 ani a ucis două femei joi dimineaţa într-un atac cu cuţitul în Republica Cehă, a anunţat poliţia cehă, informează AFP...

Republica Cehă: Un adolescent de 16 ani a ucis două femei într-un atac cu cuţitul într-un magazin