Agenda zilei de 24 februarie 2017
Publicat de , 24 februarie 2017, 08:20
Agenda zilei de 24 februarie 2017
– Uniunea Europeană
* Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează dezbaterea „BREXIT: situația curentă și perspective de viitor” – ora 10:00, la sediul din Strada Vasile Lascăr, nr. 31, etajul 1, sala Nicolae Titulescu. Participă, în calitate de vorbitori, Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European (S&D), Marian-Jean Marinescu, deputat în Parlamentului European (PPE), Leonard Orban, consilier prezidențial, Ana Birchall, ministru delegat pentru afaceri europene, Adam Sambrook, şef-adjunct de misiune, Ambasada Marii Britanii la București, iar discuţiile vor fi moderate de Ion M. Ioniță, jurnalist
– Ministere
* Arad: Ministrul sănătăţii, Florin Bodog participă la conferinţa de presă cu tema „Asistenţa maternală şi a copilului în Arad” organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad – ora 11:00, în Campusul universitar „Vasile Goldiş”
* Târgu Mureș: În cadrul Adunării Generale a Crescătorilor de Bovine din România, Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale susţine o conferință de presă în care va prezenta detalii privind actele normative aprobate în şedința de Guvern de joi, 23 februarie – ora 13:00, la Palatul Administrativ din municipiu
– Apărare, Interne
* Ministerul Apărării Naţionale organizează, în zilele de 23 și 24 februarie, cu sprijinul unor instituții civile de învățământ din Capitală, evenimentul „O altfel de lecție de istorie!”, proiect ce se înscrie în seria manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primul Război Mondial (1916 – 1919). Programul acţiunilor:
- Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, sector 6 – ora 8:30
- Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu”, sector 1 – ora 10:00
- Liceul Tehnologic „Theodor Pallady”, sector 3 – ora 10:00
- Şcoala Centrală Bucureşti, sector 2 – ora 12:00
- Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, sector 5 – ora 12:00
* Brăila: Manifestări prilejuite de aniversarea a 151 de ani de la înfiinţarea Batalionului 72 Geniu „Matei Basarab” din Brăila, unitate reprezentativă a Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”: la sediul batalionului vor avea loc depuneri de coroane la monumentele eroilor pontonieri din incinta unităţii şi oficierea unui ceremonial militar-religios
– Partide
* Alba Iulia: Inaugurarea biroului parlamentar al deputatului Florin Roman – ora 12:00, la sediul PNL, Str. Nicolae Titulescu
* Bistriţa: Conferinţă de presă organizată de PSD Bistriţa-Năsăud – ora 12:00
* Bistriţa: Conferinţă de presă organizată de PMP Bistriţa-Năsăud – ora 11:30
* Târgu Mureş: Alegerea noului preşedinte al organizaţiei UDMR Mureş – ora 15:00, Sala mare a Palatului Culturii
* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de PNL Timiş – ora 12:00
* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de USR Timiş – ora 14:00
– Culte, Biserică
* Iaşi: Ateneul din municipiu și Seminarul Teologic „Vasile cel Mare” Iași, în colaborare cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Inspectoratul Școlar Iași și Ministerul Educației organizează prima ediție a Concursului Național de Muzică Psaltică (faza zonală) – Coruri ale seminariilor teologice din Moldova – ora 10:30, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași. Printre partenerii media: Radio România Iaşi
– Administraţie
* Fălticeni: Primăria Municipiului Fălticeni şi operatorul local de salubritate GOSCOM organizează o campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice – în punctele de colectare a deşeurilor menajere, iar populaţia care locuieşte la case, le poate scoate în faţa casei
* Hunedoara: Cu ocazia sărbătorii Dragobetelui, primarul municipiului, Dan Bobouţanu, va oficia „căsătorii de probă” – ora 13:00, în Capela Castelului Corvinilor
* Reşiţa: Instituţia Prefectului Judeţului Caraş-Severin organizează o videoconferinţă cu primăriile din judeţ – ora 11:00
