Ascultă Radio România Iași Live

La sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York va fi arborat, în premieră, drapelul Palestinei

Publicat de , 30 septembrie 2015, 11:31

Drapelul palestinian va fi arborat, astăzi, pentru prima dată la sediul ONU din New York, un eveniment cu puternică încărcătură simbolică menit să marcheze o nouă etapă către un stat independent, perspectivă care pare însă destul de îndepărtată, după cum notează France Presse.

Drapelul palestinian, având culorile roşu, negru, alb şi verde, va fi ridicat la ora 13:00 (17:00 GMT) pe frontonul instituţiei internaţionale, alături de cele ale celor 193 de state membre ale ONU şi de cel al Vaticanului, care, ca şi Palestina, este stat nemembru cu statut de observator.

‘Va fi o zi de emoţie şi de mândrie. Vom ridica drapelul nostru într-un gest paşnic care va aminti tuturor că dreptatea şi independenţa sunt posibile la capătul drumului’, a scris liderul palestinian Mahmud Abbas, într-un articol publicat de Huffington Post în ajunul ceremoniei de astăzi.

Dar ‘Naţiunile Unite trebuie să ne dea mai multă speranţă’, a subliniat el, adăugând că problema palestiniană este ‘cea mai veche’ de la fondarea ONU acum 70 de ani. ‘A venit timpul ca statul Palestina să-şi primească independenţa, să fie rezolvat paşnic conflictul israeliano-palestinian, aşa cum a fost promis cu mult timp în urmă’, a mai scris liderul palestinian.

Mahmud Abbas va fi prezent la ceremonia de arborare a drapelului palestinian, care va avea loc imediat după ce el îşi va ţine discursul în faţa Adunării Generale a ONU, în cadrul căruia va solicita o remobilizare a comunităţii internaţionale în problema palestiniană.

Această ceremonie are loc însă în contextul în care situaţia este cât se poate de sumbră – procesul de pace dintre Israel şi palestinieni este întrerupt de la eşecul din primăvara anului 2014 al medierii americane, Fâşia Gaza este un butoi cu pulbere, tensiunile se acumulează în Cisiordania ocupată, în timp ce, la Ierusalim, Esplanada Moscheilor, loc sfânt deopotrivă pentru musulmani şi evrei, este de mai multe săptămâni teren de confruntări între palestinieni şi poliţişti israelieni.

Soluţia avansată de comunitatea internaţională – două state, unul israelian şi unul palestinian, care să convieţuiască în pace şi securitate – pare o himeră.

Pe de altă parte, în discuţiile internaţionale rezolvarea conflictului israeliano-palestinian a căzut în plan secundar, prioritatea fiind acum lupta împotriva Statului Islamic, grupare jihadistă considerată ameninţarea mondială numărul unu.

Cu toate acestea, arborarea drapelului palestinian va constitui un eveniment cu puternică încărcătură simbolică, la fel şi dezbaterile şi voturile din mai multe parlamente europene, din 2015, în favoarea recunoaşterii statului palestinian.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi zeci de oficiali străini urmează să asiste la ceremonie. Unele state nu vor avea însă reprezentanţi, dat fiind că rezoluţia din 10 septembrie prin care a fost aprobată arborarea drapelului palestinian la ONU a primit opt voturi negative şi 45 de abţineri. SUA şi Israel au votat împotrivă, la fel şi Canada şi Australia. Franţa, Rusia şi China au votat pentru. Marea Britanie şi Germania s-au abţinut.

Rezoluţia a constituit o nouă etapă după votul istoric din noiembrie 2012 în Adunarea Generală a ONU, când palestinienii au obţinut statutul de observator nemembru al Naţiunilor Unite. Întărit de acest statut, statul Palestina s-a alăturat mai multor agenţii internaţionale, precum şi Curţii Penale Internaţionale, chiar dacă nu este stat cu drepturi depline la ONU, deşi el este recunoscut de peste 130 de ţări. (agerpres/FOTO adevărul.ro)

Etichete:
Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 10:57

Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă

Sute de oameni s-au prezentat la port în Santorini la primele ore ale dimineţii de marţi pentru a se îmbarca pe un feribot şi a ajunge în...

Santorini – Sute de oameni au părăsit insula la primele ore ale dimineţii din cauza activităţii seismice din zonă
Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 09:25

Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian

Republica Moldova a denunţat aseară intrarea unei drone în spaţiul său aerian şi afirmă că discută cu aliaţii despre modalităţi de...

Republica Moldova a denunţat intrarea unei drone în spaţiul său aerian
Statele Unite suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile
Internaţional marți, 4 februarie 2025, 06:30

Statele Unite suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile

Statele Unite au suspendat luni impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile, a anunţat premierul canadian Justin Trudeau după o convorbire...

Statele Unite suspendă impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile
Canada va impune de marţi taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune
Internaţional duminică, 2 februarie 2025, 05:56

Canada va impune de marţi taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune

Canada va impune taxe vamale asupra produselor americane ca represalii la cele anunţate anterior de preşedintele american, a declarat sâmbătă...

Canada va impune de marţi taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune
Internaţional duminică, 2 februarie 2025, 05:22

Franţa: Guvernul îşi asumă din nou riscul unei moţiuni de cenzură în privinţa bugetului

Premierul francez, François Bayrou, şi-a anunţat sâmbătă decizia de a folosi articolul 49.3 din Constituţie pentru ca Adunarea Naţională să...

Franţa: Guvernul îşi asumă din nou riscul unei moţiuni de cenzură în privinţa bugetului
Internaţional sâmbătă, 1 februarie 2025, 14:45

SUA: Un avion de transport medical cu şase persoane la bord s-a prăbuşit în Philadelphia

UPDATE – Numărul persoanelor confirmate decedate în accidentul aviatic de vineri din Philadelphia a crescut la şapte. Ultima persoană...

SUA: Un avion de transport medical cu şase persoane la bord s-a prăbuşit în Philadelphia
Internaţional sâmbătă, 1 februarie 2025, 12:13

Furtul artefactelor româneşti: Cei trei suspecţi rămân în arest preventiv încă două săptămâni

Cei trei suspecţi care au fost arestaţi în legătură cu furtul artefactelor româneşti de la muzeul Drents din oraşul Assen (nordul Olandei...

Furtul artefactelor româneşti: Cei trei suspecţi rămân în arest preventiv încă două săptămâni
Internaţional sâmbătă, 1 februarie 2025, 09:29

Republica Moldova livrează primele 3 milioane de metri cubi de gaze în Transnistria, anunţă Moldovagaz

Compania mixtă moldo-rusă Moldovagaz a livrat sâmbătă primul volum de 3 milioane de metri cubi de gaze naturale către regiunea separatistă...

Republica Moldova livrează primele 3 milioane de metri cubi de gaze în Transnistria, anunţă Moldovagaz