Agenda zilei de 4 mai 2017
Publicat de , 4 mai 2017, 08:52
Agenda zilei de 4 mai 2017
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 9:00 – Comisia pentru afaceri europene
- ora 10:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – nivel P1, sala Dimitrie Cantemir
- ora 10:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 4, sala 4044
- ora 10:30 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044
* Comisia pentru Afaceri Europene, împreună cu Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative – Secţiunea România (FICE România) şi Asociaţia Directorilor Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – AD-DGASPC, organizează seminarul cu participare internaţională pe tema „Managementul strategic şi operativ în protecţia socială a copilului. Monitorizare, evaluare, eficientizare” – ora 10:00, la Palatul Parlamentului, sala „Avram Iancu”. La eveniment vor participa oameni politici preocupaţi de domeniul protecţiei sociale a copilului, alături de Hermann Radler – președintele FICE International, Toma Mareș – președinte FICE România, Valerian-Sorin Chirilă – președinte Asociației Directorilor – DGASPC şi alţi specialişti şi experţi în educarea şi creşterea copiilor şi tinerilor în centrele rezidenţiale
– Camera Deputaţilor
* Activităţi în Comisiile parlamentare:
- Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
* Deputaţii USR Dan Barna, Cristian Ghinea, Silviu Dehelean și senatorii George Dirca, Mihai Goțiu, Florina Presada și Silvia Dinică susţin o conferinţă de presă – ora 12:00, la biroul liderului Grupului USR, nivel 1M. Temele abordate vizează Legea Grațierii, distrugerea cercetării de către ministrul Șerban Valeca, propunerile parlamentarilor USR pentru înființarea unor comisii speciale precum și câteva propuneri legislative in ceea ce privește sistemul energetic al Bucureștiului
* Târgu Mureş: Deputatul UDMR, Csép Éva Andrea, unul din inițiatorii proiectului, va prezenta pachetul de propuneri al Uniunii privind combaterea violenței împotriva femeii – ora 11:00, la Cafeneaua Loren’s, Str. Bărăganului nr. 5
– Guvern
* Ierusalim: Prim-ministrul Sorin Grindeanu se află într-o vizită oficială în Israel, în cadrul căreia va fi însoţit de ministrul economiei, Mihai Tudose, ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, președintele Grupului parlamentar de prietenie româno-israelian, Gabriel Vlase şi secretarul de stat pentru afaceri bilaterale globale, Monica Gheorghiță. Din program:
- ora 9:00 – vizită la Muzeul Memorialul Martirilor și Eroilor Holocaustului, „Yad Vashem”: sosirea delegației, la Sala Numelor (în interiorul Muzeului), depunerea coroanei de flori și semnarea în „Cartea de Onoare”. La finalul vizitei la muzeu, prim-ministrul Sorin Grindeanu va susține scurte declarații de presă
- ora 11:15 – primirea prim-ministrului Sorin Grindeanu de către președintele statului Israel, Reuven Rivlin – la reședința prezidențială „Beit Hanassi”
- ora 12:20 – declarații comune de presă cu premierul statului Israel, Benjamin Netanyahu. Semnarea documentelor comune: „Declarația de intenție privind reducerea tarifelor internaționale de roaming, între Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale din România și Ministerul Comunicațiilor din Statul Israel” şi „Declarația de cooperare între Ministerul Economiei din România și Ministerul Economiei și Industriei din Israel” – la sediul Guvernului
- ora 12:40 – întrevedere tête-à-tête a celor doi prim-miniștri
- ora 13:00 – dejun oferit de premierul statului Israel, Benjamin Netanyahu
- ora 16:30 – întrevederea prim-ministrului Sorin Grindeanu cu Theophilos al III-lea, Patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului – la Palatul Patriarhiei
- ora 18:10 – întâlnirea prim-ministrului Sorin Grindeanu cu arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române la Locurile Sfinte – la Biserica românească din Ierusalim
- ora 19:00 – întrevedere cu Secretarul General al World Jewish Restitution Organization, ambasador Colette Avital – la Hotel King David