* Satu Mare: Şedinţă cu primarii şi directorii de şcoli privind reglementarea din punct de vedere a siguranţei la incendiu a localurilor şcolilor şi instituţiilor – ora 10:00,la Sala Mare de şedinţe a Palatului Administrativ
* Tulcea: Şedinţa Consiliului Judeţean Tulcea – ora 10:00
– Juridic
* Arad: Tribunalul Arad împreună cu Universitatea Babeş Bolyai Cluj Napoca organizează o conferinţă de pregătire profesională pe teme de drept civil şi drept procesual civil – ora 10:00, în Sala festivă a Tribunalului
* Slatina: Conferinţă de presă organizată de Tribunalul Olt cu prilejul prezentării bilanţului activităţii instanţei în anul 2016 – ora 10:00, la Tribunalul Olt, Str. Mânăstirii, nr. 2
– Organizaţii
* „Migraţie & radicalizarea naţionalismului demografic în Europa de Est”, dezbatere organizată de Fundaţia Friedrich-Ebert – ora 15:00, la Tech Hub Bucharest, Str. Nicolae Filipescu nr. 39-41, parter. Invitat sociologul, Attila Melegh
– Social
* Tulcea: Conferinţă de presă organizată de Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială Tulcea – ora 10:00
– Economic
* Conferinţa Anuală privind metodele alternative de soluţionare a litigiilor pentru consumatorul de servicii financiare – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Sala „Mihai Viteazul”
* Elite Business Women continuă sesiunile de networking & antreprenoriat marca Elite, cu a XVIII-a ediție a evenimentului Elite Business Club – ora 9:30, la Grand Hotel Continental
* Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA organizează primul workshop în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor, acţiunea 1.2.3, parteneriate pentru transfer de cunoştinţe – ora 10:00, la sediul INCDIE ICPE-CA din Splaiul Unirii nr. 313, corp J, etaj 3, sala de conferinţe
* Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR) organizează dezbaterea „Riscul biologic al expunerii la radiaţii electromagnetice ale sistemelor de comunicaţii mobile” – ora 10:00, la sediul AGIR, Calea Victoriei nr. 118
* Câmpina, jud. Prahova: Cea de-a XII-a ediţie a Târgului Mierii organizate de către Asociaţia Apicolă Valea Prahovei – ora 11:00, la Casa Tineretului Câmpina (24 – 26 feb.)
* Cluj-Napoca: Târgul de Turism „Touristica” – ora 10:00, la Polus Center Cluj, Str. Avram Iancu nr. 492-500 (24-26 feb.)
– Medicină, Sănătate
* Conferinţa Naţională „Prevenţie 360° + 5”, organizată de Colegiului Farmaciştilor din România şi Colegiului Medicilor din România (23 – 24 feb.) – ora 9:00, la Hotel Pullman, World Trade Center, Sala New York
* Are loc a VI-a ediție a Congresului Național „Bolile Cronice Netransmisibile” (24 – 25 feb.) care va pune accentul pe „Medicina 4P”: Predicție, Prevenție, Personalizare, Participare – la Hotel Crowne Plaza
– Învăţământ
* Lansarea celei de-a X-a ediţie a concursului „5 licee 5 muzee”, organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al Inspectoratului Şcolar al Capitalei – ora 11:00, la Colegiul Naţional „Ion Creangă”, Str. Cuza Vodă nr. 51. Un număr de 250 de liceeni vor vizita în mod gratuit cinci muzee bucureştene, fiind provocaţi şi la un concurs online de cultură generală. În etapa aniversară a proiectului, ce se va desfăşura în perioada februarie – iunie 2017, vor fi implicaţi elevi de la Şcoala Centrală, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, Colegiul Naţional „Elena Cuza” şi Colegiul Naţional „Ion Creangă”
* Profesorul Adam Ledgeway, de la Universitatea Cambridge, va susţine în zilele de 23 – 24 februarie, două prelegeri în cadrul Conferinţelor Centrului de Lingvistică Teoretică şi Aplicată, organizate de Institutul de Cercetări al Universităţii din Bucureşti (ICUB) şi Departamentul de Lingvistică al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti. Astăzi va susţine, conferinţa cu tema „Word order and V2 in late Latin” – ora 11:00, în sala de consiliu a Facultăţii de Litere, Strada Edgar Quinet, Nr. 5 – 7
* „Bucharest School Fest 2017” – eveniment dedicat sectorului educațional particular, bucureștean – ora 12:00, în Băneasa Shopping City, Galeria Comercială Feeria
