Ascultă Radio România Iași Live

Kovesi: Există presiuni externe şi presiuni interne asupra procurorilor DNA

Publicat de gabrielarotaru, 10 aprilie 2016, 10:07 / actualizat: 10 aprilie 2016, 11:46

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat că asupra procurorilor anticorupţie se exercită atât presiuni externe, venite din partea unora dintre cei anchetaţi, cât şi presiuni interne, determinate de termenele care trebuie să fie respectate.

Presiuni externe ar fi şi declaraţiile publice care se fac. Aţi văzut, de foarte multe ori persoane pe care le cercetăm, cu funcţii importante, cum comentează chiar şi despre viaţa personală sau despre persoana unui procuror care-i investighează. Am văzut de foarte multe ori situaţii când persoane pe care le-am cercetat, după ce au ieşit din DNA, s-au dus într-un studio de televiziune, au comentat dosarul public, iar procurorii DNA nu pot sa aibă o reacţie, pentru că noi nu putem comenta public dosarele. (…) Apoi există presiune internă, a termenelor, atunci când institui o măsura preventivă, a reţinerii, spre exemplu, în câteva ore trebuie să finalizezi dosarul, să întocmeşti referat de arestare, să administrezi probe. Este şi aceasta o presiune pentru un procuror, dar cred că niciodată nu aţi văzut un procuror DNA să se plângă‘, a declarat Kovesi la Pro TV.

În opinia sa, cel mai important lucru este că procurorii anticorupţie reuşesc să facă faţă presiunilor de orice natură.

Ce este foarte important este că procurorii din DNA au suficientă maturitate profesională, sunt curajoşi şi nu se lasă intimidaţi nici de aceste presiuni, nici de plângerile pe care avocaţii sau alte persoane cercetate le fac la Inspecţia Judiciară sau în altă parte. Pur şi simplu sunt oameni care cred în ceea ce fac, care respectă legea şi îşi fac datoria‘, a mai spus Laura Codruţa Kovesi. (agerpres/ FOTO puterea.ro)

Etichete:
Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:55

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău

Trei cutremure cu magnitudinea cuprinsă între 2,8 şi 3,2 s-au produs marţi dimineaţa în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea,...

Trei cutremure s-au produs în această dimineaţă în Vrancea şi Buzău
Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional marți, 25 februarie 2025, 07:06

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate mâine la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare vor fi chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:22

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ

Proiectul de lege care ar fi permis folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ, aseară, din partea Comisiei pentru sănătate...

Proiectul de lege privind folosirea canabisului în scop medicinal a primit aviz negativ
Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional marți, 25 februarie 2025, 06:12

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală în care medicii vor trata şi preveni consumul de droguri....

Peste 40 de spitale din întreaga ţară vor avea centre de sănătate mintală
Naţional luni, 24 februarie 2025, 19:41

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan

Partidele parlamentare sunt chemate miercuri la consultări cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan, pentru a pregăti poziţia ţării noastre la...

Partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele interimar Ilie Bolojan
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:46

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 24-02-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 24 februarie,...

METEO: Prognoză specială pentru regiunea Moldovei
Naţional luni, 24 februarie 2025, 10:26

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere

Iubirea nu înseamnă control. Iubirea nu înseamnă violenţă. Iubirea nu înseamnă exploatare – este mesajul publicat de Agenţia...

Numărul de victime racolate prin metoda „loverboy”, în creştere
Naţional luni, 24 februarie 2025, 08:31

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online. De data aceasta, infractorii se folosesc de mesaje trimise pe WhatsApp, pe telefonul...

A apărut o nouă metodă de înşelăciune în mediul online