- ora 19:30 – întâlnire cu reprezentanții comunității israelienilor originari din România – la Hotel King David
- ora 21:30 – întrevederea prim-ministrului Sorin Grindeanu cu Avigdor Lieberman, ministrul israelian al apărării – la Hotel King David
– Ministere
* Are loc conferința la nivel înalt „Summit-ul Bunei Guvernări – Transformarea politicilor eșuate într-o guvernare de succes”, eveniment dedicat provocărilor actuale la adresa bunei guvernări în context global, organizat de think-tank-ul Strategikon – ora 9:15, la Sheraton Bucharest Hotel, sala Platinum Ballroom, Calea Dorobanţilor nr. 5-7. Evenimentul este deschis de Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedintele Parlamentului European şi preşedinte al think-tank-ului Strategikon. Printre vorbitori se numără: Generalul David Petraeus – fost Director al CIA, Generalul Philip Breedlove – fostul Comandant general al Forțelor Armate Unite ale NATO în Europa, Shaukat Aziz – fost Prim-Ministru al Pakistanului, Kurt Volker – fost Reprezentant Permanent al SUA la NATO, Robert Salisbury – fost Lider al Camerei Lorzilor, Yousef Al Otaiba – Ambasador al Emiratelor Arabe Unite în SUA, Generalul David Richards – fostul Şef al Statului Major General al Forțelor Armate britanice, Anthony Scaramucci – antreprenor și bancher, fost consilier în campania prezidențială a lui Donald Trump, Sergey Rogov – Director al Institutului pentru Studii Americane și Canadiene şi Rola Dashti – fost Ministru pentru Planificare și Dezvoltare în Kuweit (4 – 5 mai)
* Întrevederea secretarului de stat din cadrul MAE, Victor Micula, cu Secretarul General al Cartei Internaționale a Energiei, Urban Rusnák – ora 10:00, la sediul MAE
* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a ministrului de stat pentru afaceri europene din MAE federal german, Michael Roth – ora 10:00, la sediul MAE
* Evenimentul aniversar „25 de ani de la semnarea Tratatului dintre România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa”, organizat de Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-German, la care participă secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba – ora 15:00, la Palatul Parlamentului, intrarea A 3, S2, dinspre Parcul Izvor
* Jud. Dâmboviţa: La invitația președintelui PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțutianu-secretarul Biroului Permanent al Senatului și președintele Comisiei Parlamentare de Control al SRI, ministrul educației naționale, Pavel Năstase, efectuează o vizită de lucru în județ. Din program:
- ora 9:00 – Vizită la Primăria Corbii Mari
- ora 9:00 – Vizită la Grădinița Petreşti
- ora 9:20 – Vizită la Școala Nr.2 Grozăvești (lucrări în derulare prin fonduri de la Banca Mondială de Investiții)
- ora 10:00 – Vizită la Grădinița Românești (lucrări în curs, derulate prin fonduri norvegiene)
- ora 10:20 – Vizită la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi
- ora 11:30 – Vizită de lucru la Grădinița Nr.9 și 16 și la Palatul Copiilor Târgoviște
- ora 12:30 – Vizită de lucru în Campusul Universitar Târgoviște
- ora 16:00 – Conferința de presă – la sediul PSD Dâmbovița
* Regatul Spaniei: Vizita oficială a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, în cadrul căreia va avea o serie de întrevederi cu Soraya Rodríguez, preşedintele Comisiei mixte pentru UE din Parlamentul spaniol și Pascal Legai, director al Centrului Satelitar al UE
– Juridic
* Curtea Constituțională a României urmează să pronunțe astăzi soluția în cazul sesizării Avocatului Poporului cu privire la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului
* Şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii – plen (ora 12:00) şi secţii (ora 9:00)
* Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi Editura Universul Juridic organizează Conferinţa Naţională de Contencios Administrativ, ediţia a III-a – ora 9:00, la Facultatea de Drept a Universității din București, Aula Magna, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46