* Uniunea Națională a Studenților din România organizează „Gala de Zece” – ora 15:00, la Palatul Parlamentului, Sala Rosetti
– Istorie
* Chişinău: Lansarea celui de-al treilea volum „Istoria comunismului din România. Documente Nicolae Ceauşescu (1972-1975)”, publicat recent la Editura Polirom, în ediţie cartonată – ora 13:00, la Facultatea de Istorie şi Filosofie, din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, Str. Alexei Mateevici, nr. 60, et. 5, sala 535. Vor lua cuvântul: Igor Caşu, Dorin Dobrincu, Armand Goşu şi Anatol Ţăranu
– Cultură
* Concert susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului William Kunhardt, cu participarea soliştilor Răzvan Popovici – violă şi Thorsten Johanns – clarinet – ora 19:00, la Sala Radio
* Centrul European Cultural şi de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” alături de Primăria Sectorului 4, organizează Spectacolul de Dragobete – ora 16:00, în incinta Sun Plaza. Invitatul special este Lora, iar la finalul evenimentului va avea loc o tombolă pentru premierea participanţilor
* Muzeul Naţional Cotroceni organizează Sărbătoarea Dragobetelui la Palat, printr-un turu clasic de vizitare şi expoziţia „Semne din lada cu zestre”, a artistului plastic Vasile Pop Negreşteanu
* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează vernisajul expoziţiei permanente „În apropierea sfinţilor – frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani” – ora 17:30, în Corpul Lapidarium al Casei Filipescu – Cesianu, Calea Victoriei nr. 151. Curatorii expoziţiei sunt Grina-Mihaela Rafailă şi Cezar Petre Buiumaci, muzeografi în cadrul Biroului de Istorie Bucureşteană al Muzeului Municipiului Bucureşti
* Primăria Municipiului Bucureşti, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, organizează în perioada 24 februarie – 8 martie, la esplanada cu statui din Piaţa Universităţii, „Târgul de mărţisor”, dar şi o serie de concerte şi spectacole (24 – 26 feb.). Programul de sărbătoare începe cu melodii din muzica autentică românească, interpretate de artişti din România, în acompaniamentul Orchestrei Naţionale Valahia, condusă de maestrul dirijor Marius Zorilă – ora 17:30
* Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, împreună cu Teatrul de Comedie, organizează un eveniment cultural unicat dedicat Zilei de Dragobete, „Dragobete de poezie şi blues” – ora 18:00, în Sala Studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti, Str. Sf. Dumitru nr. 2. Invitatul de onoare al serii este academicianul Mihai Șora, iar maestrul Mircea Tiberian va rezona cu poezia, la pian, în ritm de blues şi jazz
* Primăria sectorului 6, prin Centrul Cultural European sector 6, organizează de Dragobete, sărbătoarea românească a dragostei – ora 18:30. Trupa românească Vunk va concerta de Dragobete pe Patinoarul Drumul Taberei
* Cu ocazia sărbătorii de Dragobete are loc spectacolul „Cearcănul de lângă soare”, o călătorie în adâncurile creaţiei populare româneşti prin intermediul poeziei şi muzicii de inspiraţie folclorică şi vizitarea expoziţiei „Muzeul vârstelor – povestea fiecaruia dintre noi, de la copilărie la senectute” – ora 19:00, în mansarda Casei Filipescu – Cesianu, Calea Victoriei nr. 151
* Teatrul Evreiesc de Stat prezintă premiera spectacolului „Şofer/Pictor”, de Hillel Mittelpunkt, traducerea Lucian Iftime, regia Alexandru Dabija ( 24 – 26 feb.) – ora 19:00, la Teatrul Evreiesc de Stat
* Lansarea discului „Béla Bartók`s Six Romanian Dances” – ora 19:00, la Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti. Pianistul din Ungaria, OLÁH Dezső, va interpreta piesa ”Şase dansuri româneşti” compusă de Béla BARTÓK în 1915, într-o transcripţie jazzistică inedită
* Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează sărbătoarea tinereţii şi a iubirii la români – Dragobetele, eveniment ce face parte din programul cultural „Sărbătorile Tinereţii” (24 – 26 feb.)
* Concertul „Iubirea schimbă tot”, susţinut de Andra – ora 20:00, la Sala Palatului (24 – 25 feb.)
