A murit compozitorul Marcel Dragomir
Publicat de Lucian Bălănuţă, 9 martie 2015, 12:39
Compozitorul Marcel Dragomir a încetat din viaţă noaptea trecută, la 70 de ani.
A debutat la Radio în anul 1972 cu melodia „N-aştepta”, interpretată de Aurelian Andreescu, a compus cu mare succes pentru Angela Similea, Mirabela Dauer, Corina Chiriac, Mihaela Runceanu sau Aura Urziceanu.
Marcel Dragomir a câştigat numeroase premii în concursuri naţionale şi internaţionale, iar între anii 1984 – 1994 a lucrat ca redactor muzical la secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române.
(Radio Iași/ FOTO topromanesc.ro)