* Institutul Național pentru Pregătirea şi Perfecționarea Avocaţilor – INPPA organizează dezbaterea „Măsurile asiguratorii în procesul civil” – ora 17:00, la sediul UNBR, Palatul de Justiție, Splaiul Independenței nr. 5, sector 5. Invitat: Roxana Stanciu – judecător Tribunalul Bucureşti
– Social
* Asociația Culturală Broadway Theatre organizează „Make It Happen – o seară la It’Showtime” – primul eveniment de strângere de fonduri pentru dezvoltarea unei platforme de live entertainment – ora 19:00, la sala de spectacol ARCUB Gabroveni, Str. Lipscani nr. 84-90
* Conferința Națională cu tema „Voluntariat în domeniul Social și Servicii Sociale”, care va reuni zeci de reprezentanți ai mediului ONG, instituțiilor publice și companiilor – ora 9:30, la Phoenicia Grand Hotel București
– Economic
* Are loc o conferinţă pe tema agriculturii din România – ora 9:30, la Hotel JW Marriott – Salon D
* Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România organizează o conferinţă de presă – ora 10:00, la sediul CNIPMMR, Piaţa Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, intrarea 1, etaj 1, sala Protocol
* La aniversarea a 25 de ani de prezență în România, Deloitte organizează inaugurarea Centrului european de tehnologie – Deloitte Tehnologie (ERDC) – ora 10:30, la sediul Deloitte Tehnologie din Oregon Park, Șos. Pipera nr. 46-48 B, Clădirea B, etajul 3
* În perioada 4 – 7 mai, se desfăşoară „Zilele Horticulturii Bucureștene” şi „Hortus Florshow România 2017” – ediția a XIV-a, eveniment organizat de USAMV București – la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București Campusul Agronomie – Herăstrău, Bd. Mărăști nr. 59, Aleea principală – intrarea de la Rectorat
* Iaşi: Clubul Antreprenorilor Liberali din Iași – CALIS și Institutul Friedrich von Hayek România organizează dezbaterea „România, încotro?” – ora 17:00, la Camera de Comerț și Industrie Iași, Bd. Carol I nr. 27
* Piteşti: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș organizează Târgul de Echipamente și Utilaje Agricole „Agro Piteşti” ediția a II-a – ora 11:00, în incinta Complexului Comercial Jupiter City (4 – 7 mai)
* Târgu Jiu: Prezentarea programului „Start-up nation România” – ora 15:00, la sediul Complexului Studenţesc Debarcader, sala de conferinţe a Facultăţii de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale a Universităţii „Constantin Brâncuşi”
– Medicină, Sănătate
* Băile Govora, jud. Vâlcea: Asociația Română de Balneologie, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, Asociația Medicală Română (AMR), Societatea Internațională de Hidrologie Medicală (ISMH), Societatea Română de Medicină Fizică, de Recuperare și Balneoclimatologie (SRMFRB) și Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, organizează Congresul Național de Balneologie, cu tema „Balneologie – coordonate de dezvoltare ale domeniului” – ora 11:00, la Hotel Palace (4 – 7 mai)
* Iași: Se desfăşoară conferinţa Medic.ro, cu tema „Abordare practică și holistică în medicina de familie”, eveniment organizat de Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și MedicHub – la Hotel Unirea, Piața Unirii nr. 5 (4 – 5 mai)
* Sibiu: Conferinţa Naţională a Grupurilor de Lucru ale Societăţii Române de Cardiologie – ora 10:00, la Hotel Ramada, Sala Atlas (4 – 6 mai)
– Învăţământ, Cercetare
* Elevii de clasa a IV-a susţin proba la Matematică în cadrul Evaluării Naţionale
* Festivitatea de decernare a titlului academic de Doctor Honoris Causa lui Christian Amatore – profesor la Ecole Normale Supérieure de Paris, membru titular în Institut de France, Académie des Sciences din Franta, membru al Chinese Academy of Sciences, membru titular în Academia Europae, membru titular în The Third World Academy of Sciences – ora 13:00, în Sala Senatului Universităţii Politehnica din Bucureşti, Splaiul Independenţei nr.313, sector 6, Corp Rectorat, etaj 2
* Facultatea de Științe Politice a Universității din București, în parteneriat cu Institutul Francez și Centrul Regional Francofon de Cercetări Avansate în Ştiinţe Sociale al Universităţii din Bucureşti (CEREFREA Villa Noël), organizează o masă rotundă cu tema „Les voix des sociétés civiles à travers les organismes non gouvernementaux” – ora 14:30, la sediul Facultății de Științe Politice, Str. Spiru Haret nr. 8. Moderatorul dezbaterii este lect. univ. dr. Alexandra Iancu (Ionașcu), cadru didactic la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. La eveniment vor participa Mircea Toma (Active Watch), Elena Ghioc (Inițiativa România) şi Ovidiu Nahoi (RFI)