* Concert susţinut de Speak Floyd, trupa românească tribut Pink Floyd – ora 22:30, la Hard Rock Café, Șos. Kiseleff nr. 32
* Bacău: Concert Holograf „Deschide-mi inima!” – ora 19:30, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, Str. Vasile Alecsandri nr. 39 Bis
* Bistriţa: Vernisajul expoziţiei de arte plastice „Alb roşu”, de Raluca Ana Moldovan – ora 17:00, la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud
* Bistriţa: Deschiderea Târgului de Dragobete şi Mărţişor – ora 13:00
* Cluj-Napoca: Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează Târgul Tradițional de Mărțișor – eveniment la care vor participa peste 20 de expozanți, atât meșteșugari și artizani, cât și artiști plastici din toată Transilvania – ora 10:00, în curtea Palatului Reduta, Str. Memorandumului nr. 21 (24 feb. – 1 mar.)
* Cluj-Napoca: „Design de Mărțișor” – primul târg de design de anul acesta – ora18:00, la Casa TIFF, Str. Universității nr. 6 (24 – 26 feb.)
* Constanţa: Muzeul de Artă Constanţa găzduieşte cel de-al doilea atelier din cadrul proiectului „Da’De Ce (nu) îmi iubesc țara?”, proiect pe care îl implementează în parteneriat cu Asociația Da’DeCe din Bucureşti – promotorul de proiect -, Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti şi Muzeul de Artă din Cluj – ora 9:00. Evenimentul face parte din proiectul „Da’De Ce (nu) îmi iubesc țara?” și este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional
* Craiova: Vernisajul expoziției de grafică și pictură “Arta și opera soresciană”, cuprinzând lucrări ale elevilor Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, inspirate din opera scriitorului – ora 13:00, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în Salonul Medieval. Manifestarea, prilejuită de împlinirea a 81 de ani de la nașterea acestuia, va fi urmată, de la ora 14:00, de un concurs de recitări pentru elevi, intitulat „Din creația poetului Marin Sorescu”. Invitați speciali: scriitorii George Sorescu – fratele lui Marin Sorescu și Tudor Nedelcea
* Deva: Spectacol multimedia în cadrul turneului #GRINGOTRONIC# susţinut de AG Weinberger – ora 19:00, la Teatrul de Artă, Str. 1 Decembrie nr. 15
* Piatra Neamţ: Cea de a XXIX-a ediţie a Festivalului-concurs de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului”. Preselecţia naţională va avea loc în perioada 24 februarie – 1 martie, pentru ca etapa finală să se desfăşoare în perioada 24 – 26 martie
* Piatra Neamţ: O nouă ediţie a Târgului de mărţişor, aflat anul acesta sub sloganul „Un Cadou Autentic de Mărţişor” (24 feb. – 8 martie). Deschiderea oficială va avea loc de la ora 11:00, la Shopping City. De Dragobete, clasa de actorie a Şcolii Populare de Arte din municipiu prezintă spectacolul „Clovnul salvator”, după „Oraşul fără iubire”, de Lev Ustinov – ora 18:00
* Ploieşti: Casa de Cultură ‘Ion Luca Caragiale’ a municipiului organizează cu ocazia sărbătorii de Dragobete, prelegerea „Iubiri de primăvară, între Valentine’s Day şi Dragobete”, susţinută de etnologul Luminiţa Tucă – ora 13:00, la Colegiul Naţional ‘Alexandru Ioan Cuza’ Ploieşti
* Rădăuţi: Expoziţia retrospectivă „Bucovina – Trecut, prezent și viitor”, o selecţie din lucrările realizate de artiștii plastici participanţi la cele XI ediţii ale Taberei Internaţionale de Pictură „Bucovina – Trecut, prezent și viitor” – ora 15:00, la Galeria de Artă
* Râmnicu Vâlcea: Spectacolul aniversar „Începui dragoste nouă”: Mariana Ionescu-Căpitănescu și Văru’ Săndel – 25 de ani de carieră – ora 19:00, în Sala Sporturilor „Traian”
* Timişoara: Premiera spectacolului de balet ”Șeherezada”, pe muzica compozitorul rus Nikolai Rimski-Korsakov – ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara
