(INTERVIU) Cristina Chiriac aduce Flori de IE, la Palatul Culturii din Iași
Publicat de ralucadiaconiuc, 21 ianuarie 2017, 10:00
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu „Flori de ie” a organizat o prezentare inedită a iei românești, care a avut loc la Palatul Culturii din Iași, în Sala Voievozilor. Evenimentul a fost organizat în preajma aniversării a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române – 24 Ianuarie 1859.
După numeroase prezentări de succes, realizate în anii trecuți în orașe precum Londra, Viena, New York, Moscova, Abu Dhabi sau Shanghai, „Flori de ie” – unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri naționale, ce promovează tradiția, arta și valorile românești în lume – începe anul 2017 adăugând o primă filă de poveste, de la Iași.
Evenimentul are ca scop promovarea portului tradițional românesc, prin expunerea unor costume populare din colecția „Flori de ie”, în cadrul unei prezentări unice de ii românești. Prezentarea va fi realizată în parteneriat cu Brândușa Bordeianu, make-up artist.
Colecția „Flori de ie” cuprinde peste 150 de costume tradiționale românești, modele unicat, cu broderii deosebite, din fir de mătase, bumbac sau metalic.
( Raluca Daria Diaconiuc, corespondent Radio Iasi/ Galerie foto Raluca Daria Diaconiuc)