* Centrul Regional Francofon de Cercetări Avansate în Ştiinţe Sociale al Universităţii din Bucureşti (CEREFREA Villa Noël), Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Centrul FILIA, Societatea de Analize Feministe AnA și PEN Club România organizează dezbaterea-lansare prilejuită de apariția cărții Mihaelei Miroiu „Cu mintea mea de femeie” la Editura Cartea Românească, în anul 2017 – ora 15:00, la sediul CEREFREA Villa Noël, Str. Emile Zola nr. 6. La eveniment vor participa: Caius Dobrescu (scriitor, profesor, membru Pen Club), Laura Grunberg (sociolog, scriitoare, profesoară și activistă, membră AnA), Simona Popescu (scriitoare, profesoară), Ion Bogdan Lefter (critic literar, profesor, comentator politic) și Miruna Vlada (scriitoare, membră Pen Club)
* Arad: Deschiderea conferinţei internaţionale „Bioetica în noua eră a ştiinţei” (“Bioethics in the New Age of Science – BNAS 2017”), organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” – ora 9:00, în Aula Ştefan Cicio Pop, Bd. Revoluţiei nr. 94-96. Printre participanţi se numără cadre didactice, cercetători şi studenţi din România, Italia, Ungaria, Polonia, Serbia, Ucraina, Macedonia, Iordania şi Hong Kong (4 – 5 mai)
* Buzău: Semnarea contractelor de colaborare dintre şase operatori economici, Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău şi comunitatea locală pentru implementarea învăţământului dual profesional în oraşul Buzău – ora 10:00, la Primăria Buzău, sala nr. 24
* Craiova: Are loc cea de-a XV-a ediţie a „Zilelor Porţilor Deschise” la Universitatea din Craiova (UCV) – ora 10:00, în holul central, Str. Al.I. Cuza nr. 13. În cadrul evenimentului cele 12 facultăţi din structura UCV vor prezenta oferta educaţională pentru anul universitar 2017 – 2018 (4 – 5 mai)
* Piteşti: Conferinţă comună de presă susţinută de conf. univ.dr. Dan Manu – preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, conf.univ.dr. Dumitru Chirleşan – rectorul Universităţii din Piteşti şi Dumitru Tudosoiu – Inspector Şcolar General al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arges, privind organizarea şi desfăşurarea primei ediţii a „Salonului de Inovaţie şi Creativitate pentru Tinerii Elevi” – ora 10:00, în Sala de Şedinţe a Consiliului Judeţean Argeş
– Mass-Media, Publicitate
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00
* Are loc al doilea workshop din cadrul celei de-a III-a ediţii a Proiectului „Radio Fiction Desk” – ora 12:00, la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”. „Radio Fiction Desk – 2017” este un proiect-concurs, realizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media – Teatrul Naţional Radiofonic
* Iaşi: Are loc dezbatere ALUMNI, cu tema „Student la jurnalism. Caut angajator! Parteneriat între Școala de Jurnalism și Instituțiile Media” – ora 17:00, în corpul R al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, sala 502
– Cultură
* Festivalul Filmului European 2017, ajuns la cea de-a XXI-a ediţie, se va desfășura în 5 oraşe din ţară în perioada 4 – 28 mai, prilej cu care vor fi proiectate filme de la centrele culturale şi ambasadele statelor europene, pentru a celebra multiculturalitatea Europei prin diversitatea cinematografiei. Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român, sub egida EUNIC România, împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene, al Muzeului Național al Țăranului Român, al Institutului Francez – Cinema „Elvire Popesco”, al Uniunii Cineaștilor din România și al Biroului de Informare al Parlamentului European din România, va avea loc la București, între 4 și 11 mai. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi şi Radio București FM. Din program:
