Marian Munteanu a semnat adeziunea la PNL
Publicat de gabrielarotaru, 15 aprilie 2016, 16:32
Marian Munteanu a semnat adeziunea la PNL, iar documentul va fi validat astăzi, a anunţat la o conferinţă de presă vicepreşedintele liberal Cezar Preda.
El a precizat că organizaţia Bucureşti a decis ca Teodor Atanasiu să fie coordonatorul campaniei electorale a lui Marian Munteanu.
Acesta a fost desemnat cu două zile în urmă candidatul PNL pentru Primăria Generală a capitalei, după retragerea din cursă a lui Ludovic Orban, care este inculpat într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie. (rador/ FOTO ziuanews.ro)