* Târgovişte: Cu ocazia Zilei de Dragobete, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu” Dâmboviţa organizează evenimentul „Despre dragoste şi alte sentimente” – ora 12:30, la sala de conferinţe a bibliotecii, Str. Stelea nr. 2
* New York: Are loc concertul susţinut de „Elena Mîndru Quartet”, eveniment susţinut de Institutul Cultural Român de la New York – la clubul de jazz, Lantern Hall
* Paris: Cea de-a 42-a ediţie a galei de decernare a Premiilor César, considerate echivalentul Oscarului în cinematografia franceză, la care filmul „Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu, şi lungmetrajul „Toni Erdmann”, cu participare românească, în regia lui Maren Ade, au fost nominalizate în categoria „Cel mai bun film străin”. Această a 42-a ediţie a Premiilor va omagia întreaga carieră a actorului francez Jean Paul Belmondo, în vârstă de 83 de ani
– Sport
* Activităţi de presă organizate de FC Dinamo Bucureşti înaintea partidei cu CS U Craiova – la sala de evenimente de la Stadionul Dinamo:
- conferinţă de presă a antrenorului Cosmin Contra – ora 10:30
- declaraţii Vytautas Cerniauskas, Dan Nistor – ora 10:45
* Activităţi de presă organizate de FC Steaua Bucureşti înaintea partidei cu CS Gaz Metan Mediaş – la Baza Sportivă Steaua Bucureşti, Şos. Berceni, nr. 106:
- conferinţă de presă – ora 11:15
- antrenament deschis presei 15 minute – ora 11:30
* Braşov: În Liga MOL la hochei pe gheaţă are loc meciul al şaselea din play-off între ASC Corona Braşov şi Debreceni HK – ora 18:30, Patinoarul Olimpic
* Cluj-Napoca: partida de handbal masculin din cadrul Diviziei Naţionale ‘A’ dintre echipele C.S. ‘Universitatea’ Cluj-Napoca şi C.S. ‘Minaur’ Baia-Mare – ora 18:00, în Sala Sporturilor ‘Horia Demian’ din municipiu
* Galaţi: În perioada 24 – 26 februarie se desfăşoară expoziţia ce cuprinde o parte din simbolurile gloriei de altădată a echipei de fotbal Oţelul – la Hotelul Galaţi din municipiu
* Iaşi: Se joacă un meci din etapa a 21-a a Ligii Naţionale de baschet feminin – Grupa 7-10: CS Politehnica Naţional Iaşi – Univ. Goldiş ICIM Arad – ora 18:30, Sala Sporturilor
* Mioveni, jud.Argeş: Are loc un meci din etapa a 22-a a Ligii a II-a de fotbal: CS Mioveni – AFC Dunărea 2005 Călăraşi – ora 18:00, Stadion Orăşenesc
* Târgu Mureş: Se dispută primul meci din etapa a 25-a a Ligii I de fotbal: ASA Târgu Mureş – FC Voluntari – ora 20:30, la Stadion ‘Trans-Sil’
* Canada: Pugiliștii Lucian Bute şi columbianul Eleider Alvarez vor boxa într-o gală ce va avea loc la Videotron Centre din Quebec City – ora 22:00 (ora locală), sâmbătă, de la ora 5:00 (ora României)
– Diverse
* Institutul Geologic al României organizează de la ora 10:00, la Muzeul Naţional de Geologie o nouă ediţie a evenimentului „Târgul de Mărţişor” (24 feb. – 5 mar.). Expozanţii prezintă flori de mină, geode, cristale, pietre preţioase şi semipreţioase
* Romfilatelia introduce în circulație o serie de mărci poștale dedicate comunicării și relaționării sociale, numite „Postcrossing”, disponibile în magazinele din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, precum şi în Magazinul Online http://romfilatelia.ro/store/
* Băile Balvanyos, jud. Covasna: Festivalul Internaţional de Pomana Porcului (24 – 26 feb.) ediţia a XII-a – în curtea Complexului Cetate Balvanyos
* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de designerul Cătălin Botezatu, care va participa cu o prezentare de modă la Balul Operei Vox (27 feb.) – ora 17:00, la Restaurantul Astoria
* Reşiţa: Cupa Mărţişorului pentru persoanele vârstnice, la şah şi table – ora 10:00