- ora 18:30 – Proiecţia filmului „Fixeur”, în regia lui Adrian Sitaru (România, Franţa, 2016) – la Spaţiul Public European
- ora 19:30 – Gala de deschidere a FFE cu proiecţia filmului „Cealaltă parte a speranţei – Aki Kaurismäki” (Finlanda, Germania, 2017) – la Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă al României
* Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) prezintă publicului în cadrul seriei „Exponatul lunii”, un manuscris de excepție – „Miscelaneu teologic copiat de diacul Teodor Ursu din Noul Săsesc (Neudorf), în anul 1780”. Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc astăzi, începând cu ora 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei 12, Sala Lapidarium. Micro-expoziţia va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 4 mai – 4 iunie 2017 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 şi 18:00
* Fundaţia Europeană Titulescu organizează lansarea romanului lui Dinu Săraru, „Ura din ochii vulpii”, care le va oferi invitaţilor privilegiul de a deveni martorii experienței trăite de autor ca director al Teatrului din Sărindar – ora 17:00. Alocuțiuni din partea: prof. univ. dr. Ilie Bădescu – directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Ştiință din România, Ştefan Mitroi – romancier, Ovidiu Enculescu – director General al Editurii RAO şi Dinu Săraru – autor. Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase – președintele Fundației Europene Titulescu. La final, va fi prezentat filmul documentar „Astă-seară se plânge la Teatrul Mic”
* În cadrul proiectului „Interferențe Culturale – Culturi și Civilizații”, are loc expunerea cu tema „Pe apa Sâmbetei, la Mănăstirea lui Brâncoveanu”, susținută de prof. dr. Victor Simion, istoric de artă – ora 18:15, la Cercul Militar Naţional, sala ”Ştefan cel Mare şi Sfânt”
* Au loc conferinţele „Evocarea sculptorului Spiridon Georgescu (1887-1974)”, susţinută de dr. Oana Marinache, președintele Asociației Istoria Artei şi „Monumente comemorative bucureștene”, susţinută dr. Cristian Scarlat, președintele Asociației Stindard, în cadrul unui eveniment organizat de Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, în parteneriat cu Asociația Istoria Artei, ce face parte din proiectul cultural „De la Marele Răzbel la Marea Unire” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – ora 18:30
* Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu găzduieşte conferinţa „Bucătăria magică”, susţinută de Doina Ruști, scriitor, profesor universitar și scenarist şi coordonată de prof. univ. dr. Cătălin D. Constantin – ora 18:30
* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” susţine un concert dirijat de Christian Badea, solistă violonista Mihaela Martin – ora 19:00, Sala Mare a Filarmonicii
* Editura Humanitas Fiction organizează lansarea romanului „Pădurea nopţii”, de Djuna Barnes, considerat ca unul dintre cele mai importante romane din prima jumătate a secolului XX – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38). La eveniment vor vorbi prof.dr. Mihaela Anghelescu Irimia, director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice, patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din România, Alina Purcaru, scriitoare şi critic literar şi Sandra Ecobescu, preşedinta Fundaţiei Calea Victoriei. Actriţa Eliza Păuna va citi un fragment din roman. Andreea Răsuceanu, critic literar şi redactor Humanitas Fiction, va fi moderatorul întâlnirii
* Spectacolul „Pe lacul auriu” de Ernest Thompson, în regia artistică a lui Dinu Cernescu, este prezentat în avanpremieră la Sala „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra, în zilele de 4, 5 şi 7 mai, de la ora 19:00
* Trupa Aud Band susține un concert la Centrul Cultural European pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” – ora 19:00, Str. 11 Iunie
* „Atelier 030202” găzduieşte vernisajul expoziției „Clouds & Memories”, de Eugeniu Țibuleac – ora 19:00, la Sala Nouă TC, Str. Sfânta Vineri nr. 11. Parteneri: Teatrul de Comedie, Asociaţia Euro CulturArt, Facultatea de Arte și Design – Timișoara. Printre partenerii media: Radio România Cultural (4 mai – 4 iun.)
* Muzeul Municipiului București organizează spectacolul-premieră „Anotimpurile” – ora 20:00, la Muzeul Theodor Aman, Str. C.A. Rosetti nr. 8. Evenimentul îmbină poezia și muzica, avându-i drept protagoniști pe actorii Irina Movilă și Marius Bodochi, pe soprana Mihaela Andrei și pe chitaristul și compozitorul Adrian Andrei. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Concert susținut de muzicianul și multi-instrumentistul de origine japoneză, Kitarō, în cadrul unui turneu de promovare al celui mai recent album al său, „Kojiki and the Universe” – ora 20:00, la Sala Palatului
* BestMusic Live Concerts organizează un concert extraordinar al trupei de rock, Cargo – ora 21:30, la Hard Rock Cafe
* Se desfăşoară „SoundArt Festival”, eveniment ce reuneşte o serie de concerte şi activităţi culturale – la Quantic Club (4 – 7 mai)
* Conferinţe de presă organizate de:
- Alba Iulia: Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” – ora 13:00
- Galaţi: Muzeul de Istorie din Galaţi – ora 11:00
- Oradea: Academia ProArt – ora 10:00, la Cetatea Oradea, corp E, etaj 2
* Bistrița: Recital susținut de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a VII-a ediții a turneului „Pianul Călător”, organizat de Radio România, în perioada 5 aprilie – 4 mai, în 15 localităţi din ţară şi la Chişinău – ora 19:00, la Sinagogă. Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România și Asociaţia Culturală Accendo. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 3. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi și Radio România Muzical
* Braşov: Vernisajul expoziției de pictură și grafică semnate de Mihai Bara – ora 18:00, la Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania, Bd. Eroilor nr. 29 (4 – 29 mai)
* Cluj-Napoca: Curtea Veche Publishing organizează conferința „Despre curajul de a ne lăsa văzuți”, o pledoarie pentru vulnerabilitate susținută de Dragoș Bucurenci alături de invitatul său, psihologul Mircea Miclea – ora 18:00, la Casa TIFF, Str. Universității nr. 6. Evenimentul va fi deschis de Miruna Meiroșu, PR Manager Curtea Veche Publishing, și va include lansarea cărții „Despre curajul de a ne lăsa văzuți”, semnată de Dragoș Bucurenci, precum și o sesiune de autografe
* Craiova: De la ora 18:00, în Salonul Medieval al instituţiei, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova şi Asociaţia Culturală Carmina Balcanica organizează lansarea cărţii „Repere lingvistice și culturale (Studii)”, autor Elena-Camelia Zăbavă, apărută la Editura Aius
* Iaşi: Are loc lansarea a două volume istorice semnate de scriitorul israelian dr. Ozias Marcovici „Măreţii trecătoare. Istoria paralelă a trei dictatori, Napoleon, Hitler şi Stalin”, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2016 şi „De la Paris la Teheran. Regele uitat”, Editura Danaster, Iaşi, 2017 – ora 17:00, la Muzeul Unirii Iaşi. Prezentarea volumelor va fi făcută de publicista Elena Leonte, scriitorul Ioan Muscalu, prof. Maria Trandafir, dr. Vasile Palade-Bacău şi dr. Eugen Târcoveanu. Printre partenerii media: Radio România Iaşi şi Radio România Cultural
* Râmnicu Vâlcea: Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, organizează o întâlnire cu scriitorul Varujan Vosganian, prilejuită de lansarea celei mai recente cărţi „Copiii războiului”, apărută la Editura Polirom, 2016 – ora 18:00, la sala de conferinţe a bibliotecii, Str. Carol I nr. 26
* Sibiu: În perioada 4 – 7 mai, se desfăşoară „Este Film Festival 2017”, ediţia a II-a – ora 10:00, la Librăria Habitus. Proiecția de gală este deschisă de producția românească „Dublu”, în regia lui Catrinel Dănăiață, prezentată în premieră, în prezenţa echipei – ora 18:00, la Teatrul Gong
* Sinaia: Are loc ediţia cu numărul 18 a Concursului Internaţional pentru Vioară „Remember Enescu”, care se va derula până în data de 7 mai, la Casa Memorială „George Enescu”. Printre partenerii media: Radio Romania Muzical
* Suceava: Vernisajul expoziției de pictură „Artă plastică nemțeană 2017” – ora 16:00, la Muzeul de Istorie. Expoziția este organizată de Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Neamţ şi va fi prezentată de criticul de artă Lucian Strochi
* Târgovişte: Asociaţia „Literata”, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Asociaţia pentru Cultură „Alfa”, organizează evenimentul „Ioan Ianolide – deţinutul profet” – ora 17:00, la sala de conferinţe a bibliotecii, Str. Stelea nr. 2. Invitat special – soţia lui Ioan Ianolide, Constanţa Ianolide
* Târgu-Mureș: Premiera spectacolului „Bulgakov 17” (după “Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov), în regia lui Bocsárdi László – ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului Național Târgu-Mureș. Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş organizează o conferinţă de presă, înaintea premierei spectacolului – ora 13:30
* Târgu-Mureş: Filarmonica de Stat din Târgu-Mureş organizează cea de-a 47-a ediţie a Festivalului „Zilele Muzicale Târgumureşene” (4 – 25 mai). Din program:
- Concert extraordinar aniversar „Kodály Zoltán” – 135 de ani de la naşterea compozitorului – ora 19:00, la Palatul Culturii, Sala Mare. Dirijor: Jankó Zsolt. Solistă: Andra Țăpurică – vioară
* Zalău: Are loc cea de-a XVII-a ediție a Festivalului internaţional „Primăvara Poeziei – A Költészet Tavasza” (4 – 6 mai). Din program:
- ora 10:00 – Lecturi publice ale scriitorilor maghiari prezenți la festival, la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”, Liceul Reformat „Wesselenyi” și Colegiul Național „Silvania”
- ora 16:00 – Masă rotundă, cu public, a scriitorilor români și maghiari, pe tema „Traducerea: meșteșug și empatie”. Participă: Visky András, Ioan Groșan, Lakatos Mihály, Halmosi Sándor, Daniel Săuca; moderator: Demény Péter – în sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj
- ora 18:00 – Atelier de lucru al scriitorilor români și maghiari, pe tema cunoașterii reciproce a celor două culturi, română și maghiară – în sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj
* Chişinău: Festivalul Internațional „Primăvara Europeană a Poeților”, organizat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova (3 – 5 mai). Din program:
- ora 11:00 – “Desant poetic” în școli și facultăți din Chișinău
- ora 15:00 – Simpozionul “Poetul și Cetatea”
- la finalul zilei – decernarea premiilor Festivalului Internațional „Primăvara Europeană a Poeților”, ediția a VII-a
* Praga: De la ora 19:00, în spaţiul din Strelecky Ostrov, cu ocazia aniversării a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, Institutul Cultural Român de la Praga organizează concertul extraordinar al trupei Moonlight Breakfast în cadrul festivităţilor prilejuite de celebrarea Zilei Europei în Republica Cehă
* Bruxelles: Institutul Cultural Român de la Bruxelles organizează un concert de jazz susţinut de Florin Răducanu Trio, cu proiectul „Jazz Balance between traditional – classical & free jazz” – ora 20:00, la Jazz Station, Chaussée de Louvain 193
* Londra: Pianistul şi compozitorul român Lucian Ban şi violistul american Mat Maneri, concertează la Institutul Cultural Român din Londra cu un program inspirat de partiturile enesciene şi de muzica tradiţională românească – ora 19:00, la sediul ICR Londra din Belgrave Square 1. Este primul eveniment de jazz inclus în seria „Concertelor Enescu”, organizată încă din anul 2007, cu scopul de a promova operele marelui nostru compozitor în rândul melomanilor britanici
– Sport
* Conferinţă de presă organizată de Federaţia Română de Fotbal cu ocazia lansării noilor branduri Liga 2 şi Liga 3 – ora 11:00, la Casa Fotbalului, sala „Ioan Chirilă”. Participă preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi managerul Departamentului Competiţii din cadrul FRF, Felix Grigore
* Trei sportive laureate cu aur la Jocurile Olimpice – Ana-Maria Popescu, Loredana Dinu şi Valeria Răcilă Van Gronigen – efectuează vizite în şcolile din Bucureşti pentru a promova practicarea sportului în rândul copiilor şi adolescenţilor şi a-i invita pe aceştia să se înscrie la cursele gratuite din Semimaratonul Bucureşti. Din program:
- ora 12:30 – la Şcoala Generală 112 – International British School (Str. Şcoala Patului nr. 2, sector 3)
- ora 14:00 – la Liceul „Dante Aligheri” (Aleea Fuiorului nr. 9, sector 3)
* Baia Mare: Meciul de handbal masculin dintre echipele României şi Serbiei în grupa a 2-a de calificare la turneul final EURO 2018 – ora 20:00, în Sala „Lascăr Pană”
* Cluj-Napoca: Are loc conferinţa de deschidere a celui mai important eveniment de motorsport din istoria modernă a Clujului: prima competiţie europeană TER din acest an, Transilvania Rally – ora 17:30, la sala de conferinţe de la etajul I al Cluj Arena. Participă Marco Tempestini, organizator şi manager Napoca Rally Academy, Luca Grilli, promotor TER, campionii europeni şi mondiali Giandomenico Basso, Luca Rosetti, Simone Tempestini, reprezentanţi ai Primăriei Cluj-Napoca şi ai Consiliului Judeţean
* Cluj-Napoca: Meciul de baschet masculin din cadrul Ligii Naţionale de Baschet Masculin, play-off – semifinală, dintre echipele U- Banca Transilvania şi CSM CSU Oradea – ora 19:00, la Sala Sporturilor „Horia Demian”
* Pipera, Voluntari: Echipa de fotbal FC Voluntari organizează o conferinţă de presă – ora 16:00, în baza sportivă din Pipera
* Suceava: Turneul Final al Campionatului Național Universitar de Handbal Masculin – în Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv și în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” (4 – 7 mai)
* Au loc meciuri în optimile de finală ale Cupei României la handbal feminin:
- CS Minaur Baia Mare – CSM Roman – ora 16:30, la Sala Lascăr Pană din Baia Mare
- HC Dunărea Brăila – CS Măgura Cisnădie – ora 17:00, la Sala Sporturilor din Brăila
- CS Rapid USL Metrou Bucureşti – CSU Danubius Galaţi – ora 17:00, la Sala Rapid din Bucureşti
- ASC Corona 2010 Braşov – CSM Bistriţa – ora 19:00, la Sala Sporturilor D. P. Colibaşi din Braşov
* Madrid: Jucătoarea română de tenis, Simona Halep, o va întâlni pe britanica Johanna Konta la turneul demonstrativ Tie Break Tens